În evoluţia demografică a Transilvaniei şi în repartizarea etnică a populaţiei, timp de două secole, până la Marea Unire, au avut un impact deosebit măsurile motivate politic aplicate de autorităţile maghiare, cu scopul de a inversa raportul dintre majoritatea românescă şi naţionalităţile minoritare, în special cea maghiară. Mijloacele întrebuinţate au fost extrem de diverse: pe lângă cele discutate în acest grupaj de articole, putem menţiona admiterea existenţei doar a învăţămâtului primar confesional în limba română (plătit de comunităţile locale), obstrucţionarea misiunii spirituale a Bisericii Ortodoxe, permisiunea de a ridica doar lăcaşuri de cult din lemn, încercarea de maghiarizare a cultului ortodox (Episcopia de la Hajdudorog, de exemplu), maghiarizarea numelor de persoane şi a toponimiei, cenzurarea cărţilor şi a publicaţiilor periodice (şi acestea restrânse sever din punct de vedere numeric), interzicerea manifestărilor publice cu implicaţii naţionale sau supravegherea poliţienească strictă a acestora etc. De unele din aceste aspecte ale încercării de „fabricare" de unguri prin deznaţionalizarea românilor (proiect care, în parte, s-a şi realizat, uneori cu un rezultat nescontate nici de autorităţi, ca pe, Valea Nirajului de pildă) ne-am ocupat în articole publicate în anii trecuţi în cotidianul „Cuvântul liber".
Ca o completare la articolele anterioare, credem că este util şi instructiv pentru cititori să ia cunoştinţă şi cu rezultatele primului recensământ efectuat de statul român în Transilvania şi în Banat; statistica aceasta, cuprinsă în „Buletinul Statistic al României" (iulie-decembrie 1923), corectează viciile de procedură de la recensământul maghiar din) 1910 şi - poate cel puţin la fel de important - ea reflectă opţiunile respondenţilor în lipsa oricărei constrângeri. Din ea rezultă discrepanţa dintre procentajul diverselor etnii şi ponderea lor în centrele urbane şi, de asemenea, o pondere, am spune invers proporţională cu raportul numeric între naţionalităţi, în ceea ce priveşte ocupaţiile industriale şi comerciale, principalele furnizoare de capital şi de bunăstare colectivă şi personală. Statistica reflectă, practic, situaţia ab initio de la care trebuia să plece statul român în revenirea la nişte raporturi normale, bazate pe egalitate între cetăţenii transilvăneni ai României Mari.
O sinteză a acestei statistici o aflăm în editorialul Gazetei Oficiale a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL", Anul II, Nr. 17, din 18 august 1924, p. 151-152, nesemnat, şi pe care îl reproducem în intregime în cele ce urmează. Am păstrat ortografia timpului şi am sesizat cele câteva greşeli de limbă. Sublinierile aparţin autorului editorialului.
„După datele din 1920, numărul locuitorilor din Transilvania şi Banat era de 5.114.124, răspândiţi pe o suprafaţă de 102.200 km². Repartizând locuitorii după naţionalitate, avem pentru acel an următorul tablou:
Români.......................2.930.120
Unguri.........................1.305.753
Germani.........................539.427
Evrei...............................181.340
Alţii.................................157.484
Comparată cu statistica din 1910, avem în 1920 o scădere de 135 mii locuitori. Această micşorare de populaţie se datoreşte pe deoparte expatrierii multor unguri, cât şi pierderilor cauzate în timpul războiului, când şi naşterile au fost în număr mult mai redus ca în anii normali.
De remarcat este, însă, că populaţia românească totuşi a crescut şi în acest interval, fapt care-şi găseşte explicaţia atât în repatrierea familiilor româneşti din America şi de pe acele teritore [=teritorii] ale fostei monarchii cari nu au revenit României, cât - mai ales - prin stabilirea în anii din urmă în Ardeal a numeroşi militari, profesori şi funcţionari de origine din alte ţinuturi româneşti.
Contribuţia acestora din urmă la creşterea populaţiei româneşti se observă în deosebi în comunele urbane, astfel numărul românilor la oraşe a crescut cu peste 62 de mii locuitori.
Dimpotrivă, numărul ungurilor se află în scădere foarte evidenţiată [sic!]: la oraşe a scăzut cu 100 mii de locuitori faţă de anul 1910.
De amintit că scăderea populaţiei maghiare e datorită şi faptului că evreii la statistica din 1920 au fost scoşi din rubrica ungurilor, contrar cu stasticele din 1900 şi 1910.
Elementul românesc e însă covârşitor la sate, aproape în toate judeţele din Ardeal şi Banat, cu excepţia judeţelor din Secuime: Ciuc, Odorheiu şi Trei-Scaune.
Totuşi, şi în acestea, în afară de judeţul Odorheiu, ungurii n'au decât o majoritate relativă. În judeţul nostru, numărul ungurilor nu întrece azi decât cu vre-o 3 mii pe al românilor. Ungurii se mai găsesc într'o proporţie însemnată în judeţele: Bihor, Braşov, Sălaj, Cojocna.
Numărul cel mai mare al Românilor a fost în anul 1920 în judeţele Caraş-Severin, Bihor, Hunedoara, Arad, Solnoc-Dobâca, Cojocna, Alba de Jos, Timiş-Torontal, Sătmar, Sălaj, Turda Arieş, cele mai românesti în raport cu populaţia totală fiind: Făgăraş - 95,86 la sută, Hunedoara 84,45 la sută, Solnoc-Dobâca - 81,28 la sută. În majoritate relativă Românii se află numai în judeţele Târnava Mare şi Braşov.
Şvabii au majoritate relativă în judeţul Timiş-Torontal, iar Saşii sunt pretutindeni în minoritate, fiind într'o proporţie mai însemnată în Târnava Mare, Braşov şi Sibiu. Evrei[i] sunt mai numeroşi în judeţul Maramurăş (20 la sută).
Foarte nefavorabil se prezintă însă proporţia elementului românesc în comunele urbane faţă de celelalte naţionalităţi.
Deşi majoritatea absolută n'o are nici o naţionalitate în ce priveşte totalul populaţiei orăşăneşti, totuşi majoritatea relativă este de partea ungurilor, cu 45,79 la sută, după care urmează Românii cu 25,18 la sută, apoi germanii (şvabii şi saşii) şi evreii.
Românii au avut majoritate în anul 1920 în: Abrud, Alba-Iulia, Baia-Mare, Caransebeş, Deva, Făgăraş, Gherla, Haţeg, Ocna Sibiului, Orăştie, Sebeşul-Săsesc; Ungurii în oraşele: Aiud, Baia Sprie, Arad, Braşov, Cluj, Dej, Dicio-Sânt-Martin [Târnăveni], Gheorgheni, Hunedoara, Ibaşfalău [Dumbrăveni], Miercurea-Ciuc, Odorheiu, Oradea-Mare, Reghinul-Săsesc, Tg.-Mureş, Turda şi Zalău.
Germanii (saşii şi şvabii) au fost în majoritate la Bistriţa, Careii-Mari, Mediaş, Sibiu, Sighişoara şi Timişoara, iar Evreii au avut majoritatea la Sighetul-Marmaţiei.
În Cluj românii sunt în număr de 28.274, faţă de 41.583 unguri şi 10.733 evrei. - Noi [oraşul Târgu-Mureş] avem 7.500 români, faţă de 22.500 maghiar[i], 3.500 evrei şi 1.500 nemţi şi alte naţiuni.
De remarcat că în oraşe mari ca Timişoara, Oradea-Mare şi Arad numărul românilor e foarte redus (Timişoara - 15.892 români, faţă de 63.669 de alte naţionalităţi; Oradea-Mare - 8.441 români, faţă de 40.744 unguri şi 17.880 evrei; Arad - 12.469 români, faţă de 39.399 unguri şi 5.306 evrei).
La Sighetu-Marmaţiei, numărul populaţiei evreieşti e de două ori mai mare ca al românilor. Deasemeni, evreii sunt mai numeroşi decât românii la Baia-Sprie şi în număr egal cu românii în oraşele: Careii-Mari, Dej, Reghinul-Săsesc, Sătmar şi Şimleul Silvaniei.
Desimea [densitatea] mijlocie a populaţiei e de 60 de loc.[uitori] pe kmp, cea mai deasă populaţie fiind în judeţele Braşov (68), Timiş-Torontal (67), Arad (66), Târnava-Mică (65), iar cea mai rară în Bistriţa Năsăud (28), Ciuc (27). Judeţul nostru are o densitate medie de 52, iar oraşul Târgu-Mureş de 83.
Cât priveşte ocupaţia locuitorilor, 73 % reprezintă agricultura. Procentul cel mai mare de agricultori îl are Târnava Mică 87,9 %, Făgăraş, Timiş-Torontal, apoi Caraş-Severin, Arad, iar de comercianţi - Timiş-Torontal, Bihor, Mureş-Turda, Cojocna.
O statistică a profesiunilor după naţionalitate nu s'a făcut încă, dar simpla constatare că numai 1/6 din intreprinderile industriale şi abia 1/4 din firmele comerciale şi nici pe departe cele mai mari au fost româneşti, reiese că atât industria, cât şi comerţul se află în mâinile cetăţenilor de origină etnică străină. Se impune deci o politică de îndreptare conştientă, cu mijloace bine alese în favorul neamului care prin suferinţe şi sânge a întemeiat prea frumoasa sa ţară. Aceasta se înţelege nu prin slăbirea minorităţilor, ci prin întărirea elementului românesc."
