„Prin Taina Sfântului Botez, am primit harul curăţitor, iar prin ungerea cu Sfântul Mir ne-am împodobit de toate darurile Duhului Sfânt, dar această binecuvântată stare lăuntrică a rămas nelucrătoare în noi, fiindcă suntem creştini numai cu numele. Trăim într-o lume de confuzie, de libertinaj, de păcat. E o ruşine să fii credincios, e demodat să fii moral! Omul botezat pentru a se mântui trebuie să trăiască în Duhul Sfânt toată viaţa, or noi tocmai asta n-am izbutit. Am crezut, ne-am rugat, am păstrat credinţa, am suferit, dar pentru a te uni cu Hristos este necesar să te cureţi lăuntric prin spovedanie şi să te înnoieşti prin Sfânta Împărtăşanie. Conştient, deci, cu toată stăruinţa să te uneşti cu Hristos, să te faci purtător al Sfinţeniei Lui, al nemuririi Lui. Trebuie să înfrunţi păcatul până la sânge. Aşa te naşti din nou. NU EXISTĂ CALE DE COMPROMIS".
Valeriu Gafencu (1921-1952), a fost numit de Nicolae Steinhardt „Sfântul închisorilor", este unul din legionarii care au murit în închisorile comuniste din România. În anul 1940 fuge în România, la Iaşi, din cauza ocupaţiei sovietice, în timp ce tatăl său este dus în Siberia. În anul 1941 se află ca student la Facultatea de Drept şi Filosofie de la Iaşi, şi este arestat. Profesorul de drept civil, Constantin Angelescu, spune: „Este unul din cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice". În perioada 1941-1949 se află la închisorile de la Aiud, Piteşti, şi până în 1952 la Tg. Ogna, unde moare. Pe 2 februarie 1952 le-a cerut colegilor de suferinţă o lumânare, o cruciuliţă, o cămaşă albă, care să fie pregătite pe 18 februarie, când va muri. Cu o zi înainte de a muri, i-a spus prietenului Ioan Ianolite: „Mâine voi muri!"... şi aşa s-a întâmplat. Ultimele lui cuvinte au fost: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul!".
***
„În afară de Dumnezeu, să nu te temi de nimeni şi de nimic. Nu este cu putinţă ca acela care se teme de Dumnezeu să fie fricos, de vreme ce v-a spus: «În afară de El , să nu te temi de altcineva»".
Didim cel Orb (313-398), scriitor bisericesc din Alexandria. El a orbit la vârsta de patru ani, înainte să înveţe să citească, dar cu toate acestea a reuşit să-şi însuşească toată ştiinţa cunoscută în acea vreme. A fost profesor şi conducătorul Şcolii din Alexandria. A fost un vrednic urmaş al lui Origen, iar scrierile lui, dovedesc şi azi o cunoaştere aprofundată a literaturii teologice.
***
„MOARTEA NU ESTE SUFLET, CI UN DAR DE LA DUMNEZEU CARE MÂNTUIEŞTE SUFLETELE".
Constantin Noica (1909-1987), filosof, poet, eseist, publicist, scriitor român. În anul 1940 pleacă la Berlin în calitate de referent la Institutul Româno-German. Aici va sta patru ani şi va participa la cursurile lui Martin Heidegger, împreună cu alt filosof român Alexandru Dragomir. Împreună cu Mircea Vulcănescu editează patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul „Isvoare de filosofie". În anul 1958 este condamnat la 25 de ani de muncă silnică, din care execută numai şase ani, fiind eliberat în 1964. Este înmormântat lângă Schitul de la Păltiniş, fiind condus pe drumul veşniciei de mulţi adepţi şi discipoli, şi în special de mentorul său spiritual, Antonie, Mitropolitul Ardealului.
„1001 CUGETĂRI"
