Nici grecii antici, care au experimentat mai multe forme de guvernare şi care au inventat democraţia prin punerea în valoare a acelui „ Vox populi" n-au fost prea încântaţi, în cele din urmă, de aceasta. Altfel n-ar fi născocit acel adagio în legătură cu ea, pentru a aduce posteritatea cu picioarele pe pământ, arătând că, „ Democraţia este cea mai proastă dintre toate (formele de guvernare), dar mai bună ca ea nu există. De aici şi concluzia că putem avea de-a face cu mai multe forme de democraţie, iar dacă, la extragerea ei din urna norocului, dăm peste un exemplar prost, nu ne putem aştepta decât la dezamăgiri. În ce ne priveşte pe noi, românii, credem că ne aflăm în această situaţie deoarece nu putem spune că, cu democraţia afişată la tarabă, o ducem mai bine decât pe vremea lui Ceauşescu. Din contră, în multe privinţe, şi din păcate esenţiale, mult mai rău. În momentul în care am scăpat de dictator ni s-a părut iniţial că „ ne-a pus Dumnezeu mâna în cap", crezând că e suficient să ne dorim democraţia pentru ca ea să şi vină. Din păcate, şi ea se cere zidită, cu migală, cu efort şi cu multă înţelepciune. Or, la noi, pe noua scenă politică n-a existat nimic din acestea şi lăsând ca lucrurile să meargă de la sine, în virtutea inerţiei, ne-am trezit din lac în puţ. Cu alte cuvinte, am eşuat în democraţie pentru că ne-am ales un model prost, poate cel mai mizerabil dintre toate şi de aceea cu el nu ne putem ridica mai sus decât de genunchiul broaştei. Nu întâmplător, fostul preşedinte al SUA, George Bush jr., cu ocazia vizitei sale în România, în 2006, a asemuit, printre altele, democraţia noastră cu cea din Irak. Credem că înaltul demnitar american a avut ca etalon de comparaţie gradul de corupţie şi nu situaţia internă a ţării. În consecinţă, nu funcţionează sistemul la cotele la care ne-am aşteptat. De aceea niciun guvern din cele foarte multe pe care le-am avut în cei 25 de ani, de cele mai diverse culori declarate şi postări pe eşichierul politic, de la stânga la dreapta şi invers, nu numai că n-a performat, dar n-a dat niciun rezultat pozitiv. Faptul că absolut toate sistemele: de la Iliescu la Constantinescu, de aici la Băsescu şi apoi la Iohannis-Ponta, au dat rateuri şi continuă să facă acest lucru, ne obligă să ne întrebăm, dacă doar oamenii din aceste funcţii, cu partidele lor cu tot, sunt vinovaţi de acest eşec general sau şi sistemul, modul în care s-au pus în slujba lui şi i-au urmat calea. Pentru că refuzăm să credem că cele cinci-şase tururi de scrutin care au avut loc din 1990 încoace, „vox populi" au trimis în fruntea ţării şi în instituţiile centrale ale statului doar imbecili şi derbedei. Este posibil ca prezumtivii băieţi buni să fi devenit „ băieţi răi", în scurt timp, acţionând înăuntrul sistemului, servindu-l, pentru că le-a oferit această oportunitate. Să ne aducem aminte de jaful de la Bancorex, de privatizările cu dedicaţii şi cu multe comisioane, la posibilitatea de a construi reţele puternice de economie subterană, diverse grupuri de interese care să faciliteze scurgerea banilor de la buget către privat, din ţară în străinătate, la cele mai variate forme de evaziune fiscală şi multe altele. Pentru toate acestea s-au elaborat legi şi hotărâri, fie în forul legislativ, fie în guvern. În concluzie, s-au făcut legiferări s-a dat cale liberă jafului, şi acum constatăm că toate aceste demersuri sunt departe de a servi interesele celor mulţi, democraţiei autentice.
Ceea ce nu putem fi de acord cu eroii acestei epopei, aşa-zişii băieţi deştepţi, care ne-au dus unde suntem acum, este că ei erau pe deplin conştienţi că lucrurile merg într-o direcţie total greşită şi în consecinţă ar fi trebuit să îndrepte din mers lucrurile. N-au făcut-o, pentru că totul era croit pe mănuşa celui care beneficiază de avantajul pâinii şi cuţitului în mână şi, ca atare, s-au simţit foarte confortabili în această ipostază, funcţiile în care au fost aleşi de către cei mulţi oferindu-le posibilităţi nelimitate de îmbogăţire. Majoritatea celor care au dat în patima corupţiei şi pentru care riscă să plătească, cel puţin cu libertatea, fac parte din categoria celor care au premeditat, dar suntem convinşi că printre cei care au călcat pe bec sunt şi oameni pe care i-a împins spre fărădelegi însuşi sistemul. Sistem care nu putem spune că a fost impus de afară, ci care a fost ales de înaintemergătorii democraţiei româneşti, pe care îi ştim cu toţi, şi asta pentru că le-a convenit. Revenind la guvernanţii noştri de azi şi de ieri, aceştia şi-au însuşit foarte bine filosofia sistemului pe care l-au servit întru nenorocirea noastră. În locul spiritului ziditor au promovat demolarea, în locul cinstei şi corectitudinii au preferat minciuna şi demagogia pe care le-au ridicat la gradul de postulate ale democraţiei. Arbitrariul şi demagogia, minciuna deşănţată sunt coordonatele cele mai robuste pe care funcţionează democraţia românească. Ca să dăm un singur exemplu, dacă am pune cap la cap lungimile de autostrăzi pe care le-au promis toate guvernele României postdecembriste, la momentul înscăunării lor, am avea, credem, cea mai densă reţea de autostrăzi din Europa. Numai că toate acestea s-au topit ca ceara sub povara minciunilor, astfel că ţara noastră rămâne în continuare cu cele mai puţine autostrăzi din Europa şi, în ciuda evidenţei crase, nici n-au de gând ca în anii viitori să se ocupe mai serios de aşa ceva, chiar dacă datorită proastei infrastructuri pierdem şansa de a ne dezvolta economic şi mai ales industrial, fără a mai vorbi de turism. Acesta este doar un singur caz. Exemple găsim în toate domeniile, pentru că peste tot s-a promis marea cu sarea, dar nu s-a făcut nimic. Din contră, banii au fost risipiţi aiurea, sau cu dedicaţie, şi cei mai mulţi însuşiţi fraudulos. Dovadă sunt cele 11.000 de dosare care zac în seifurile justiţiei pe această temă şi care îşi aşteaptă soluţionarea. Gândiţi-vă, de asemenea, la sutele de şcoli şi săli de sport începute şi lăsate în paragină şi multe altele. Văzând cum merg treburile ai impresia că în România viaţa se desfăşoară pe două planuri. Există o ţară a politicienilor pe care o fac şi o desfac la televizor, în penibilele talk-show-uri, în care personajele principale sunt demnitarii, în frunte cu miniştrii şi prim-ministrul, şi alta a celor mulţi, de fapt România reală ce geme sub povara insucceselor şi neîmplinirilor. O Românie săracă şi inechitabilă, în straturile căreia se simt adânc înfipte urmările nefaste ale celor de sus. O Românie subfinanţată din toate punctele de vedere şi nemaiîntâlnit de prost administrată. Acesta este rezultatul deciziilor celor care nu fac altceva decât să gâlcevească, punându-şi contre unul altuia, tocmai pentru ca nimic să nu se poată dezvolta, primeni şi curăţa.
Faptul că liberalii sau aşa-zişii liberali fac încălzirea pentru preluarea puterii în eventualitatea căderii Guvernului Ponta, nu ne impresionează deloc. La noi nici zicala aceea veche referitoare la „schimbarea domnilor, bucuria proştilor" nu mai funcţionează. Din contră, ne întristează. Ne întristează pentru că prin această rocadă nu vedem o forţă nouă, primenitoare, ci nişte lătrăi înfometaţi care aşteaptă să i-a locul altor lătrăi, prea îndestulaţi. Altceva, nimic nou sub soare. La noi, în România, totul e fals, totul e lustru fără bază. Şi ca să părem democraţi, ne înscriem formal în rândul celorlalţi occidentali, însuşindu-ne doar macheta, tiparele democraţiei pe care ne străduim să le lustruim de zor ca să dea cât mai bine. Ca urmare, facem alegeri la termen, uneori condimentate şi cu referendumuri, constituim parlamente generoase, croim instituţii şchioape ale statului de drept, ne batem pe viaţă şi pe moarte pentru alegerea preşedintelui, cheltuim cu nemiluita bani şi energie, pasiuni nemăsurate, ca în cele din urmă să constatăm că toate au fost deşertăciuni.
Aşteptăm, desigur, o formaţiune politică capabilă să mişte lucrurile din loc în România, dar se pare că ea încă nu s-a născut pe meleagurile noastre mioritice. O formaţiune care să vorbească mai puţin şi să facă mai mult şi mai ales din ceea ce ţara are nevoie pentru a prospera. O formaţiune care să ia cu adevărat taurul de coarne, pentru că altfel nici nu se poate. O formaţiune aplecată spre fapte şi nu spre vorbe, care să construiască într-adevăr acele şosele de care avem nevoie, care să investească, să creeze locuri de muncă bine plătite, care să aibă în grijă educaţia şi sănătatea cetăţeanului. Cine crede că toate acestea le va putea împlini să poftească la guvernare. Poporul îi aşteaptă de cel puţin un sfert de veac.
