Al treilea concert de jazz!

Distribuie pe:

Astăzi, 7 august, de la ora 18:00, sunteţi aşteptaţi la al treilea eveniment din seria „Concertele oraşului". Toţi cei care iubesc muzica fină, toţi cei care iubesc jazz-ul, toţi cei care şi-au propus să petreacă cel puţin două ore pe săptămână alături de prieteni reali (nu virtuali), sunt invitaţi la o nouă seară culturală în Amfiteatrul Mic din Piaţa Teatrului. Atenţie, de data aceasta manifestarea a fost programată să înceapă cu o oră mai devreme faţă de serile precedente, la ora 18:00, timp în care spectatorii vor putea să guste din prăjiturile pregătite de voluntarii acestei noi comunităţi care s-a autointitulat Societatea Voluntarilor Melomani. Totodată, în această primă oră se vor putea face schimburi de cărţi în cadrul iniţiativei Morişca de Carte - o invitaţie adresată fiecărui spectator de a dona/schimba o carte cu un alt spectator. La ora 19:00 va începe concertul de jazz „New Landscapes" susţinut de Ana Maria Galea - voce, Daniel Csikos - pian, Kiss Lajos - chitară. După concert, publicul va fi invitat să mai rămână în Amfiteatrul Mic pentru a savura un ceai, pentru schimburi de impresii şi o şuetă pe marginea concertului. Vă aşteptăm cu drag. Intrarea este liberă!

 

Lasă un comentariu