„La ce servesc lucrurile? La ce servesc arborii în faţa noastră şi întinsurile şi apele, atâta vreme cât nu le organizam? Ele sunt tot atâtea obstacole pentru noi, zidurile grele şi înalte ale lumii. Dar cât de uşoare devin când inima i se deschide şi crezi. De pildă în Dumnezeu, şi-l vezi peste tot. La sfârşitul fiecărei părţi din lume şi al lumii întregi stă veşnicia lui Dumnezeu".
Constantin Noica (1909-1987), poet, eseist, publicist, filosof, scriitor; lucrează ca profesor al lui Nae Ionescu, iar Facultatea de Filosofie şi Litere din Bucureşti o termină cu teza: „Problema lucrului în sine, la Kant". În anul 1958 este arestat, anchetat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, cu confiscarea întregii averi. Execută la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Ultimii ani din viaţă îi petrece la Păltiniş, lângă Sibiu, loc care devine unul de pelerinaj pentru admiratorii şi discipolii săi. A fost înmormântat pe 6 decembrie 1987 Ia Schitul Păltiniş, şi, după dorinţa sa, slujba a fost oficiată de Mitropopitul Ardealului Antonie Plămădeală.
„Dumnezeu este o enigmă, este chiar enigma enigmelor. Dar el este în acelaşi timp pentru noi cel mai mare izvor de lumină, de bucurie şi de sens permanent inedit. Această enigmă nu este negaţia cunoaşterii, ci ea poate fi forma maximă a inteligibilităţii".
Vasile Băncilă (1897-1979), profesor, filosof, pedagog, eseist, filosof creştin, metafizician, orator, memorialist, epistolier. Este numit de istoricul filosofiei româneşti Bagdasar „cel mai fecund creator". Stilul scrierilor sale este, după mărturisirea lui Nichifor Crainic, unul „curat, nealambicat, dintr-o profundă onestitate intelectuală şi a unei nealterate purităţi sufleteşti". Titluri din opera sa: Duhul sărbătorii, Lucian Blaga, energie românească, Aforisme, Paraaforisme, Spaţiul Bărăganului sunt cărţi care vorbesc de la sine despre Vasile Băncilă, ca una din comorile intelectualităţii româneşti.
„Cel ce va proslăvi pe Dumnezeu, şi Dumnezeu va proslăvi pre dânsul, şi aici, şi întru Împărăţia Cerului; iar cel ce nu va proslăvi pe Dumnezeu, ci-şi va proslăvi puterea şi înţelepţiia sa, acela de Dumnezeu nu va fi proslăvit".
Neagoe Basarab (1481 -1521), domn al Ţării Româneşti între 1512-1521. A călătorit mult în Europa Centrală şi Imperiul Otoman. A încercat să stabilească relaţii diplomatice cu Veneţia şi Roma, şi chiar să medieze conflictul dintre creştinii ortodocşi şi catolici. Este ctitorul complexului monahal şi al bisericii monument din Curtea de Argeş. Este autorul uneia dintre cele mai vechi capodopere ale literaturii vechi, învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, scrisă în slavonă, dar tradusă de cineva în română în anul 1654.
„1001 CUGETĂRI"
