De Ziua Tanchistului

Distribuie pe:

Întrucât pe 1 august sărbătorim Ziua Tanchistului, consider că pe lângă fapte de arme, succese, eroi şi personalităţi, să facem şi o retrospectivă a evoluţiei mijlocului de luptă şi a specialităţii militare care au hotărât soarta celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost apoi unitatea de măsură a capacităţii de apărare, în timpul războiului rece, şi este în prezent cea mai puternică armă terestră.

Scopul luptei armate dintotdeauna a fost producerea de pierderi cât mai mari inamicului şi obligarea acestuia să cedeze cauza, dar şi asigurarea unei protecţii cât mai sigure şi durabile pentru forţa combativă proprie.

Poate să pară o copilărie pentru unii, dar strămoşul cel mai îndepărtat al tancului a fost scutul, acest obiect confecţionat din lemn sau metal, cu ajutorul căruia luptătorii respingeau loviturile directe sau cele de la distanţă. Că au devenit cu timpul obiecte de artă sau de fală pentru eroi, demonstrează rolul deosebit de important al acestui mijloc de apărare şi de luptă (scutul se folosea şi pentru lovire în lupta corp la corp).

O combinaţie între scut şi un mijloc rapid de deplasare o constituiau carele de luptă trase de către doi, trei, patru sau de şase cai. Construite din materiale rezistente şi dure, dotate cu un arsenal de suliţe, săbii, buzdugane, praştii şi chiar bice aduceau puterea combativă a luptătorului la indicele 1/100 sau mai mult.

A urmat apoi cavaleria grea, ca o combinaţie între luptătorul călare şi mijloacele individuale de protecţie, capabile să respingă loviturile de sabie, de suliţe şi de săgeţi, dar şi loviturile gloanţelor din plumb. Aceste armuri şi arsenalul transportat de către asistenţi făceau ca fiecare să fie o mică fortăreaţă mobilă în lupta de apărare, sau un berbec în zidul apărării inamice în lupta ofensivă.

Creşterea puterii de distrugere a loviturilor de infanterie, focul repetat mecanic, puterea distructivă a loviturilor de artilerie, apoi cea a mijloacelor de nimicire în masă, a impus performanţe tehnice noi pentru mijloacele de luptă şi pentru echipajele care le foloseau. Au survenit schimbări în strategia şi în tactica acţiunilor de luptă, precum şi în formele de organizare şi conducere a pregătirii şi desfăşurării acestora. Aşa s-a născut un mijloc de luptă nou şi o specialitate militară aparte, şi anume arma tancuri.

Maşina de luptă este de fapt o combinaţie de armamente instalate pe un autovehicul cu mare capacitate de trecere, care este pusă în stare de funcţionare de către un echipaj format din doi până la cinci specialişti, având fiecare cunoştinţele, îndemânarea şi acţiunile specifice pentru componenta pe care o exploatează.

Succesele obţinute în cercetarea ştiinţifică şi tehnică, precum şi în ingineria militară au condus la dezvoltarea rapidă a performanţelor tehnice şi a puterii de foc a tancurilor. Acţiunile de luptă cu tancuri sau cele sprijinite de tancuri şi-au atins scopul şi au fost reduse considerabil pierderile de vieţi omeneşti. Este de ajuns să comparăm forţa vie participantă şi riscată de până în sec. 20 cu cele care au fost angajate în ultimele conflicte armate, şi ne dăm seama de însemnătatea pentru omenire a dezvoltării tehnicii militare, a mijloacelor de luptă moderne, performante şi fiabile precum şi a pregătirii specialiştilor militari la nivelul impus de calitatea, de complexitatea şi, nu în ultimul rând, de valoarea mijloacelor de luptă.

Există opinii, după care tancurile ar fi depăşite de cerinţele războiului modern, că misiunile lor ar fi din ce în ce mai reduse ca importanţă, că pot fi înlocuite cu mijloace de zbor mai eficace, mai rapide şi mai puţin costisitoare în exploatare.

Este adevărat că posibilităţile tancurilor sunt limitate. Admitem că elicopterele de luptă pot îndeplini o parte din misiunile tancurilor. Avioanele de vânătoare-bombardament au putere de foc şi efecte distructive superioare tancurilor. Aceşti „urmaşi" însă nu pot realiza unul din cele mai importante roluri ale maşinilor de luptă şi anume ocuparea obiectivului cucerit, sau menţinerea aliniamentului ocupat până la sosirea forţelor principale.

Atâta timp cât există luptele terestre, obiective terestre de cucerit şi de menţinut, tancurile vor rămâne o necesitate şi dezvoltarea lor constituie un obiectiv al modernizării.

Sunt conturate câteva direcţii spre obţinerea unor performanţe superioare. Creşterea capacităţii de trecere, a vitezei de deplasare, a performanţelor dinamice, îmbunătăţirea ergonomiei, modernizarea şi realizarea unor comenzi, dirijarea prin satelit, creşterea puterii de foc a armamentului, diversificarea mijloacelor de legătură intern şi extern, creşterea capacităţii de protecţie şi a siguranţei echipajului, creşterea autonomiei în exploatarea în luptă, posibilităţi de refolosire în activitatea economică sau productivă, - toate acestea sunt doar câteva pe care le aduc în atenţie şi sunt obiectivele cercetării şi ingineriei în acest domeniu.

Consider că de ziua tanchistului se cuvine să adresăm un salut respectuos tuturor celor care, de copii, s-au consacrat motoarelor, blindajului, tunului sau aparaturii, au purtat şi mai poartă salopeta şi casca de tanchist, muncesc şi studiază pentru dezvoltarea acestei arme, şi duc în continuare faima „cavalerilor dreptăţii" către generaţiile care ne urmează.

La mulţi ani dragi camarazi, urmaşi ai cavaleriei, în sănătate, în putere şi într-o carieră încununată cu succese.

Lasă un comentariu