Când o face plopu' pere…! Şi după 25 de ani de la Revoluţie, tot cu speranţa în… dacă!

Distribuie pe:

Câtă vreme, peste 60% din locuitorii României susţin - conform unui sondaj al Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, citat de Agerpres - că veniturile personale le-au scăzut în 2015 (ca şi în 2014), că există riscul de a sărăci şi mai mult, întrebarea este: ce le rezervă, românilor, viitorul? Un răspuns l-au oferit analiştii economici independenţi, potrivit cărora, România nu ar fi avut nevoie de rezolvarea problemelor economice curente cu ajutorul creditelor (de pe urma cărora unii s-au îmbogăţit!), dacă: 1) La guvernarea ţării erau, în decursul anilor, preşedinţi şi, mai ales, guverne carenu erau şantajabile şi aveau voinţa politică pentru a opri deturnările sistematice de fonduri de la Bugetul de stat; 2) Dacă preşedinţii, premierii ar fi avut stofă adevărată de lideri naţionali şi ar fi putut convinge sau forţa oligarhia locală să aducă înapoi în ţară şi să injecteze în economie miliardele de euro care au „plecat" în timpul tranziţiei.

N-au făcut-o, iar, pe acest fond al neglijenţei şi hoţiei, aproape generalizate, s-a format, în România, nu o clasă de mijloc puternică, ci un pol al bogăţiei şi opulenţei sfidătoare. În plus, până anii trecuţi, parlamentarii (care se află mai mult în concediu, cu plată, desigur!) puteau avea, nestingheriţi, câte afaceri doreau. Aşa s-au realizat marile averi postdecembriste şi a sărăcit populaţia. Imunitatea parlamentară a reprezentat o garanţie sigură a „succesului" în politică. De-a lungul anilor, doar puţini - rămaşi fără imunitate, şi asta în urma unor mari scandaluri - au ajuns la… mititica! În rest, linişte şi pace! Muncă puţină, concedii multe, salarii şi pensii mărite!

Va fi oare, altfel în viitorii ani, cu un nou preşedinte, recent ales? Da, dacă Ponta, încă premier, a ajuns la concluzia că nu mai merge cu minciuni şi promisiuni rămase pe „hârtie"; dacă îşi va aminti, mereu, ce declara chiar el la lansarea Programului PSD: „Vreau să cred că România nu-i va trata întotdeauna pe cei mai slabi sau pe cei care au nevoie de ajutor ca pe o povară, de unde să tăiem, şi cred că România are capacitatea de a ieşi din blestemul mioritic şi că va putea să fie un actor important în Europa".

Şi mai e o condiţie: dacă şi preşedintele Klaus Iohannis va face o altfel de politică socială decât Traian Băsescu, care, cu referire la sărăcia din România, ne spunea că „România n-are resurse. Atât îşi poate permite". În schimb, şi-a permis Băsescu (azi, pensionar) şi cei din anturajul prezidenţial, parlamentar şi guvernamental să „adune" averi incredibile, iar cei mai „vrednici" dintre ei să intre în topul 300-500 al celor mai bogaţi români!

Iar fostul preşedinte Băsescu să aibă, şi acum, pretenţii megalomanice privitoare la aşa-zisa „Vilă (casă) de protocol".

Lasă un comentariu