Va fi altfel… noul preşedinte al României? „Oficial, Klaus Iohannis a fost în vacanţă două săptămâni, la Neptun, neoficial, e în vacanţă de opt luni…"

Distribuie pe:

… Declara, ironic, un analist politic, cu referire la activitatea noului preşedinte al României. Realitatea este însă că opt luni de zile cu Iohannis, preşedinte la Cotroceni, înseamnă încă, relativ, puţin pentru a formula concluzii. Reprezintă circa 10% din timpul pe care Constituţia i-l alocă, prin voinţa poporului, la Cotroceni.

Lăsând ironia la o parte, Klaus Iohannis a făcut, totuşi, „ceva" în cele opt luni de mandat. În primul rând, o suită de vizite în străinătate. Cu ce rezultate? Asta-i altă mâncare de peşte! Şi-a propus apoi să facă o altfel de politică. „A fost important pentru mine - declara Iohannis la începutul mandatului - să reafirm încrederea în nişte principii pe care comportamentul altor politicieni în exerciţiul puterii le-au golit de conţinut. România lucrului bine făcut este posibilă. O ţară care ştie ce vrea. După ani de zile de conflict permanent - mai declara Iohannis - am aşezat la masa dialogului partidele politice, reprezentanţi ai instituţiilor, societatea civilă, pe diferite teme."

Şi prima impresie a fost bună - după runda de convorbiri cu partidele politice, sociologul clujean Vasile Dâncu, apreciind, la un moment dat, într-un interviu televizat, că la acea dată avea impresia că toată lumea răspunde perfect la ceea ce le cere Klaus Iohannis. Şi în Parlament şi în restul clasei politice, în Guvern existând chiar impresia că Ponta şi Iohannis pot, în sfârşit, coabita (şi nu doar simula acest lucru!). Alţi analişti politici declarau, pe de altă parte, că ceea ce n-au făcut niciunul din preşedinţii de până acum, nici cele zece guverne „emanate", este că, treptat (c-o fi având unul sau două mandate!) să contureze o nouă realitate politică şi economică, care să conducă şi la o schimbare de mentalitate.

Or, aicea-i problema: schimbarea de mentalitate. Întrucât avem o clasă politică coruptă, numai o schimbare masivă, bruscă şi radicală, o revoluţie a mentalităţilor de la baza piramidei în sus va schimba ierarhia şi conducerea la vârf, monstrul pe care l-a născut din somnul raţiunii sale, clasa politică. Aşa se face că, în pofida aprecierii sociologului Vasile Dâncu - cum că „are senzaţia că toată lumea răspunde perfect la ceea ce le cere Klaus Iohannis" - s-a văzut cu ochiul liber că, la vârful clasei politice, boala din fire n-are lecuire. Să ne referim doar la imunitatea parlamentară sau, mai exact spus, la abuzul de imunitate. De ce „abuz de imunitate"? Pentru că, în pofida prevederilor Legii nr. 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor - conform cărora „parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate" - de mulţi ani, asumarea răspunderii pentru faptele şi acţiunile liderilor politici (altele decât cele stipulate în Lege, cap. V, art. 22) a reprezentat o himeră. În spatele imunităţii s-au ascuns cele mai mari fapte de corupţie. Iar, după cum s-a văzut, în urma discursului în Parlament al lui Klaus Iohannis, după o timidă încercare de „schimbare de macaz" (şi datorită criticilor venite dinspre UE), vechea meteahnă de a se sustrage de la ridicarea imunităţii a revenit în actualitate. Deoarece cazurile se cunosc, nu vom mai insista asupra lor.

Ce s-a demonstrat? Păi, cam ce-am văzut cu toţii. Impresia generală despre felul în care domnul Iohannis conduce România este (cel puţin până acum) de neputinţă. În primele zile ale mandatului a chemat partidele politice la Cotroceni şi ne-a anunţat că s-a înţeles cu ele în chestiunea imunităţii, în problema legislaţiei partidelor politice, a legislaţiei electorale. După câteva luni de la acea întâlnire avem o singură concluzie privitoare la comportamentul partidelor politice: le doare-n cot! De promis, nu-i nicio problemă, iar de livrat ceea ce au promis, nu le obligă nimeni. După aceste episoade (cu obstacolele din calea ridicării imunităţii), un analist politic făcea următoarea remarcă: „Dacă ar fi avut prerogativa dizolvării Parlamentului, ca în Franţa, preşedintele ar fi însemnat ceva în jocul de putere. Gândiţi-vă, de pildă, cum ar fi votat Parlamentul în chestiunea imunităţii ştiind că preşedintele îi va trimite la alegeri anticipate, dacă blochează Justiţia?"

Dar, pe lângă impresia de neputinţă, au apărut, treptat şi bâlbâielile în acţiunile de luare a unor decizii. De exemplu, în chestiunea Codului Fiscal. În urmă cu câteva săptămâni, Klaus Iohannis - cel în care românii şi-au pus mare încredere - a respins de la promulgare noul Cod Fiscal, deşi Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea, la un moment dat, că acest Cod Fiscal „este foarte bun", iar Cezar Preda, vicepreşedinte PNL, că ar fi chiar „excepţional". Ei, şi?...

Fără să reproşeze ceva la modul punctual Codului, Iohannis şi-a formulat obiecţiile în cel mai general şi abstract mod cu putinţă. „În materie fiscală - spunea Iohannis - legiuitorul trebuie să promoveze o atitudine echilibrată şi raţională, de natură a nu genera disfuncţionalităţi care, ulterior, să necesite frecvente corectări de ordin legislativ. În acest sens, în elaborarea unui nou Cod Fiscal nu ar trebui promovate politici care generează fiscalităţi excesive, dar nici relaxări accentuate." Ce să înţelegem din această poziţie ridicolă? Că „ar fi bine să fie bine, ca să nu fie rău", dar fără să precizeze cum ar trebui să fie, ca să fie bine?

Or, cum remarca un comentator, cum preşedintele se afla în concediu, la vila lui Nicolae Ceauşescu, Mugur Isărescu l-a convocat pe ministrul de Finanţe la o întâlnire, pentru a-i da înalte indicaţii în chestiunea Codului Fiscal. Când, normal era ca această întâlnire să aibă loc între Klaus Iohannis şi ministrul de Finanţe.

În concluzie, din păcate, după opt luni de la instalarea sa în funcţia prezidenţială, constatăm că boala veche revine. În loc să ne unim, ne bălăcărim! Deşi, la scurt timp după preluarea prerogativelor prezidenţiale, Klaus Iohannis declara: „Prima mea opţiune a fost (este): alt mod de a face politică, fără gălăgie şi spectacol, mai puţine vorbe de dragul vorbelor şi mai multă construcţie, cu raţiune şi răbdare."

Dar, cine ştie… Până la finele mandatului său, Klaus Iohannis mai are patru ani şi ceva…

 

Lasă un comentariu