Prof. Ioan Lupaş - 135 de ani de la naşterea sa

Distribuie pe:

Se împlinesc 135 de ani de când vedea lumina zilei marele istoric, profesor, om politic, preot, academician, IOAN LUPAŞ. Născut la 9 august 1880 în Sălişte (jud. Sibiu) ca vlăstar al unei familii de ţărani, şi-a făcut studiile primare în comuna natală, iar Liceul la Sibiu şi apoi studiază la Liceul ortodox ,,Andrei Şaguna" din Braşov. Trecerea sa la Braşov, unde a avut ca profesori, între alţii, pe Virgil Oniţiu, pe Vasile Goldiş şi pe Iosif Blaga, figuri strălucite de educatori transilvani, a fost un moment de importanţă decisivă pentru ulterioara dezvoltare a sa. Examenul de maturitate l-a trecut aici în iunie 1900, I. Lupaş reuşind ca cel dintâi eminent din seria acelui an. Studiile universitare, începute în pragul unui veac nou, le-a urmat la Universitatea din Budapesta, având ca specialitate: istoria şi limba latină, iar după obţinerea diplomei de doctor a plecat cu Goga la Universitatea din Berlin şi de aici tot împreună într-o călătorie de studii în Italia de Nord.

A fost apoi profesor de Istorie bisericească şi Istoria românilor la Institutul teologic-pedagogic ,,Andreian" din Sibiu (1905-1909). Catedra ce i s-a oferit la Institutul ,,Andreian" din Sibiu în 1905 a fost deci o consecinţă firească a activităţii de până atunci. A fost primul caz de abatere de la tradiţia seculară a acestei şcoli, ai cărei profesori trebuiau să fie totdeauna şi absolvenţi de teologie. Cu Ioan Lupaş s-a făcut excepţie, el fiind numai <<doctor în filosofie>>, la numire i s-a pus însă condiţia să urmeze cursurile de teologie şi să dea toate examenele. Astfel ajunse Ioan Lupaş la începutul carierei sale didactice să fie propriul său elev. Cu prilejul examenelor de sfârşit de an din materia predată de dânsul era chestionat de către asesorul consistorial Matei Voileanu, un cunoscut cercetător în domeniul trecutului transilvan. În 1907, Lupaş a fost închis la Seghedin timp de trei luni, iar în anul următor a fost silit să se retragă din învăţământ, fiind numit preot paroh şi ,,administrator protopopesc" în Sălişte, iar în 1910 ales protopop, concomitent a funcţionat şi ca ,,inspector" al şcolilor primare ortodoxe din Protopopiatul Sălişte. În 1916/1917 a avut domiciliu forţat în judeţul Sopron, în Ungaria şi în Budapesta. A militat pentru unirea Transilvaniei cu vechea Românie, fiind delegat la Marea Adunare de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918, membru în ,,Marele Sfat al naţiunii române" şi secretar general al ,,Resortului Culte şi Instrucţiune Publică" din Consiliul Dirigent; deputat al Săliştei în primul Parlament al României întregite. Din toamna anului 1919 este profesor titular la catedra de Istorie modernă a românilor şi Istoria Transilvaniei la Facultatea de litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj, la care a funcţionat până la pensionare, în 1946, formând numeroşi profesori şi cercetători; în mai mulţi ani şcolari a predat Istoria Bisericii Române la Academia Teologică din Cluj.

Din 1914 a fost membru corespondent, iar din 1916 membru activ al Academiei Române, mai târziu este preşedinte al secţiei istorice a Academiei (1932-1935); membru în comitetul central şi preşedinte al secţiei istorice a Astrei; fondator şi codirector al ,,Institutului de Istorie Naţională" din Cluj, publicând cele zece ,,Anuare" ale acestuia. A fost deputat în mai multe legislaturi, ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale, apoi al Cultelor şi Artelor; din cauza activităţii sale politice, a fost închis mai mulţi ani la Sighet din dispoziţia autorităţilor comuniste. De asemenea a fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi în Congresul Naţional Bisericesc al Mitropoliei Ardealului, iar după 1921, membru în Adunarea eparhială a Episcopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi în Congresul Naţional Bisericesc din Bucureşti; delegat la Congresul ecumenic de la Stockholm din 1925.

În Transilvania, la începutul secolului XX şi apoi în perioada interbelică, studiile de istorie bisericească au cunoscut o perioadă de înflorire, datorită în special activităţii istoricului Ioan Lupaş. Nicolae Iorga spunea că Ioan Lupaş este ,,cel mai bun scriitor istoric din tânăra generaţie ardeleană". Pe drept cuvânt, Lupaş este unul dintre cei mai mari istorici bisericeşti ai secolului al XX-lea. Istoricul Ioan Lupaş a trecut la cele veşnice la 3 iulie 1967, la Bucureşti şi a fost înmormântat la Cernica.

Istoric, publicist, preot, profesor, academician şi luptător transilvănean, iată drumurile pe care a păşit cu demnitate Ioan Lupaş, punând la temelia credinţei ştiinţa şi la temelia ştiinţei credinţa, îngemănări rodnice şi valoroase, transplantate şi în sufletele elevilor, studenţilor şi credincioşilor săi.

 

Lasă un comentariu