Potrivit agenţiilor de presă, MAE ungar l-a convocat pe ambasadorul român la Budapesta, Victor Micula, în legătură cu afirmaţiile premierului Victor Ponta, potrivit căruia Ungaria încearcă „să provoace" România. La rândul său, Victor Ponta a subliniat că Guvernul român nu poate, tolera la nesfârşit derapajele inacceptabile ale ambasadorului ungar la Bucureşti. Care, în paranteză fie spus, susţinea - ca şi UDMR - într-un ziar central din România, „necesitatea obţinerii" autonomiei aşa-zisului „Ţinut Secuiesc".
Desigur, niciodată nu-i prea târziu, dar, oare, nu acelaşi Victor Ponta i-a vrut, în repetate rânduri, la guvernare pe iniţiatorii conceptului de „autonomie a maghiarilor din România?". Nu tot el şi-a ales consilier onorific personal pe György Frunda?
Pe de altă parte, de ce, la timpul potrivit, nici Victor Ponta, nici fostul preşedinte, Traian Băsescu, n-au luat nicio atitudine atunci când, în „laboratoarele Uniunii", nişte minţi înfierbântate au conceput şi lansat aşa-zisul „Proiect de autonomie", care, de la un capăt la altul, încalcă cu neruşinare art. 1 din Constituţia României şi care, dacă s-ar înfăptui (ferească, Domnul!) ar însemna, de jure şi de facto, apariţia în inima României a unui „stat în stat", cum nu există în nicio ţară europeană pe teritoriul căreia trăiesc şi etnici maghiari: Serbia, Slovacia, Ucraina ş.a. Şi care, dacă s-ar realiza, ar depăşi cu mult ceea ce a însemnat Regiunea Autonomă Maghiară de tristă amintire, de sorginte stalinistă.
Dar, poate, de aceea (lipsa de reacţie a autorităţilor române), liderii Uniunii au prins, în timp, curaj şi au folosit numeroase „trucuri", dar şi argumente false - cu exemple fără nicio legătură cu România - pentru a justifica, chipurile, necesitatea autonomiei. Culmea! Chiar sub ochii politicienilor români, despre care, cu o ocazie, Marko Bela spunea că „sunt proşti!".
Dar, să le reamintim. Între ei s-a numărat, la un moment dat, şi Ekstein Kovacs Peter, care - chiar în perioada când ocupa funcţia de consilier prezidenţial (deci, cu Băsescu preşedinte) - lansa ideea de „autonomie asimetrică". Un concept ce viza regiunile de dezvoltare, în special zona judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş. „Se doreşte - spunea consilierul lui Băsescu! - ca regiunea locuită preponderent de maghiari - Harghita, Covasna şi o parte din Mureş - să aibă posibilitatea de a construi o regiune de dezvoltare de sine stătătoare". „Preocuparea mea - adăuga ditamai consilierul prezidenţial - este că aceste iniţiative suferă de faptul că nu s-a reuşit (şi nici nu se va reuşi vreodată!, n.n.) convingerea unei părţi din populaţia românească care trăieşte acolo, pentru ca şi ea să îmbrăţişeze această idee".
Atunci, ca o ironie a sorţii, liderii UDMR Covasna, care au participat la o întâlnire cu fostul preşedinte Traian Băsescu, în staţiunea Covasna, au lansat ideea „autonomiei asimetrice" (atenţie!) a regiunilor din România şi ce credeţi că i-au solicitat? Să sprijine realizarea unei „autonomii asimetrice"! Ceea ce ar fi însemnat ca fiecare „zonă" să aibă (ca în Evul Mediu, n.n.) regiunea pe care o doreşte. Or, de atunci (şi, nu numai), UDMR - ca şi PCM şi PPMT - au lansat într-o cadenţă din ce în ce mai mare, provocări (cu fel de fel de autonomii), plasându-se la limita unor acţiuni anticonstituţionale. Mai mult, au agitat de mama focului arma naţionalistă. De aici şi discursurile legate de autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc" şi, mai demult, demersul de tip kamikaze în chestiunea UMF Târgu-Mureş. În plus, au lansat şi alte „trucuri", cum ar fi autovictimizarea, lamentările pe tema drepturilor minorităţii maghiare, Legea minorităţilor, ca şi aberaţia că ei, maghiarii (unii ajunşi miniştri, parlamentari, primari, preşedinţi de CJ etc.), ar fi, chipurile, cetăţeni de categoria a II-a!
Dar provocările celor care se autoproclamă reprezentanţi politici ai etnicilor maghiari (şi fireşte, ai secuilor!), au continuat să fie puse pe tapetul unei hărţi imaginare, demult apuse, în care istoria este pervertită grosolan. Împreună cu cei cu care, aparent, se războiau - PCM şi PPMT - zbiară ca din gură de şarpe, scot de la lada cu gunoi a istoriei lozinci autonomisto-iredentiste, aducând noi şi grave prejudecăţi ţării noastre.
Mai mult, atât Marko Bela, cât şi Kelemen Hunor (precum toţi liderii Uniunii) „contestă" ideea statului naţional unitar şi supralicitează rolul comunităţilor etnice (în cazul nostru, al României, al celei maghiare) în contextul Europei, pe care Uniunea o concepe, în viitor, ca o „Europă a regiunilor" (ca în Evul Mediu), nu a „statelor naţionale"! Sau când - aceeaşi lideri - spun că fiecare stat (deci şi România) trebuie să renunţe la o parte din competenţele sale şi că este foarte important ce competenţe ajung la Bruxelles?
Sigur, aberaţiile udemeriştilor au fost taxate până şi de liderii europeni, dacă cei români le-au dezavuat doar cu… o jumătate de gură! Bunăoară, în problema regiunilor de dezvoltare, preşedintele Comisiei Europene a fost franc: „Reorganizarea regiunilor este - spunea el - o problemă internă care priveşte doar cetăţenii României, sistemul administrativ românesc." Aşa după cum şi Csutak Istvan, expert în politici regionale, recunoştea că „Schimbarea clasificării NUTS este condiţionată doar de existenţa unui consens de politică internă." Ceea ce denotă că şi unii maghiari judecă lucrurile la rece, cu capul pe umeri, nu în altă parte…
Acum, UDMR mai încearcă o dată… marea cu degetul. Dar, ca să nu o mai lungim, un lucru este cert. Doar cu sprijinul guvernelor de până acum, obrăznicia udemeristă a atins cote de neimaginat prin anii '90. Aşa a ajuns Marko Bela să spună triumfător: „Noi (liderii UDMR, n.n.), dacă ne-am angajat la ceva, mergem până la capăt." La care - am adăuga noi - orice lucru are un început şi un sfârşit. Şi mai e ceva: fără sprijinul tacit, supuşenia iresponsabilă (şi de neînţeles!) ale guvernanţilor români, udemeriştii nu puteau face nimic. Însă, pentru pumnul de voturi ale UDMR, au acceptat (şi făcut) o suită de compromisuri anticonstituţionale - în învăţământ, cultură, politică, sănătate - inclusiv ca, pe teritoriul României, ungurii să organizeze periodic, cu sprijinul direct şi pe faţă al Budapestei, simpozioane cu caracter iredentist, comemorări (cum a fost şi cea a celor 13 generali), care nu au nicio legătură cu istoria poporului român. Dar căreia i-au produs (şi-i produc) frustrări şi provocări.
Dar, fiţi siguri că, deşi impunerea Proiectului UDMR, privind aşa-zisa autonomie teritorială a Ţinutului Secuiesc, va suferi un eşec total, la votul din Parlament - dacă se va pune! - dacă luăm în calcul declaraţiile de ultimă oră ale unor politicieni români - provocările şi simulările vor continua. La care, să li se dea, cu Constituţia în mână, riposta cuvenită! Este cazul…
