Cineva spunea că la un campionat mondial de fotbal normal, lumea se uită vreme de două săptămâni atât de atentă încât dispar blocajele auto în marile oraşe. La un campionat politic românesc, lumea s-a uitat la televizor vreme de patru (în cazul preşedintelui, cinci) ani. Un record absolut, după care s-a plictisit. Majoritatea instituţiilor politice s-au prăbuşit în sondaje la capitolul încrederea populaţiei, iar oamenii au început să întoarcă spatele politicii.
Explicaţia? În opinia publică, diferenţele dintre partidele politice (dar şi dintre majoritatea oamenilor politici) s-au atenuat atât de mult, încât un sondaj INSOMAR înregistra, la un moment dat, că peste două treimi din populaţie este indiferentă faţă de culoarea politică a actualei (dar şi fostei) guvernări, cu condiţia „să-şi facă treaba".
Opinia că partidele şi politicienii sunt mai degrabă o năpastă decât un câştig şi că, până la urmă, câţiva buni tehnicieni, funcţionari sârguincioşi, dublaţi de o competenţă de specialitate neîndoielnică, ar fi o soluţie mai bună decât orice grupare de demagogi politici, care ar rezulta victorioasă din alegeri, şi şi-a făcut loc nu numai în opinia populaţiei, ci şi în cercurile interesate de politică. Or, toate acestea, şi încă multe altele, ar trebui să-i pună pe gânduri pe foştii şi actualii politicieni! În cazul în care aceştia nu sunt rupţi total de realitate…
