„Trăim un timp diagnozelor"? - se întreabă cei ce vor să cunoască societatea de azi în esenţa ei, formulând diagnoze ale lumii în care trăim. La noi este puţin frecventat acest limbaj al punctelor de vedere urmând unor experienţe, fapt explicabil prin „slaba capacitate politică, carenţele administraţiei şi firava capacitate de analiză", prin înţelegerea eronată că fundamentele vieţii nu depind neapărat de vigoarea şi profunzimea gândirii. În schimb, pe alte meridiane, abordările inteligente înving vulgarităţile, comoditatea şi inerţia.
Pe când strădania noastră de a detalia diagnozele, astăzi, nu se ridică la parametrii determinărilor precise, descoperim o carte de eseuri cu titlul „Diagnoze" scrisă de Andrei Marga. Paginile cărţii, începând cu „Diagnoza lui Max Weber", pledează pentru precizia şi coerenţa gândirii, numai că, în spaţiul nostru, părerile devin idei, mofturile se confundă cu libertăţile şi dorinţele sunt luate drept concepte. Aproape că adâncimile gândirii sunt luate în zeflemea, căci, consemnează eseistul Andrei Marga, în „Diagnozele" sale, inşi puţin pregătiţi cred că deţin adevărurile timpului nostru, persoane fără experienţe şi preocupări intelectuale sistematice dau diagnoze. În jurul nostru e plin de opinii ocazionale sau declaraţii sterpe, fiind rare abordările sistematice privind o temă crucială ca aceea privind sensul vieţii: „Până la urmă, mi-am pus întrebarea simplă: care este tema de interes public nu neapărat cea mai frecventată (căci, la noi, o mare parte a temelor frecventate nu au nimic de a face cu interesul public!), ci cu adevărat crucială pentru cei ce trăim acum, şi felul în care trăim?"
Preferând generalităţile şi realitatea de altădată sau de aiurea, crede Andrei Marga, repetând pur şi simplu ce spun alţii, intelectualul de astăzi nu îşi mai merită numele, acela ce ţine de tradiţia europeană „sănătoasă". Din păcate, în România de după '89, teme derizorii sau ce ţin (în opinia noastră!) de păcătoşeniile clipei, de amatorism şi manipulări odioase, trec drept probleme cruciale: răzbunări personale, fuga unui urmărit de justiţie, cearta politicianistă, răfuiala cu trecutul; teme ce irosesc timpul, deturnează energii, despart spirite, derutează, estompează problemele reale ale oamenilor de aici şi de acum. Cine îşi păstrează capul pe umeri, subliniază Andrei Marga, va trebui să regăsească adevărul: „Să ne încumetăm să-l căutăm. Desigur, conştiinţa problemelor nu înseamnă încă dezlegarea lor; totdeauna mai trebuie şi făcut ceva. Dar astăzi, aici şi acum, pentru a şti ce este de făcut, trebuie din nou lămurit unde suntem (subl.n.). De aceea, sunt de părere că urgentă pentru cei care trăim acum este diagnoza situaţiei." Pentru aceasta trebuie rigoare, cunoaştere, consecvenţă, bun-simţ.
Andrei Marga respinge recalificările pripite ale unora care fac din greu politologie sau management, improvizând şi creând confuzii în minţi şi aşa derutate. Viaţa publică este acaparată de inşi vioi şi vindicativi, fără niciun merit, dar care dau lecţii celorlalţi. Diletanţii devin specialişti. Presiunea la a găsi joburi confortabile şi bine remunerate face ca generaţii să înveţe ştiinţele sociale nu ca instrumente de cunoaştere, ci drept ghiduri de funcţionare. Cei care, la noi, se mai referă la „Diagnoza lui Max Weber" se pot număra pe degetele de la o mână. Dar cât de spectaculoasă e ideatica lui Weber! În Diagnoza sa, problema crucială ţine de viitorul libertăţii individuale. Max Weber a formulat metafora celebră pentru societatea birocratizată spre care se îndreaptă modernitatea: „o carcasă tare ca oţelul supunerii..." Cu detalierea ideii ne putem ocupa, la modul, înălţător, timpul; dacă îl considerăm favorabil diagnozelor.
