RADIOGRAFIA SATULUI ROMÂNESC CONTEMPORAN

Distribuie pe:

Fenomenele care se produc în mediul rural, culminând cu cele mai abominabile fapte antisociale şi imorale, violuri în serie, amplu mediatizate în presă, impun o analiză profundă şi responsabilă asupra stării degradante în care au ajuns unele sate româneşti contemporane, şi mai ales asupra cauzelor care au condus într-un timp relativ scurt la o asemenea situaţie de destructurare şi degradare civică şi morală. Depăşind orice retorică cosmetizată, asemenea oricărui locuitor sau cetăţean care s-a născut în acest mediu, ne punem întrebarea exclamativă, încotro se îndreaptă satul românesc?!, care este viitorul acestuia? Îngrijorarea este cu atât mai firească şi legitimă, cu cât se observă vulnerabilitatea acestui spaţiu social comunitar, din ce în ce mai mult exclus din preocupările factorilor responsabili şi de decizie, şi în care se resimte acel fenomen de excluziune socială a unor categorii de indivizi, atrăgând şi presupunând grave distorsiuni în plan perceptiv ca reprezentare socială, de ordin social şi psihosocial, moral, axiologic şi de factură juridică. Satul românesc contemporan, dincolo de acel echilibru şi de acea stabilitate morală şi culturală, a devenit un mediu ostil, astfel că între copilăria acestora şi satul în care s-au născut şi parţial au copilărit nu mai există acea „simbioză" la care se referea Lucian Blaga, în Discursul prezentat la primirea sa la Academia Română. Din păcate, pentru cei mai muţi locuitori, mai ales pentru tineri, satul a rămas doar o umbră ştearsă în planul amintirilor, şi nu un „centru existenţial, prelungit în mitologie şi metafizică", cum magistral îl asemăna omul de cultură citat. Câţi dintre aceşti tineri, şi nu ne referim doar la cei mediatizaţi pentru faptele comise, şi care şi-au schimbat renumele eroic şi simbolic de curcani într-un nume anatemizat de violatori, mai percep copilăria „ca o unică poartă deschisă spre metafizică'", sau mai trăiesc în „zariştea cosmică şi în conştiinţa unui destinat emanat de vejnicie"? Evident că sunt foarte puţini aceştia, sau chiar deloc, satul românesc contemporan, ca de altfel întreaga societate, devenind tot mai erodat şi vulnerabilizat, fiind condamnat tot mai mult unui destin istoric ireconciliabil. Într-un asemenea mediu social ostracizat este promovată şi întreţinută în tot mai mare măsură cultura violenţei, bazată pe agresivitate şi intoleranţă, culminând cu asemenea fenomene delincvente ce scot în evidenţă gradul de imoralitate şi amoralitate la care s-a ajuns în prezent în acest spaţiu social, şi la care nici nu ne puteam gândi că se poate ajunge.

Cauzele care au condus la o asemenea stare agravantă sunt atât de natură obiectivă, cât şi de ordin subiectiv, fiind regăsite atât în prezent, cât şi în trecut. Mutaţiile petrecute în plan social, politic şi economic, la început prin procesul cooperativizării forţate, care a bulversat satul din toate punctele de vedere şi, ulterior, prin falimentul economiei naţionale, au condus la multiple disfuncţionalităţi în plan economic şi social. În primul rând în planul structurii şi al relaţiilor sociale, interumane şi interpersonale intracomunitare, bazate preponderent pe relaţii de rudenie şi vecinătate, fenomenul endogrupării, bazat pe aceste criterii, fiind mai evident în mediul rural decât în mediul urban, precum şi fenomenul intercunoaşterii şi cel al controlului social. Relaţii şi fenomene care, în mod paradoxal, în loc să inducă spre o solidaritate comunitară pozitivă, au condus la creşterea socializării şi solidarităţii negative, şi la un grad scăzut al coeziunii sociale, satul românesc confruntându-se în prezent cu o criză morală, culturală şi educaţională, impactul urbanului producând profunde mutaţii negative în acest mediu bulversat. Reproducând comparaţia reuşită a unui jurnalist, satul românesc, mai precis „leagănul civilizaţiei rurale tradiţionale", după cum se exprima jurnalistul în cauză, este asemănat cu un animal, în cazul reprodus, cu o „vacă înghiţită de un şarpe boa", care prin acelaşi mecanism analogic, se subînţelege că reprezintă urbanul şi tot ce excede satului tradiţional, şi care a reuşit să înghită-asimileze satul, precum şarpele vaca, urmând să o „mistuie", adică să-l asimileze. Mistuirea acestuia, ca urmare a imixtiunii agresive a urbanului în rural, în mare parte s-a înfăptuit, inducând alte fenomene şi procese sociale pe care sociologii le desemnează prin asimilare, enculturaţie şi aculturaţie (confruntare şi conflicte între culturi şi medii sociale pe fondul unor criterii etnice, culturale şi tradiţionale). Asemenea fenomene şi procese depind în primul rând de capacitatea de a opune rezisteneţă a satului faţă de imixtiunea urbanului, precum şi de capacitatea de supravieţuire a locuitorilor în raport cu sărăcia şi promiscuitatea morală cu care se confruntă acesta. Dintr-o asemenea perspectivă, starea prezentă a satului românesc nu este deloc optimistă, conducând în mod fatalist spre un viitor incert şi cu consecinţe imprevizibile.

Din păcate, cei mai mulţi locuitori ai satelor, şi nu numai tinerii, cum de cele mai multe ori sunt discriminaţi şi incriminaţi aceştia, au cedat în faţa influenţelor şi presiunilor urbane, înlocuind valorile tradiţionale rurale cu valori hibride urbane şi de împrumut. Astfel, biserica este substituită cu barul şi discoteca, credinţa religioasă cu necredinţa şi libertatea excesivă, rugăciunea cu manelele, sentimentele umane cu pornirile instinctive animalice, implicarea şi responsabilitatea socială cu indiferenţa şi neutralitatea, iar morala cu imoralitatea şi amoralitatea.

II

În acest mod şi prin acest mecanism al neutralităţii atitudinale, a scăzut controlul social al comunităţii asupra indivizilor, mai ales asupra tinerilor, fiind promovate asemenea atitudini de indiferenţă şi neimplicare civică, precum şi unele atitudini de promovare şi de protecţie a unor nonvalori preluate din afara mediului comunitar rural şi de apartenenţă rezidenţială. În acest mod este afectată şi bulversată întreaga matrice spirituală şi morală a acestor comunităţi greu încercate bulversate de şi prin mutaţiile şi schimbările sociale petrecute la nivelul întregii societăţi româneşti contemporane, dar cu un impact social-economic, psihologic şi moral resimţit mai mult în mediul rural, în mod deosebit în satul tradiţional.

La acest registru cauzal de ordin (dis)funcţional, mai trebuie adăugate şi alte cauze structurale ce ţin de eficienţa şi mai ales de ineficienţa structurilor instituţionale ce se fac responsabile de viaţa socială din acest mediu, şi mai ales competenţa şi implicarea responsabilă a persoanelor ce deţin un asemenea status social, cum ar fi primarii, consilierii, cadrele didactice, preotul, poliţia, cadrele medicale, şi nu în ultimă instanţă, întreaga comunitate. Din cazuistica mediatizată, care aşa cum se poate vedea, în loc să atragă oprobriul public pentru faptele inumane săvârşite, printr-o falsă percepţie asupra solidarităţii şi a evitării anatemei induse asupra comunităţii, îi protejează pe cei vinovaţi, cerând clemenţă şi iertare, pe fondul unei empatii negative şi al lipsei unui spirit justiţiar. Cauza fundamentală este lipsa educaţiei civice, morale, religiose, şi nu în ultimă instanţă, a educaţiei în general, coroborate cu nivelul de cultură şi civilizaţie precar din cele mai multe sate româneşti. Lipsa locurilor de muncă, ca să nu mai vorbim de un anumit ideal educaţional şi profesional, limitează orizontul aşteptărilor acestor tineri excluşi din punct de vedere social, cei mai mulţi indivizi devenid dependenţi de cei care le oferă un minim de existenţă, trăind la limita subzistenţei, unii ca zilieri, ajungând să fie dependenţi de orice resursă existenţială care le este oferită de potentaţii satului şi ai societăţii. O asemenea inegalitate şi inechitate socială amplifică frustrările şi nemulţumirile, care aşa cum se poate observa, prin defulare, devin cauze reale ale unor asemenea manifestări deviante şi delincvente, faptele comise fiind o contra-reacţie la dezinteresul generalizat manifestat faţă de aceste comunităţi. Pentru asemenea indivizi frustraţi, satul a devenit un mediu ostil şi refractar, prin manifestările lor fiind evidenţiate asemenea stări conflictuale interioare, pe fondul unui sine agresiv şi alterat de mediul în care supravieţuiesc aceştia.

La aceste comportamente delincvente, diferenţiate în raport cu cauzele care au contribuit la manifestările lor, şi care au devenit un loc comun în întreaga societate românească contemporană, contrebuie şi alţi factori exogeni, în primul rând atitudinea factorilor responsabili locali şi centrali, prin acel fenomen al temporizării negative, tradus printr-o legislaţie prea lejeră şi mai ales prin amânarea nejustificată a unor decizii, ca să nu mai vorbim de toleranţa manifestată în raport cu unele fapte, atât din partea unor factori decizionali locali, cât mai mult din partea unor organisme şi instituţii juridice exterioare, şi care nu în puţine cazuri adoptă atitudini protective discriminatorii pe fondul corupţiei şi al lipsei deontologiei profesionale. Cazul din acea localitate vasluiană, şi nu numai, e mai mult decât relevant din acest punc de vedere al toleranţei excesive şi al fenomenului amintit, o asemenea comunitate rurală devenind un etalon comensurabil şi de referinţă pentru multe alte sate româneşti, mai ales în acele zone geografice ce au devenit adevărate pungi ale sărăciei, care aşa cum se poate observa, fac casă bună cu delincvenţa de orice fel, fiind afectaţi nu numai indivizi implicaţi în asemenea fapte, ci şi întreaga comunitate. Politica struţului şi strategia negării, pe fondul incriminării şi discriminării negative şi disimulative, evidenţiază o simptomatologie patologică din punct de vedere social, civic şi moral, grăbind şi stimulând acel fenomen şi proces de destructurare-entropie socială şi psihomorală din aceste comunităţi afectate de aceşti viruşi ai atitudinii partizane şi de indiferenţă, ai neimplicării civice-comunitare şi mai ales ai iresponsabilităţii sociale şi profesionale din partea factorilor responsabili. Prin asemenea atitudini şi strategii, satul românesc contemporan a fost deviat de pe orbita valorilor tradiţionale, a echilibrului psihosocial şi a stabilităţii, înscriindu-l pe orbita instabilităţii şi degradării sale psihomorale şi psihocomportamentale. Pe acest fond al insecurităţii socio-afective şi economice, coroborat cu starea de sărăcie cronică şi lipsa de educaţie, relativ mulţi membri ai comunităţilor rurale (pensionari, femei şi oameni excluşi din sfera şi activitatea ocupaţională, fie ea şi specifică mediului rural), sunt deprinşi cu alte preocupări ce conduc spre asemenea fenomene delincvente, cum ar fi consumul de băuturi alcolice - fenomenul elitist devenind o realitate cu mult mai vizibilă în acest mediu, precum şi alte habitudini urbane care le-au înlocuit pe cele rurale, tradiţionale, convertind satul din toate punctele de vedere într-un mediu social situat fiind la limita supravieţuirii. O asemenea viziune apocaliptică asupra celor mai multe comunităţi rurale evidenţiază starea precară la care au ajuns aceste comunităţi, mai ales acolo unde flagelul sărăciei, pe fondul crizei generalizate, cunoaşte praguri ce ating limita suportabilităţii, avertizând asupra necesităţii unor strategii şi politici economice şi sociale în măsură să scoată satul românesc din marasmul în care a căzut şi în care convieţuiesc cei mai mulţi locuitori din acest mediu social tot mai degradant sub raport moral, cultural şi spiritual.

 

Lasă un comentariu