La întoarcere spre casă, de pe Valea Oltului, am intrat pe drumul european E 68-Sibiu-Braşov, şi înainte de Făgăraş, în comuna Voila, ramificaţie DL, comuna Sâmbăta de Sus, pe partea dreaptă, am parcurs 13 km spre Mănăstirea Sâmbăta de Sus, aflată pe Valea râului Sâmbăta, la poalele munţilor Făgăraş. Din nefericire, şi aici, ca şi la Mânăstirea Cozia, comerţul cu diferite suveniruri de prost gust, taraba cu Kürtöş, cerşetori, la câţiva metri de intrarea în biserică, umbresc atmo-sfera de pelerinaj religios. Este adevărat că pe o rază de câţiva kilometri s-au construit în ultimii ani numeroase pensiuni şi un hotel, dar cazarea pelerinilor se poate asigura şi în incinta mănăstirii, la unul din obiectivele cultural-religioase care măresc strălucirea acestui complex monahal. Este vorba de „Academia Sâmbăta de spiritualitate culturală, artă şi ştiinţă", inaugurată la sărbătoarea Maicii Domnului din 15 august 2003, o clădire modernă, cu 70 de camere, cu 130 locuri de cazare, un amfiteatru cu o capacitate de 150 de locuri şi sală de mese. Aici sunt organizate conferinţe, simpozioane, întâlniri şi sunt găzduiţi oameni din afară, care se pot bucura de condiţiile oferite de mănăstire, de materialul ştiinţific pus la dispoziţie de o bibliotecă cu 70.000 volume de carte, una din cele mai valoroase biblioteci mănăstireşti din ţară şi din străinătate, bibliotecă deschisă pentru public, iar iubitorii de studiu se pot bucura de atmosfera propice studiului oferit de cadrul natural.
La circa trei-patru ore de mers, cu un autoturism sau autocar, pe traseul Târgu-Mureş - Sighişoara - Voila - Sâmbăta de Sus, merită să poposim aici de Praznicul Adormirii Maicii Domnului, de hramul Mănăstirii, la un ceas de taină. De altfel, de dimineaţa până seara mănăstirea este vizitată în permanenţă de turişti din ţară şi de peste hotare.
De reţinut că istoria mănăstirii începe undeva prin anul 1654, iar în 1696, primul ctitor, domnitorul Constantin Brâncoveanu, între anii 1688-1714, a zidit în piatră o mănăstire, pentru a întări şi salva Ortodoxia de pericolul deznaţionalizării prin catolicizarea forţată a românilor. Domnul Constantin Brâncoveanu are meritul că ne-a lăsat o mărturie peste veacuri despre unitatea de neam şi credinţă a românilor de pe ambii versanţi ai Carpaţilor. Persecuţiile religioase ale stăpânirii austro-ungare au făcut mii de victime printre români, iar schimbarea credinţei româneşti ar fi condus la pierderea identităţii naţionale. Românii ortodocşi au rezistat cu ajutorul bisericilor şi al mănăstirilor, din această cauză generalul austriac Bukow a distrus 150 de mănăstiri şi biserici ortodoxe româneşti. După decapitarea domnitorului Constantin Brâncoveanu de către turci, în anul 1714, în anul 1785, la cererea catolicilor, administraţia austro-ungară a trimis soldaţi să dărâme mănăstirea brâncovenilor. Chiliile au fost distruse complet, iar biserica dusă în stare de ruină. Timp de 140 de ani s-a încercat restaurarea mănăstirii, fără succes, până în anul 1926, când al doilea ctitor, mitropolitul dr. Nicolae Bălan, a început restaurarea bisericii, sfinţită abia în anul 1946, după război. Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu a fost vrednicul de pomenire dr. Antonie Plămădeală - mitropolitul Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului. Acesta a rezidit din temelie incinta mănăstirii, în anul 1985, s-au făcut reparaţii capitale şi s-a restaurat pictura de la vechea biserică brâncovenească, s-a înfiinţat un muzeu valoros cu icoane vechi pe sticlă şi lemn, obiecte de patrimoniu. După 208 ani de la dărâmarea ei, în ziua de duminică, 15 august 1993, la sărbătoarea „Adormirea Maicii Domnului" s-a sfinţit biserica nouă cu hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni, slujba de sfinţire fiind săvârşită de Sanctitatea Sa Bartolomeu al Constantinopolului - Noua Romă şi Patriarh Ecumenic, Preafericitul Teoctist - Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române , Mitropolit dr. Antonie Plămădeală, înalţi ierarhi, preoţi şi diaconi. Am avut fericirea ca împreună cu un grup de credincioşi din Coroiul Mic şi Bernadea să participăm şi noi la acest eveniment istoric. Un mare renume a adus mănăstirii atelierul de pictură pe sticlă şi o şcoală de pictură înfiinţată de părintele Timotei Tohăneanu.
