Pe data de 29 iulie, în anul 1848, a fost cântat pentru prima dată „Deşteaptă-te române!", un cântec simbol al Revoluţiei de la 1848, născut din melanjul incandescent al cuvintelor aşternute de tribunul-poet Andrei Mureşianu cu notele profunde ale inegalabilului culegător de folclor Anton Pann. Locul în care au răsunat pentru prima dată îndemnurile la trezire a întregii naţiuni în forma completă a celor 11 strofe câte număra poezia „Un răsunet", a fost Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, deşi cronicile timpului susţin că prezentarea pentru prima dată a acestui poem pus pe note a avut loc la Braşov, într-o grădină din Şchei. Cu toate că acest cântec conţine un mesaj profund, iar melodia reuşeşte să trezească trăiri dintre cele mai puternice, „Deşteaptă-te române!" nu a devenit imnul naţional al României decât după Revoluţie.
Ideea de imn naţional a prins contur încă din anul 1840, perioadă în care, în Principatele Române se discuta deja alegerea unei melodii care să fie utilizate la festivităţile şi ceremoniile care erau onorate de prezenţa domnitorului ţării. Cu prilejul încoronării regelui Carol l, Vasile Alecsandri a scris textul „Imnului regal român", cântat pentru prima dată în anul 1884, fiind însă înlocuit, începând din anul 1948, de o succesiune de imnuri, mai mult sau mai puţin potrivite mesajului şi trăirii pe care trebuie să le inspire un asemenea simbol naţional. De la cântecele „Imnul regal român", „Zdrobite cătuşe", „Te slăvim, Românie!", „Trei culori" şi până la „Deşteaptă-te Române!", s-a scurs mai bine de un secol. Mesajul celor 11 strofe ale celui din urmă s-a dovedit destul de puternic, încât imnul să nu mai fie înlocuit, cel puţin în ultimii 25 de ani. Referindu-se la „Deşteaptă-te române!", Nicolae Bălcescu spunea că acest cântec este „o adevărată Marseilleză românească". Totuşi, la ocazii festive, din toate cele 11 strofe, nu se interpretează decât strofele 1, 2, 4 şi 11, considerate cele mai reprezentative pentru ceea ce ar trebui să transmită Imnul nostru naţional.
La data de 18 mai 1998, Senatul României a decis ca, anual, să fie sărbătorită Ziua Imnului Naţional - „Deşteaptă-te române!", fiind emisă în aceste sens Legea nr.99/1998. Pentru o vreme, „Deşteaptă-te române!" a fost şi Imnul Naţional al Republicii Moldova (1991-1994), legată încă, sufleteşte dacă nu altfel, de România, în ciuda vicisitudinilor de tot felul suportate de-a lungul timpului. Simbolistica adâncă a regăsirii demnităţii naţionale şi libertăţii, scapă de multe ori participanţilor la festivităţile unde se intonează Imnul nostru naţional, aşa încât celebrarea zilei de 29 iulie a ajuns să devină o necesitate a timpurilor noastre.
Acest cântec a fost foarte drag românilor de pretutindeni, fiind cântat la momentele de răscruce, cum au fost: Războiul de Independenţă, Primul şi al Doilea Război Mondial, Revolta de la Braşov din 1987, sau 22 decembrie 1989. Chiar dacă românii nu şi-au adus aminte de multe ori versurile, imnul a răsunat la nesfârşit, preluat de la unii la alţii, într-o încrâncenată îmbărbătare în lupta pentru apărarea valorilor naţionale. Acestea sunt doar câteva dintre considerentele pentru care Imnul nostru ar trebui să ne unească, să ne însoţească toate realizările măreţe, să ne facă să ne aducem în fiecare moment aminte de istoria noastră şi de marile ei personalităţi, care nu au precupeţit niciun efort pentru a construi cu sacrificii incomensurabile un popor puternic, demn şi valoros.
