Până la urmă… Şi politicienilor le fuge pământul (Puterea) de sub… picioare!

Afirmam, nu o dată, că una dintre „slăbiciunile" românului este mentalitatea de slugă, de umil slujbaş, care acţionează pe principiul „el m-a pus în funcţie (oricare ar fi aceasta, la nivel judeţean, orăşenesc, comunal), îi sunt dator." Din păcate, această optică nu se manifestă şi în cazul celui care a ajuns în funcţie (de la preşedintele ţării la primar) în urma unor alegeri democratice. Atunci, cel ajuns „la butoane"nu se mai simte dator faţă de cel care l-a (i-a) pus în funcţie: alegătorii!! Faţă de care „uită" - în secunda doi - de promisiunile făcute.

De aceea, la noi, în România, se lucrează după ureche (făcută pâlnie, de cei mici, la directivele şefului, dar şi de preşedinte ori premier la directivele celor de la Bruxelles!). Ne întrebăm, adeseori, de ce într-o serie de ţări (inclusiv din Europa de Est) lucrurile merg - economic, vorbind - mai bine decât la noi? Pentru că, aşa cum comenta, la un moment dat, analistul financiar Bogdan Baltazar, „Tot ce s-a promis nu s-a făcut. Totul se face după ureche, din bucăţele, şi nu pe baza unor studii." Şi cum s-au manifestat şi „gafe de comunicare" - o boală veche a politicianului român - unii (preşedintele, premierul etc.) au comparat dialogul cu românii, spunea acelaşi Baltazar, cu „transparenţa unui chilot de nailon". În schimb, adăugăm noi - le-au servit românilor (o fac în continuare) certuri, bălăcăreli interminabile. Până de curând, actorii erau Băsescu - Ponta, acum, Klaus Iohannis - Ponta!

Se spune că marile gesturi ale politicienilor patrioţi, rămaşi în istorie, sunt ale unor oameni demni şi curajoşi, neobsedaţi de un anume şef, fie el din interior, fie din exterior. Or, ca să dăm doar un exemplu, întrebarea este: se înscrie Victor Viorel Ponta în suita acestor politicieni? Nicidecum! Câtă vreme, deşi jurist de profesie, şi-a ales, în persoana lui György Frunda, consilier onorific pe probleme juridice şi minorităţi. Adică a acceptat să-i fie consilier un om care, pe când era trimisul senatorilor români la Consiliul Europei, declarase că el, Frunda, nu reprezintă România, ci doar UDMR! Să fie sănătos, nici nu ne aşteptam la altceva de la el!

Cum s-ar înscrie apoi Ponta-premierul între politicienii patrioţi, câtă vreme a fost unul dintre artizanii cooptării UDMR la guvernare şi care - spun unii comentatori - a cauţionat, indirect, acţiunile, fără precedent, organizate în 2014, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, ca şi a secuilor! Se spune că politica este „arta compromisului", numai că a-ţi asocia la guvernare o formaţiune care nu recunoaşte art. 1 din Constituţia României, iar în programul său stă înscrisă „autonomia teritorială pe criterii etnice", înseamnă nu „arta compromisului", ci compromiterea interesului naţional.

Fapt este că Ponta, din câte ne-am dat seama, are toate „calităţile" omului care, ajuns şef, decide de unul singur - fără a se consulta cu nimeni (vezi ultima vizită în ţări din Golf, şi nu numai!) - asupra unor probleme de interes naţional.

Dar, actualmente, nu doar în România sunt, fel de fel de şefi, în faţa cărora nu e prea bine să… crâcneşti, ci mai sunt alţii pe la Bruxelles! Datorită acestora, ai noştri au înstrăinat bogăţiile ţării fără nici un comentariu. Supuşenia, demnă de o cauză mai bună, a politicienilor români a făcut ca - în urma „directivelor de la Bruxelles - după dezindustrializarea ţării, înstrăinarea bogăţiilor, s-a pregătit cu sârg şi vânzarea sistemului energetic, uşurinţa cu care s-a acceptat (în pofida protestelor populaţiei) exploatarea auriferă de la Roşia Montană, jaful din pădurile patriei ş.a.

Dar, noi, ca ţară, ne-am înstrăinat şi oamenii, câtă vreme, circa 3,5 milioane de români trăiesc în străinătate.

Adevărul este că, după experienţa tristă a ultimilor 25 de ani, în România s-ar impune (şi încă de urgenţă!) nu doar o reformă economică profundă, ci, mai ales, o reformă a clasei politice. La vremuri noi, oameni noi, nu ca până acum, „la vremuri noi, tot noi!". Uşor de spus, dar greu de realizat, în condiţiile în care cei „răstigniţi" în jilţurile parlamentare, ministeriale ori chiar… prezidenţiale ar trebui să-şi dea acordul în acest sens. Or, cum se vede cu ochiul liber, farul călăuzitor al politicii româneşti îl constituie încă principiul lui Lenin: „Cine nu-i cu noi, e împotriva noastră." Acest mod de a acţiona se manifestă şi în raporturile politicii cu justiţia. Mai ales, după ultimele acţiuni „în forţă" ale procurorilor DNA (şi nu numai).

Dar, poate, şi datorită Justiţiei, treptat, lui Victor Viorel Ponta îi cam fuge pământul de sub picioare. Pentru că avea probleme cu Justiţia, întâi a renunţat la şefia partidului. Deocamdată, e doar premier, apoi, vom vedea. Ca fost preşedinte al PSD, Ponta şi-a ţinut ultimul discurs în faţa social-democraţilor cu o glumă, pentru care a fost aplaudat la final. „Din experienţa domnului preşedinte Iliescu vă spun că cel mai tare eşti iubit în ziua în care eşti ales şi în momentul în care ieşi din funcţie."

Până una-alta, nu putem să nu consemnăm şi o premieră în politica postdecembristă. Presa dâmboviţeană a consemnat - după şedinţa CExN a PSD - că acest partid va fi condus de un condamnat penal. Liviu Dragnea a câştigat preşedinţia interimară a PSD, surclasând-o pe Rovana Plumb cu 60 de voturi la 18. el este primul social-democrat care ajunge în fruntea partidului din postura de condamnat la închisoare cu suspendare în dosarul „Referendumul fraudat." Asta, deşi, repetăm, Victor Ponta a renunţat la şefia partidului pentru că avea probleme cu justiţia. Dar ce mai contează! „Vă asigur că, atât timp cât o să fac politică, o să o fac doar în PSD", a declarat premierul. Vom trăi şi vom vedea!

Lasă un comentariu