„Cine uită... nu merită!"

Distribuie pe:

Motto: „În ceea ce urmează, voi scrie despre cea mai mare ţară care se întindea din Asia Mică până în Iberia şi din nordul Africii până dincolo de Scandinavia, ţara imensă a Dacilor." (Dionisie Periegetul, 138 d.H.)

Pentru a lichida popoarele, se începe prin a le altera, prin a le şterge memoria. Le distrugi cărţile, cultura, istoria şi altcineva le scrie alte cărţi, le dă o altă cultură, le inventează o nouă istorie. Între timp, poporul începe să uite ceea ce este şi ceea ce a fost, iar cei din jur îl vor uita şi mai repede; limba nu va mai fi decât un simplu element de folclor, care, mai devreme sau mai târziu, va muri de moarte naturală" - scria istoricul ceh Milan Hubl. Un adevăr vechi de când lumea, ce ni se înfăţişează obsesiv, din ce în ce mai agresiv în vremea din urmă, pe toate meridianele.

Scriu, de ani de zile, şi voi scrie, până la sfârşitul-sfârşitului meu, sau al... celorlalţi, despre Roşia Montană - care trebuie apărată cu orice preţ, ca o citadelă unică şi inegalabilă a dăinuirii noastre. Situată în nord-vestul ţării, la 128 km de Cluj-Napoca şi 70 de kilometri de Alba Iulia, în judeţul Alba, comuna adăposteşte cel mai mare zăcământ de aur din Europa (10,6 milioane uncii de aur), exploatat, de milenii (vreo 7!), în mod tradiţional, în subteran. Reţeaua de galerii descoperite depăşeşte importanţa celor similare din Spania, Portugalia, Ţara Galilor. Dar... nu e vorba - ca şi cum n-ar fi şi aşa prea mult! - doar de ... „munţi de aur" şi, mai ales, de metale neferoase, inimaginabil de scumpe!

S-au descoperit, aici, nepreţuite file de istorie dacică, ignorate, însă, chiar şi acum, din comoditate, prostie sau şi… rea-credinţă!

Pe lângă instrumentele de minerit şi galeriile atestate ca fiind de pe vremea Imperiului Roman, s-au păstrat 25 de tăbliţe cerate (descoperite în galeria „Sfântul Iosif", în anul 1788, şi în galeria „Catalina-Monuleşti", în 1855), „documente scrise de o importanţă deosebită pentru studierea dreptului roman, dar şi al vieţii economice şi sociale în Dacia romană".

S-a vorbit mult despre „blestemul aurului" - căci poate fi şi aş ceva! -, dar nu şi despre existenţa şi mesajul acestor tăbliţe cerate, care „răstoarnă teoriile ilogice ale celor care susţin că dacii nu exploatau aurul, că nu ştiau să îl prelucreze, deci niciun tezaur scos la lumină, de-a lungul timpului, nici măcar faimoasele brăţări de aur, nu pot fi dacice. Teoria originii latine a românilor stă, şi ea, cu greu în picioare, pentru cine cercetează tăbliţele de la Roşia. Ele demonstrează, de pildă, că minerii peregrini iliro-dalmatini, din marele neam al tracilor, ca şi «autohtonii», adică dacii, se înţelegeau foarte bine cu romanii, în limba latină vulgară. În tăbliţe se stipulează clar că, deşi aproape nimeni «quia se litteras scire negavit» - «nu ştia a scrie literele» -, părţile se înţelegeau verbal asupra obiectului contractului. Şi asta, în anul 131 (după cum este datat în scris cel mai vechi triptic), ceea ce naşte o întrebare legitimă: când anume învăţase neamul trac limba latina vulgară? Cât despre vechimea exploatării în subteran, datările cu C14 au adus dovezi indubitabile că dacii extrăgeau aurul cu 300 de ani înainte de a fi parţial cuceriţi de romani şi că aceştia nu au făcut altceva decât să intre în galeriile săpate de daci. Roşia Montană, după explorări care durează din 1999, este încă o sursă inepuizabilă de istorie adevărată, nefalsificată, care supără pe mulţi academicieni. Şi încă rezervă surprize, cum a fost cea de la Neagra, unde, într-o neînsemnată vâlcea şi într-un mic pârâiaş, s-a descoperit aurul cel mai fin, poate din toată lumea cunoscută, aur de 24 carate. Istoria tripticelor (cărţi cu trei foi de lemn cerat, legate între ele) de la Roşia Montană a fost povestită în detalii, în cartea «Romanica», de G. Popa-Lisseanu, editată în 1926, la tipografia Ion C. Văcărescu." (AS)

În articolul meu „Roşia Montană trebuie inclusă în patrimoniul UNESCO", preluat şi în volumul „Timpul iubirilor", citam fragmente din scrisoarea unui specialist:

„Motivaţia pentru acest proiect stă în metalele rare care însoţesc zăcămintele de aur: vanadiu - 2.500 grame pe tonă, arseniu - 5.000 grame pe tonă, titan - 1.000 grame pe tonă,  molibden - 10 grame pe tonă, nichel - 30 de grame pe tonă, crom - 50 grame pe tonă, cobalt - 30 grame pe tonă, galiu - 300 grame pe tonă, germaniu - 20 grame pe tonă, wolfram etc. Dacă punem aceste resurse în context mondial, epuizarea resurselor de energie şi nevoia dezvoltării energiilor regenerabile, a panourilor fotovoltaice şi a turbinelor eoliene, descoperim că prima criză cu care se va confrunta lumea nu va fi cea petrolieră, ci a metalelor neferoase. Galiu, spre exemplu, care se găseşte la Roşia Montană în cantităţi de 300 de ori mai mari decât aurul, este folosit în fabricarea panourilor fotovoltaice, iar preţul actual este de 900 de dolari/kg. Utilizarea lui va creşte pe măsură ce tehnologiile vor fi perfecţionate şi rentabilitatea energiei solare va creşte cu scumpirea petrolului. 

26% din resursele de cupru extractabil din scoarţa Pământului s-au pierdut deja în gropi de gunoi. Închiderea minei de cupru de la Roşia Poieni, pentru a se face loc RMGC, a dus la disponibilizarea a sute de muncitori, de care oficialii Gold Corporation nu îşi aduc aminte când fac calculele locurilor de muncă. Din anumite informaţii, în contractul de concesiune secretizat se spune că orice metal în plus recuperat intră în beneficiul celui care exploatează zăcământul (...)

La Roşia Montană ar urma să se folosească aproximativ 1.561.000 tone substanţe periculoase, dintre care 84.000 tone de cianură în cea mai mare carieră cu crater deschis din Europa, şi cel mai mare baraj, înalt de 185 m. Gândiţi-vă la efectele pe care un posibil accident le-ar avea asupra Deltei Dunării, un ultim bastion european pentru protejarea biodiversităţii! (...) Constatăm că ruşinea de a fi român şi lipsa de reacţie a românilor în faţa nedreptăţilor a fost indusă de aceleaşi televiziuni care astăzi sunt complice la cel mai mare jaf din istoria poporului român. Vă aflaţi printre puţinii care au rezistat campaniei de dezinformare în care au fost angajate televiziunile, de aceea vă solicităm implicarea nu doar ca simplu semnatar, ci şi ca militant, să faceţi cunoscut adevărul despre proiectul minier de la Roşia Montană."

Am scris, scriu şi voi scrie, până la capăt. Mai ales că - repet - există alternativă nepoluantă pentru Roşia Montană, ignorată intenţionat de Gold Corporation!

Dr. ing. Jack Goldstein, unul dintre cei care a fondat, în 1990, Societatea Inventatorilor din România (SIR) şi a înfiinţat filiala SIR de la Baia Mare, împreună cu un colectiv de cercetători ai fostului Institut de Metale Neferoase din Baia Mare, a pus la punct metoda extragerii fără cianuri a aurului şi argintului, invenţie brevetată în peste 100 de ţări!

Brevetul de invenţie 126480 din 2012 descrie metoda asfel: „Un procedeu ecologic de obţinere a aurului şi argintului din minereuri. Procedeul constă în solubilizarea aurului şi argintului într-o soluţie de tiosulfat de sodiu în prezenţa cuprului drept catalizator. Aurul şi argintul solvit se extrag din soluţie pe cale electrochimică sub formă de nămol, care se purifică obţinându-se aur şi argint pur".

În mod evident, atât Gold Corporation, cât şi guvernanţii au primit, în acest sens, toate informările şi întreaga documentaţie, firma canadiană refuzând însă să ia în consideraţie utilizarea acestui procedeu!

Ce ticăloşie!

În articolul „Roşia Montană - Să dăm cărţile pe faţă!", publicat încă în august 2011, preluat şi postat pe internet şi de alţi colegi interesaţi de fenomen, printre altele, precizam următoarele: „Străinii caută aur în România pe baza hărţilor geologice ale lui Ceauşescu. Nicio noutate! Cum nicio noutate nu constituie faptul că, din 2005, România nu mai scoate niciun gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele ar fi «epuizate». Cu toate acestea, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele «epuizate», zone în care firmele străine «au găsit» metale preţioase, consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Încă o dată se dovedeşte că «dosarul Roşia Montană» este doar vârful aisbergului. (...) Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine, care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea «se terminaseră». Cum «nu ştie bărbatul ce ştie tot satul», potrivit declaraţiilor făcute de reprezentanţii firmei Gabriel Resources, la Roşia Montană s-a găsit un zăcământ de aur în valoare de 11 miliarde de dolari, adică aproximativ 250 de tone de metal preţios.

De asemenea, firma Carpatian Gold (aceeaşi Mărie, cu altă pălărie!) a găsit, la Mina Bârza, în Munţii Zarandului, închisă pentru că «nu mai era rentabilă», un zăcământ de aur în valoare de 12 miliarde de dolari!

Ştefan Marincea, preşedintele Institutului Geologic Român, avea să declare că în ţara noastră mai sunt zăcăminte în valoare de cel puţin 54 de miliarde de dolari. «Întâmplător» o fi şi faptul că toate firmele străine au mers la «punct ochit - punct lovit», adică au obţinut licenţe de prospecţiuni şi exploatare exact pe zonele cele mai bogate…? Cum se explică? «Firmele străine nu au descoperit nimic, datele aparţin şcolii de geologie din România. Am fost directorul Institutului de Proiectări Miniere şi am realizat mine de aur în Apuseni. Scoteam şi producţii de 40 de kilograme de aur pe tona de minereu, ceea ce este foarte mult. Pot să spun că încă este mult aur în subteran, dar nu ştiu de ce nu-l exploatează direct statul. Pe vremea mea, informaţiile aveau caracter secret, dar acum le are toată lumea. Firmele străine «au găsit» metale preţioase în România consultând hărţile geologice realizate pe vremea lui Ceauşescu. Acum, statul, prin reprezentanţii săi, a ştiut perfect ce dă în concesie»".

Fereşte-mă, Doamne, de ai mei!

 

Lasă un comentariu