Cine-i controlează?...

Distribuie pe:

O dată la patru ani, ţara ajunge pe mâna unor politicieni. Cei mai mulţi sunt „foşti", iar alţii, în premieră. Aşa e în democraţie. Ce fac ei? Cam ce vor, se comportă - vorba unui economist-analist - ca nişte „acţionari majoritari", iar cei de pe margine - care, în fond, i-au votat -, privesc cum alţii iau hotărâri, îşi împart banii (precum dividendele), cam hotărăsc ce e bine şi ce e rău, ce taxe şi impozite mai trebuie să crească. Dar democraţia nu presupune numai votul odată la patru sau cinci ani. Presupune un control permanent (inclusiv a tot ce se întâmplă prin ţară, a ceea ce uneltesc unii şi alţii, ce steaguri mai „agaţă" pe primării!). Cetăţeanul are dreptul să pună sub semnul întrebării o decizie sau alta. Însă, în pofida unor progrese, există încă destulă pasivitate şi resemnare la adăpostul cărora administratorii (guvernanţii) obraznici se poartă ca stăpânii. De aceea, poate, uneori, le e frică de alegeri. Şi vor mai puţine şi mai scurte campanii electorale, înghesuirea voturilor. Ca să nu se afle… matrapazlâcurile…

Un analist spunea, cu referire la ce se întâmplă în ţară, că, traducând pe limba celor mulţi „Deşteaptă-te, române!", în „Descurcă-te, române!" fostul preşedinte Băsescu a reuşit dezintegrarea morală şi dezmembrarea socială în populaţii tocmai bune de a fi duse la curentul masochismului popular. Trist!

Lasă un comentariu