In centrul oricărei religii se afllă rugăciunea. Rugăciunea este inima religiei, căci o religie fără rugăciune este cel mult o religie naturală care se poate spune se zbate neputincioasă fără ajutor în mii de întrebări, fără a găsi nici un răspuns. Orice religie fără rugăciune este o filozofie, o abstracţie, ea este o religie moartă, ori în centrul religiei noastre stă rugăciunea.
Rugăciunea este îndreptarea minţii, a cugetului nostru spre Dumnezeu cu gândul de a-I cere ceva, de a-I mulţumii, de a-L lăuda, ea fiind înălţarea noastră spre Dumnezeu. Modelul rugăciunii noastre este Insuşi Mântuitorul Iisus Hristos. El s-a rugat mereu în diferite locuri şi timpuri El ne-a învăţat să ne rugăm astfel: ,, Iar voi când vă rugaţi nu spuneţi multe ca păgânii că ei cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultaţi, deci nu vă asemănati lor că ştie Tatăl vostru de ce aveţi nevoie, deci voi aşa să vă rugaţi ,, Tatăl nostru care eşti în ceruri..." (Mt. 6 , 5 -13).
Rugăciunea ca să fie primită de Dumnezeu trebuie să îndeplinească trei condiţii: să fie pornită dintr-o inimă smerită, să ştim să ne rugăm şi să ştim ce să cerem. Orice rugăciune are ca scop preamărirea lui Dumnezeu, de aceea nu trebuie să cerem de la Dumnezeu lucruri neânsemnate sau pământeşti. Rugăciunea trebuie făcută cuvincios, astfel, rugându-ne, ne închipuim că suntem în faţa lui Dumnezeu şi stăm de vorbă cu Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie stăruitoare ca şi a femeii din Evanghelia după Matei, care cerea Mântuitorului să o vindece : ,,Doamne, dar şi câinii mănâncă din fărâmăturile ce cad de la masa stăpânilor lor'' ( Mt. 15, 27), ori o astfel de rugăciune este primită de Dumnezeu.
Orice rugăciune începe cu formula: ,,In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi se termină cu formula Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, Amin şi este însoţită de anumite gesturi, semnul sfintei cruci, îngenuncherea, metania. Atunci rugăciunea este jertfă adusă lui Dumnezeue este, urcuş spre Dumnezeu, este ridicarea sufletului nostru spre Dumnezeu, este convorbirea noastră cu Dumnezeu. Sfântul Augustin ne spune: ,,Rugăciunea a fost rostită de primul om astfel: ''Dumnezeul meu, nu mă părăsi, nu te depărta de la mine'', iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: ,, Inainte de a te spăla pe faţa dimineaţa când te scoli, aleargă la rugăciune''.
Rugăciunea este un dar dat omului de Dumnezeu, dar şi o poruncă: ''Drept aceea privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi ziua nici ceasul când vine Fiul Omului ''. (Mt. 25, 13).
De multe ori ea poate să apară ca un strigat de durere ''Eli Eli lama sabahtanii, adică Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu de ce mai părasit'' ( Mt. 27, 46).
Rugăciunea poate să apară şi ca un oftat de disperare, cum spune Psalmistul David: ,,Din adâncuri strig către Tine, Doamne, auzi-mă''. (Ps. 129, 1).
Este bine când rugăciunea porneşte din dorul inimii după Dumnezeu ci nicidecum doar cu buzele ,,Norodul acesta cu buzele mă cinsteşte iar inima lor stă departe de Mine .'' (Mt. 15, 8) .
Dimpreună cu noi se roagă Domnul Hristos se roagă sfinţii, se roagă îngerii chiar şi fraţii noştrii cei plecaţi din această lume.
Rugăciunea se poate face oriunde. Mântuitorul s-a rugat în sinagogă, în grădină, pe mare. Sfinţii Apostoli s-au rugat în temniţă, s-au rugat când au fost prigoniţi, deci rugăciunea se poate face oriunde şi oricând.
Cea mai importantă rugăciune se săvârşeşte în cadrul Sfintei Liturghi.
Rugăciunea eate de trei feluri: de laudă, de cerere şi de mulţumire. De laudă când îl lăudăm pe Domnul ,,Sfânt ,Sfânt Sfânt, este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Sa'' (Isaia, 6, 3 ), sau cântarea din cadrul Sfintei Liturghi ''Pe Tine te lăudăm, pe Tine bine te cuvântam''...
De mulţumire, atunci cînd mulţumim pentru ceea ce am primit, cum ne îndeamnă Sfânta Scriptură: ,,Daţi mulţumire lui Dumnezeu pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu''... (I Tes. 5, 18).
De cerere, atunci când cerem ceva de la Dumnezeu cel mai frumos exemplu, Psalmul 50.
Dumnezeu ascultă rugăciunea noastră dacă şi noi ascultăm poruncile Lui ''.
Mântuirea şi rugăciunea nu stau în vorbe ne spune Sfânta Scriptură.
Am învăţat că rugăciunea este un dar dat omului de Dumnezeu, este convorbirea în taină cu Dumnezeu, este bineplăcută, când este pornită din inimă, când este însoţită de fapte bune, de post, de umilinţă, cu stăruinţă, cu dorinţa de pocăinţă, cu gândul la Dumnezeu.
Avem datoria să ne rugăm nu numai în necazuri şi nenorociri, ci şi în vreme de bucurie, precum în toate zilele vieţii noastre, căci ne porunceşte Mântuitorul: ,,Privegheaţi şi vă rugaţi ca să nu intraţi în ispită... (Mt. 26, 41), ,,Drept aceea, privegheaţi, că nu ştiţi nici ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului'' (Mt. 25, 13),
