Aceste reflecţii legate de calităţile şi viciile umane le-am selectat din peste 300 de cărţi celebre din marea literatură clasică universală.
MUNCA
Nimeni nu poate să-şi adune cele necesare pentru trai stând degeaba şi fără să facă ceva, fără a se osteni şi pomenindu-l mereu pe Dumnezeu să îi dea de toate. Să nu uităm că osteneala este mama gloriei.
Viaţa nu dă nimic muritorului fără muncă, iar munca fizică eliberează pe om de suferinţele spiritului. Aceasta îi face fericiţi şi pe cei săraci. O muncă fizică fac şi păsările când îşi fac cuibul care nu e al lor. Astfel nici albinele nu fac miere numai pentru ele. Nici oile nu poartă lâna numai pentru ele, precum nici boii nu trag plugul pentru ei.
Totul se biruie prin muncă înverşunată şi ne ajută să obţinem nevoia urgentă în situaţii grele.
NAŞTEREA
Marele înţelept grec Anaximadru a spus că originea celor existente este infinitul şi de unde îşi au cele existente naşterea, tot de acolo îşi au în mod necesar şi moartea. Naşterea despre care nu prea se vorbeşte nu este ea în multe cazuri deosebit de importantă, dar de multe ori e şi mai primejdioasă, mai de temut decât moartea - despre care se vorbeşte tot timpul că nu-i decât un preludiu.
După atâţia ani de contemplare despre moarte, ajungând la bătrâneţe, am ajuns la concluzia că cel mai bine era pentru mulţi oameni să nu se fi născut.
NATURA
Legile naturii nu pot rămâne neobservate, de aceea natura e mai presus decât orice învăţătură e legată de ea. Înţelepciunea noastră stă în faptul că urmăm natura ca pe o divinitate, că e călăuza cea mai bună a noastră şi să ne supunem ei. Niciodată moartea nu va putea să învingă natura, căci ea e întotdeauna de neînvins.
Platon spunea că toate lucrurile sunt produse de natură sau de noroc sau de artă. Cele mari şi frumoase de una sau de alta din primele două, cele mici şi nedesăvârşite de ultima.
Niciodată natura nu se înşală, totdeauna noi suntem aceia care ne înşelăm. Nici darurile, nici loviturile soartei nu le egalează pe cele ale naturii, care o întrece atât în asprime, cât şi în bunătate.
NĂZUINŢA
După cum flacăra lămpii luminează în sus chiar când e întoarsă, tot astfel năzuieşte în sus cel ales şi când e încovoiat de destin. Un om bun, în năzuinţa cea obscură, îşi dă bine seama de drumul cel drept şi năzuieşte continuu spre cea mai bună, cea mai înaltă existenţă.
Să nu năzuim prea sus ca să nu cădem prea jos.
NEBUNIA
Nu răspunde nebunului după nebunia lui ca să nu te asemeni cu el. Nebunul crede că toţi ceilalţi sunt turbaţi. Când stai şi tu cu cei nebuni, devii tare nebun, iar când stai cu cei drepţi şi cinstiţi, devii cel mai drept şi mai cinstit dintre toţi oamenii. Aceasta este o maximă a lui Aristotel.
