Se apropia seara, când Iisus i-a chemat la Sine pe trei dintre ucenici: pe Petru, Iacov şi Ioan, şi i-a condus peste câmpii, şi în sus pe o potecă aspră, pe o coastă singuratică, de munte. Ucenicii nu îndrăzneau să-l întrebe pe Hristos unde merg sau cu ce scop. El însuşi avea nevoie de o nouă legătură cu cel Atotputernic, deoarece numai în felul acesta putea privi viitorul.
Iisus le vorbise despre suferinţele Lui, îi luase cu Sine ca să se poată uni cu El în rugăciune, şi chiar acum se ruga pentru ei. Numai cei trei, care aveau să fie martori la chinurile din Ghetsimani, au fost aleşi să fie cu El pe munte. Trezindu-se, ucenicii au văzut revărsarea de slavă care lumina muntele. Cu teamă şi uimire, ei priveau chipul strălucitor al Domnului lor. Când au ajuns în stare să suporte lumina aceea minunată au văzut că Iisus nu era singur. Lângă el erau două fiinţe cereşti, într-o convorbire apropiată cu El. Erau Moise, care pe Sinai vorbise cu Dumnezeu, şi Ilie, căruia i se dăduse înaltul privilegiu oferit doar lui Adam - acela de a nu ajunge niciodată sub putea morţii. De pe muntele Pisga cu cincisprezece veacuri mai înainte, Moise privise Ţara Făgăduinţei, dar din cauza păcatului de la Meriba, el nu avea să intre acolo. „Lasă-mă, Te rog, să trec şi să văd ţara aceea bună, de dincolo de Iordan, munţii aceia frumoşi şi Libanul" (Deuteronomul, capitolul nr. 3, versetul nr. 25). Rugăminţile sale n-au fost ascultate. Nădejdea care timp de patruzeci de ani luminase întunericul rătăcirilor prin pustie avea să rămână neîmplinită, capătul acelor ani de muncă şi grijă împovărătoare a fost un mormânt în pustie. Dar acela care „poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi" (Efeseni, capitolul nr. 3, versetul nr. 20) a răspuns la rugăciunea servului său aşa cum ştie El să o facă. Moise a trecut sub puterea morţii, dar nu avea să rămână în mormânt. Hristos însuşi l-a chemat la viaţă. Satana ispititorul pretinsese corpul lui Moise din pricina păcatului său, dar Hristos Mântuitorul l-a scos din mormânt (Iuda, versetul nr. 9). Pe Muntele Schimbării la Faţă, Moise era ca o mărturie pentru biruinţa lui Hristos asupra păcatului şi a morţii. El îi reprezenta pe aceia care vor ieşi din mormânt la învierea drepţilor. Ilie, care fusese luat la cer fără să fi văzut moartea, îi reprezenta pe aceia care vor fi în viaţă pe pământ la a doua venire a lui Hristos şi care vor fi schimbaţi într-o clipită de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. „Când trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire" (Corinteni, capitolul nr. 15, versetul nr. 51-53). Pe munte era reprezentată în miniatură Împărăţia viitoare a slavei - Hristosul, Împăratul, Moise ca reprezentant al sfinţilor înviaţi, iar Ilie, al celor proslăviţi. Petru exclama: „Învăţătorule, este bine să stăm aici să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Subiectul convorbirii lor cu Iisus nu era instaurarea lui Hristos ca împărat, ci moartea Sa la Ierusalim. El locuise în cer, în mijlocul iubirii şi într-o părtăşie fericită, dar pe pământul pe care-l crease era singur. Moise şi Ilie fuseseră conlucrători ai lui Iisus. Ei împărtăşiseră dorinţa Lui de a-i mântui pe oameni. Moise se rugase pentru Israel. „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci şterge-mă din cartea Ta pe care ai scris-o!" (Exod, capitolul nr. 32, versetul nr. 32). Aceşti oameni, aleşi mai presus de toţi îngerii din jurul tronului, veniseră să stea de vorbă cu Iisus despre suferinţele Lui şi să-l mângâie. Ei au fost martori oculari ai slavei Lui (Ev. Petru, capitolul nr. 1, versetul nr. 16) şi au înţeles că Iisus este într-adevăr Mesia despre care au mărturisit patriarhii şi profeţii şi că El era recunoscut ca atare de Universul ceresc. În timp ce încă admirau priveliştea aceea de pe munte, iată că i-a acoperit un nor luminos cu umbra lui. Şi din nor s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea. De El să ascultaţi!". Ucenicii au căzut la pământ ca loviţi. Ei au rămas prosternaţi, cu faţa ascunsă, până când Iisus a venit mai aproape şi i-a atins, alungându-le temerile cu glasul Lui binecuvântat: „Sculaţi-vă, nu vă temeţi." Îndrăznind să îşi ridice ochii, au văzut că slava cerească pierise, iar Moise şi Ilie nu mai erau acolo. Ei se aflau pe munte numai cu Iisus.
