Noi, creştinii, obişnuim să ne plângem dragii răposaţi, să purtăm doliu pentru ei şi să le păstrăm amintirea. Sfânta Biserică ne spune că a face numai atât nu este suficient, căci asta o fac şi cei care nu au credinţă. Biserica ne cheamă să ne rugăm pentru ei, iar rugăciunea supremă şi fapta de dragoste supremă pe care o putem face pentru sufletele celor plecaţi în veşnicie şi pe care aceştia o aşteaptă de la noi este Sfânta Liturghie, în care Hristos Însuşi se jertfeşte pentru noi Tatălui Ceresc, unde Hristos Însuşi mijloceşte pentru noi Tatălui, unde Hristos Însuşi coboară la noi, pentru a ne alina şi pentru a ne mântui.
Cât de importantă este pomenirea celor răposaţi în cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din următoarea întâmplare: înainte de a fi acoperite moaştele Sfântului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul stareţ Alexei din Lavra Kievului) care săvârşea reînveştmântarea moaştelor, fiind ostenit şi aţipind acolo, lângă moaşte, l-a văzut înaintea lui pe sfântul Teodosie, care îi spuse: „Îţi mulţumesc pentru cât te trudeşti cu mine. Te mai rog, însă, ca atunci când vei săvârşi Sfânta Liturghie, să-i pomeneşti şi pe părinţii mei" - şi îi spuse numele lor Nikita şi Maria.
- Dar cum se face că tocmai tu, o, sfinte, îmi ceri mie să mă rog, când tu însuţi te afli înaintea Tronului ceresc şi mijloceşti oamenilor mila lui Dumnezeu?, întrebă ieromonahul.
- Da, este adevărat, răspunse Teodosie, dar prinoasele aduse la Sfânta Liturghie au mai multă putere decât rugăciunile mele.
