O lege anticonstituţională, antinaţională, în manieră cominternistă, stalinistă!

Într-o vreme românească, postdecembristă, „cu grave tumulturi în urmă", „aici în pământeana epocă de neguri şi humă", cum ar caracteriza, dacă ar mai fi printre noi, Lucian Blaga aceste timpuri, românii trăiesc momente pline de ciudăţenii, de paradoxuri şi de bizarerii plecând din anumite cotloane ale minţii nopţii unora dintre cei cărora numai drag nu le este neamul acesta românesc! Prin legi grave şi nedrepte, neprietenii noştri îşi dau mâna, ne sfidează, ne umilesc, fără ca guvernanţii ăştia de doi lei, care nu fac nici măcar cât o ceapă degerată, să aibă o minimă replică, o reacţie măcar cât de cât, în faţa unor clare dovezi antinaţionale, anticonstituţionale, antieuropene.

Una dintre dovezile clare este tocmai Legea 217/2015, prin modificările aduse Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 (naşul ei fiind acad. Răzvan Theodorescu, pe vremea în care era ministru al Culturii!), despre care românul a aflat, ea fiind cam ţinută la secret, doar în ultimele săptămâni. Potrivit noilor modificări ale unei legi făcute pe genunchi, este interzisă „promovarea cultului persoanelor vinovate de crime de război", „iar persoană vinovată de săvârşirea unor crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de către o instanţă judecătorească română şi străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, potrivit legii". Legea, plină de capcane, de interpretări şi inadvertenţe, cuprinde prevederi care toate încep cu „se interzice!". Se interzice, aşadar, ridicarea sau menţinerea în spaţiul public, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative pentru persoane vinovate de crime de război; acordarea numelor persoanelor acestora unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice; acordarea numelor unor organizaţii cu sau fără personalitate juridică.

Ia să vedem care sunt persoanele condamnate, în România, pentru „crime de război". După cum se ştie, în acei ani, imediat după ocuparea României, la 23 august 1944, de tancurile sovietice, au avut loc numeroase procese, însoţite de dure condamnări pentru „crime împotriva umanităţii" şi „crime de război". Cine erau „vinovaţii" şi, apoi, condamnaţii? Erau cadre din fosta conducere antonesciană, legionari, a căror mişcare, de fapt, a fost înăbuşită de Ion Antonescu, „consideraţi periculoşi de noul regim", şi, precum bine se ştie, ofiţeri şi generali „ai Armatei Române care, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, au luptat împotriva Uniunii Sovietice". O cumplită răzbunare împotriva celor care au depus un jurământ militar, care doreau întoarcerea la Patria-Mamă, România Mare, făurită, la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, a Basarabiei, a doua oară anexată prin notele ultimative ale Pactului Ribbentrop-Molotov, în iunie 1940, şi a nordului Bucovinei, de către URSS. Astfel, elita militară a României interbelice a ajuns să fie condamnată politic, pentru „crime de război". Au urmat epurările masive din armată, în aprilie 1945, au fost înfiinţate Tribunalele Poporului. Din păcate, după cum mass-media şi importanţi istorici români au remarcat, actuala Lege 217/2015 „recunoaşte valabilitatea sentinţelor politice date de regimul comunist, recunoscându-i, drept infractori, pe acei ofiţeri şi generali ai Armatei Române, care au dat un tribut uriaş flămândelor temniţe comuniste, condamnaţi şi aruncaţi în închisorile de la Aiud, Sighet, Piteşti, fiind 107 generali, din rândul cărora au murit 47". Azi ei sunt consideraţi infractori şi criminali de Legea 217/2015! Culmea, „Legea recunoaşte şi sentinţele date de o instanţă de judecată străină. Deci, recunoaşte şi sentinţele politice date pe teritoriul Uniunii Sovietice". Doamna Cezarina Condurache, a cărei opinie, de adevărat profesionist, am citat-o mai sus, vine cu o precizare de-a dreptul uluitoare. „În 1949, URSS a semnat Convenţia de la Geneva", prin care s-a angajat să-i elibereze pe toţi prizonierii de război. Având, însă, „mare nevoie de mână de lucru gratuită", bărbaţii căzând în timpul războiului, ruşii le-au schimbat încadrarea din „prizonieri de război" în „criminali de război". Aşa se face că 250.000 de prizonieri (de diverse naţionalităţi) „din lagărul siberian Vorkuta s-au revoltat, sovieticii împuşcând atunci 2.000 de persoane"!

Conform prevederilor actualei legi, foşti demnitari ai statului român pe timpul mareşalului Ion Antonescu, precum Mircea Vulcănescu (subsecretar de stat la Finanţe, a fost condamnat „pentru crime de război"), „criminali de război" fiind consideraţi, în procesul „ziariştilor naţionalişti", din 1945, Nichifor Crainic, Romulus Dianu, Radu Gyr, Stelian Neagoe, acuzaţi fiind că ei „au scris articole împotriva bolşevicilor pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial". Câteva întrebări nu pot fi evitate. Va fi dărâmat bustul lui Mircea Vulcănescu din Sectorul 5 al Capitalei? Se va renunţa ca un liceu şi o stradă să-i mai poarte numele? La fel se va proceda şi cu bustul generalului Gheorghe Avramescu din centrul Clujului, cu strada din Botoşani, cu bustul generalului Nicolae Şova din curtea Comandamentului Brigăzii 4-Logistică Dej? Aceeaşi soartă o va avea şi memoria mitropolitului Visarion Puiu, şeful Misiunii Ortodoxe din Transnistria, pe timpul celui de Al Doilea Război Mondial, „singurul ierarh ortodox condamnat la moarte, în contumacie, sentinţă dată de comunişti? „Unde este - se întreabă Cezarina Condurache - reacţia ierarhică a Bisericii Ortodoxe Române?".

În faţa tuturor acestor aberaţii, nu poţi să nu te întrebi: ce face Opoziţia din Parlamentul României? Doarme, ca de obicei, cum a dormit şi Crin Antonescu, atunci când a năşit această stupidă lege! Ce fac mai-marii Armatei Române? „Care sunt - se întreabă, pe bună dreptate, Cezarina Condurache - reacţiile Ministerului Apărării, Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor, Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere, Asociaţiei Tradiţia Militară, Muzeului Militar?

Trebuie precizat că, „pe tot cuprinsul României, numele acestor eroi a fost dat străzilor, şcolilor, instituţiilor, în memoria lor s-au ridicat monumente individuale sau colective, întru veşnica lor pomenire se săvârşesc parastase publice şi activităţi comemorative. Ştergem totul, cu buretele uitării forţate, şi să ne vedem, în continuare, de vieţile noastre, ca şi când aceşti oameni nu au existat, ca şi când nu ar fi eroii neamului nostru?" - se întreabă colega de breaslă, Cezarina Condurache. Suntem neam creştin cu acel profund cult al eroilor! Am cinstit, ne cinstim şi ne vom cinsti, prin timp, memoria eroilor, a bravilor noştri eroi, luptători pentru Ţară şi Neam!

„Cu ce mai ajută dezgroparea unor adevăruri de acum 70 de ani? Cu ce mai ajută azi societatea românească?" - se întrebau unii, după cum scrie colegul nostru de breaslă - Florin Dobrescu, în „Buciumul". Acum, la început de secol 21 şi de mileniu trei, o stupidă lege (217/2015), care creează senzaţia că ne-am afla într-o politică de ocupaţie, ne întoarce într-o „eră a terorii", a ticăloşilor, a acelui „obsedant deceniu" stalinist, într-o luptă „cu fantomele unui trecut ce ne bântuie viaţa zilnică, tot mai actuală în ultimii 25 de ani". Promulgarea stupidei legi, adoptată în acest Parlament de doi bani răi, un cal troian vârât sub vălul întunericului minţii unora, „pune sub incidenţă penală nu doar manifestările cu caracter legionar, aşa cum s-ar părea la prima vedere". Substituindu-se oamenilor de ştiinţă, unor specialişti şi cercetători în domeniu, unor istorici consacraţi, jurnaliştilor, oamenilor de cultură, unor reprezentanţi ai societăţii civile, care „şi-au exprimat deja indignarea în legătură cu maniera stalinistă în care stabileşte adevăruri cu titlu absolut", cu îngrădiri nepermise, legea impune „cum să se scrie despre o anumită perioadă din istoria României". Legea 217/2015 conţine, din păcate, multe prevederi antinaţionale, anticonstituţionale, antieuropene, perdante în faţa Curţii Constituţionale, tocmai prin acele „stridente încălcări ale unor drepturi şi libertăţi garantate de Constituţie."

Este, această lege, într-un fel, o ofensă a celor care „acum şase decenii luptau, în munţi, cu arma în mână, împotriva comunismului sau putrezeau în temniţele regimului comunist", act cunoscut, ca fenomen naţional - „Rezistenţa anticomunistă", adusă în actualitatea zilelor anului 2015. Din morminte, din acele dosare ale acuzării, azi îngropate în uitare, dintr-o indiferenţă postdecembristă a guvernelor care 25 de ani s-au succedat, ies în lumina adevărului faptele celor care, cu arma în mână, au luptat împotriva unui regim „impus de tancurile şi baionetele ruseşti", după 23 august 1944, consfinţindu-şi, cu sânge, idealurile. Or, această stupidă lege impune interzicerea pomenirii victimelor, a celor atunci pe nedrept condamnaţi la ani grei de închisoare, unii acolo murind, „permiţând călăilor să-şi promoveze, în continuare, ideologia ucigaşă, o picătură care poate să umple paharul răbdării unui întreg popor". Unii dintre cei care au promovat sau susţin această lege, cu un ridicat indice de nesimţire, slugarnici, în această Românie a ciocoilor, a hoţilor cu bodyguarzi, sunt tocmai urmaşii celor care, după 1945, au dat acele sentinţe ale tribunalelor comuniste, într-o ţară în care, după cum se vede, sfârşitul acelei dictaturi nu a adus reconcilierea dorită, din partea „exponenţilor fostului regim comunist şi ai căror urmaşi au rămas la comandă în toate domeniile vitale ale societăţii româneşti, iar victimele au rămas tot la periferia vieţii publice, cu nişte indemnizaţii ce nu se pot compara cu pensiile şi onorariile torţionarilor lor".

Oare, prin stupida lege, libertatea de cinstire a camarazilor, a părinţilor luptători anticomunişti, să le fie confiscată „cu brutalitatea ce răz-bate din textul cominternist al acestei legi antilegionare"? Nu-i de mirare că acel Alexandru Florian, preşedintele Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România - „Elie Wesel", a şi indicat primele „victime post-mortem" ale noii prigoane care, prin această lege, se instituie: „Mircea Vulcănescu şi Nichifor Crainic, nu vor mai avea dreptul la plăci memoriale şi statui în această ţară. Condamnaţi, asasinaţi sau lichidaţi social de comunism, ei sunt, încă o dată, condamnaţi şi executaţi astăzi, ca într-o cabală absurdă, chiar de urmaşii celor care, acum 60 de ani, îndeplineau sarcinile venite de la Kremlin, bolşevizând România (…) Va urma, de bună seamă, Ogoranu, cel condamnat la moarte, în contumacie, de justiţia regimului comunist. Şi alţii, şi alţii…". Iar mareşalul Ion Antonescu va fi executat, în anul 2015, a doua oară! Cei care au clocit legea absurdă, care nu-şi dau seama că reînvie acele „spirite ale gherilelor (Ogoranu, Arnăuţoiu, fraţii Paragină, maiorul Dabija, Gogu Puiu) de pe crestele Carpaţilor", care se vor întoarce împotriva celor care au făcut şi susţin legea, deoarece „sacrificiul acelor oameni a spălat obrazul României de ruşinea atâtor laşităţi şi trădări". Oare să nu le fie exemplu celor care au născut această bazaconie, această absurditate, acele cuvinte scrise deasupra intrării în cimitirul din Madrid: „Toţi cei care aici îşi duc somnul de veci au luptat pentru patrie!"? Dacă un institut guvernamental îşi depăşeşte, abuziv, atribuţiile, dacă nişte consilieri prezidenţiali încalcă Constituţia, în această căldură mare, din vara aceasta, care le-a luat minţile, chiar sub nasul lui Klaus Iohannis, care a promulgat stupida lege, dacă un Guvern şi un Parlament dorm somn adânc, acest neam va continua să-şi comemoreze eroii şi martirii, îi va plânge şi cinsti. Memoria şi demnitatea românească, spiritul liber vor recunoaşte şi preamări înaintaşii luptători ai Neamului românesc!

Iar ca legea amintită să nu fie pentru unii ciumă, pentru alţii mumă, printr-o sesizare adresată Ministerului Afacerilor Interne, ministrului şi vicepremierului Gabriel Oprea, deputatul Bogdan Diaconu, preşedintele Partidului România Unită, solicită demolarea statuii lui Nyiro Jozsef din localitatea Jimbor (Braşov), a statuilor lui Wass Albert şi Nyiro Jozsef din Odorhei, renunţarea la denumirea străzii Nyiro Jozsef, tot din Odorheiu Secuiesc, cerând identificarea exactă a locurilor în care sunt amplasate toate statuile sau monumentele non-grata, închinate celor doi pe teritoriul României, precum şi a pieţelor, piaţetelor, străzilor sau a altor locuri publice care le poartă numele. Totul, conform Legii 217/2015: „Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice". Conform acestei legi, numele lui Nyiro Jozsef şi al lui Wass Albert nu pot fi folosite pentru denumiri de şcoli, care reprezintă instituţii publice de învăţământ. Conform sentinţei penale nr. 35/2008, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost respinsă, definitiv şi irevocabil, cererea de revizuire, formulată de petentul Wass Andras, fiul lui Wass Albert, împotriva sentinţei penale nr. 1/13 martie 1946, pronunţată de Tribunalul Poporului Cluj, prin care Wass Albert fusese condamnat la moarte, în contumacie, ca instigator pentru crimele comise de armata maghiară în localităţile Sucutard şi Mureşenii de Câmpie. Nyiro Jozsef a fost adept al horthysmului, un militant al fascismului din Ungaria, membru al Parlamentului de la Budapesta, a scris şi a coordonat ziare de orientare fascistă din capitala ungară, a fost vicepreşedinte al unei comisii parlamentare sub Guvernul Szalasi, în octombrie 1944, atunci când a avut loc deportarea evreilor la Auschwitz. El a dus o politică de orientare nazistă, iar ca jurnalist a promovat valorile fascismului maghiar, unele dintre articolele sale având mesaj antisemit. Ar fi nedrept ca acele pronunţări, la comandă sovietică, ale „tribunalelor poporului" să se aplice doar în cazul mareşalului Ion Antonescu, al lui Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Radu Gyr, Constantin Noica, Petre Ţuţea, Valeriu Gafencu, iar un Wass Albert, un Nyiro Jozsef să fie scutiţi şi ocoliţi, tocmai prin Legea 217/2015!

Oare, într-adevăr, vor fi aplicate, în cazurile Wass Albert şi Nyiro Jozsef, prevederile Legii 217/2015? Sau această lege nu-i şi pentru ei?

Lasă un comentariu