Filosoful Petre Ţuţea ne îndeamnă să luăm aminte

Distribuie pe:

• „Când domină individul, e anarhie; iar când domină societatea e tiranie. O formulă socială ideală nu s-a descoperit. Liberalii spun că ei au descoperit-o". • „Acum se trăieşte din improvizaţii, de pe o zi pe alta."

• „Protestantismul e religia coborâtă la rangul de morală pentru grădiniţa de copii".

• „Libertatea autonomă e de neconceput. Dovadă că apari, dovadă că creşti, dovadă că descreşti, dovadă că îmbătrâneşti, dovadă că mori. Eşti predeterminat. Şi astfel, nu-ţi rămâne decât să intri în spaţiul ocrotitor al Bisericii. Robeşte-mă, Doamne, ca să mă simt liber! E definiţia creştină a libertăţii. Adică eşti liber întru Dumnezeu, nu în tine, care eşti finit, şi mergi la biserică deoarece crezi, iar nu pentru că ştii".

• Ţuţea îşi aminteşte cum, copil fiind, visa la o scară mare, mare de tot, care să-l ducă acolo, sus, pe una dintre stele.

• Fiind întrebat dacă s-a simţit vreodată inspirat, Ţuţea răspunde: „Niciodată! Eu sunt un om făcut. Un om construit cu sârguinţă. Două vocaţii îmi lipsesc: cea de erou şi cea de sfânt. Şi nu mă deranjează, pentru că nu sunt singurul".

• „Informaţia e modul omului de a se înşela pe sine".

• „Am învăţat la închisoare că omul e un animal stupid, deoarece confiscă libertatea semenilor lui. Tiranul e un om absurd şi lipsit de ruşine. Nu îi e ruşine să-şi chinuie semenii. Omul captiv nu poate fi fericit. Suntem captivi în univers. Ne ajunge această grozăvie. Dar să intensifici această captivitate, până la nivelul puşcăriei - numai omul e capabil de asemenea nebunie".

Lasă un comentariu