30 IULIE, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A CREATIVITĂŢII

Distribuie pe:

Creativity Day a apărut din necesitatea de a dedica o zi pe an celebrării activităţii desfăşurate de persoanele care, prin talentul şi dăruirea lor, colorează şi înnobilează viaţa. Toate domeniile în care talentele umane produc efecte spectaculoase sunt tributare acestei zile, care are menirea de a demonstra că abilităţile cu care l-a înzestrat natura pe om, sunt nelimitate. Puterea creativităţii este acea forţă care converteşte visele în realitate şi fără de care viaţa nu ar putea evolua. Cu toţii deţinem capacitatea creaţiei, chiar dacă în cele mai multe cazuri aceasta îmbracă forma unor activităţi banale şi sunt trecute de regulă cu vederea. Creativ este deopotrivă pictorul care impresionează ochiul prin culorile sale, doctorul care finalizează cu succes o operaţie, învăţătorul care trezeşte în şcolar dragostea, arhitectul care pune bazele unei clădiri noi, muzicianul care compune melodii care ajung la suflet, designerul care aduce culoare în vestimentaţia sau în casele noastre, dar şi o femeie care, cu câteva ingrediente reuşeşte să hrănească o familie întreagă. Nu trebuie să fi inventator ca să sărbătoreşti ziua internaţională a creativităţii. Viaţa a alăturat creativitatea conştiinţei, aşa încât, chiar şi atunci când te creezi pe tine însuţi zi de zi eşti creativ.

Părând insuficientă o singură zi pe an pentru a acorda atenţia care se cuvine procesului creativităţii, în Europa a fost instituită la data de 21 martie Ziua Europeană a Creativităţii Artistice. O altă zi dedicată încurajării inovaţiei şi creaţiei este şi ziua de 26 aprilie, în care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale. Toate aceste zile au fost propuse la nivel mondial pentru a onora talentul şi, de multe ori, sacrificiile celor care au creat o lume mai bună şi mai frumoasă pentru toţi locuitorii bătrânei Terra.

A trăi în mod creativ şi a ne gândi la ziua de mâine este o formă ideală de a câştiga echilibru în viaţă şi de a participa necondiţionat şi nemijlocit la resuscitarea economică, şi nu numai, a întregii naţiuni. Creativitatea face parte din structura ADN a românului, fapt demonstrat de-a lungul anilor de personalităţi din multiple domenii, care au strălucit mai ceva ca nişte supernove pe cerul întregii lumi. Cu toate că, în prezent, exprimarea creativităţii pare mai dificilă decât în orice alte vremuri, românii nu au încetat să exploreze şi să pătrundă dincolo de frontierele obişnuitului, cu rezultate dintre cele mai neaşteptate şi mai onorante pentru întreg neamul românesc. Să celebrăm deci această zi, aşa cum merită să fie celebrată, dând frâu liber creativităţii sub orice formă s-ar manifesta aceasta şi sprijinind-o să se afirme în toate domeniile.

Lasă un comentariu