Maica Domnului - Împărăteasa cerului şi mângâierea creştinilor

Dintre toţi sfinţii, cea mai înaltă cinstire i se cuvine Sfintei Fecioare Maria, Născătoarei de Dumnezeu, pe care Biserica o numeşte „Împărăteasă" şi „Doamnă" şi despre care mărturiseşte în rugăciuni că e „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii". Cinstirea pe care Biserica o dă Sfintei Fecioare se numeşte supravenerare sau preacinstire ori supracinstire, spre deosebire de cea dată sfinţilor, care se numeşte venerare. Este de la sine înţeles că Sfintei Fecioare Maria i se dă o astfel de cinstire, deoarece ea s-a învrednicit să fie aleasă de Dumnezeu a fi Maica Fiului Său, care a luat trup omenesc într-însa pentru mântuirea noastră. Ea ocupă deci un loc de frunte în iconomia mântuirii neamului omenesc, fiind vasul ales care a purtat în pântece şi a născut pe Mântuitorul lumii. Prea Curatei Fecioare Maria i s-a dat preţuire şi cinstire deosebită de persoane diferite şi împrejurări deosebite. Însuşi Dumnezeu a preţuit-o, prin faptul că dintre toate femeile din lume, pe ea a ales-o să fie Maica Fiului Său.

Desigur cinstirea Maicii Domnului este o faptă a dreptei credinţe şi o încercare existenţială de a înţelege taina divină de transformare misterioasă a omului rătăcit în patimi într-un trăitor al virtuţii. Şi dacă prin Preacurata Fecioară s-a descoperit sfinţilor şi chiar îngerilor „Taina cea din veac ascunsă" (Col. I,26) prin naşterea Mântuitorului, atunci credinţa noastră primeşte siguranţa cugetului că Pronia divină lucrează neîncetat pentru ajutorul nostru în vederea mântuirii. Şi poarta acestei Pronii, pentru noi credincioşii, ca fii ai lui Dumnezeu prin har, este Maica Precistă a cărei sfinţenie numai Tronul dumnezeirii o depăşeşte.

De aceea Biserica i-a rânduit praznice speciale: Naşterea (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 Noiembrie), Soborul Maicii Domnului (26 Decembrie) şi mai ales Adormirea Maicii Domnului (15 August) sau Sfânta Marie Mare, cum spune poporul român.

Maica Domnului este identitatea cea mai importantă în ceata sfinţilor şi îngerilor, este mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii. La această demnitate a ajuns cu ajutorul chemării divine, dar şi cu transformarea întregii sale fiinţe în izvor de sfinţenie, de înalt umanism, de inegalabilă milă, de îngerească cinste, de venerare deosebită şi în care s-a sălăşluit Dumnezeu prin persoana Mântuitorului lumii şi Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.

În cinstea Preacuratei Maria, Născătoarea de Dumnezeu după trup, s-au ridicat celebre monumente şi înalte locaşuri de cinstire. Sub Sfânt Acoperământul ei şi a dreptei cinstiri şi-au găsit alinarea multe suflete îndurerate. De fapt, primele spitale, orfelinate, aziluri au fost înfiinţate sub patronajul Maicii Domnului. Toate formele de artă au închinat Sfintei Fecioare măiestria lor. În cele mai cunoscute muzee ale lumii, cu valori inestimabile, tronează chipul Sfintei Fecioare în rugăciune, lângă Fiul ei, lângă cruce, sau de-a dreapta Mântuitorului, dar şi cele mai modeste căsuţe de creştini sunt pro-tejate de chipul blajin al Preacuratei. Cele mai cutremurătoare monumente ale literaturii universale sau cele mai sensibile versuri, cântece sau imne au fost dedicate Precestei ca: fecioară, mamă, protectoare, ajutătoare. Mihai Eminescu încheie Rugăciunea sa cu invocarea Maicii Domnului: „Privirea-ţi adorată asupră-ne coboară, o Maică Preacurată şi pururea fecioară, Maria!"

Înaintaşii noştri din moşi strămoşi, pe lângă cinstirea deosebită pentru Sfânta Fecioară, i-au înălţat biserici, i-au zidit troiţe pe la răspântii, i-au cântat bucuriile şi durerile în colindele religioase ca cele mai vechi mărturii orale ale cinstirii ei. Marele istoric şi filolog, Haşdeu, spunea: „creştine, dacă nu cinsteşti şi nu cânţi imne şi colinde pentru Maica Domnului, înseamnă că eşti străin de neam, nu-ţi iubeşti mama, nu ţii la sora ta, nu-ţi protejezi fiica, nu-ţi respecţi familia".

În timpul vieţii sale pământeşti, multe suferinţe a îndurat Maica Preacurată din pricina suferinţelor Fiului său. Odată cu condamnarea la răstignire a Mântuitorului, durerile mistuie pe Sfânta Fecioară. Ea îşi vede Fiul supus condamnării la o vârstă fragedă de 33 de ani. Plânge la chinurile Domnului, varsă lacrimi când aude batjocura celui ce era sânge din sângele ei, se înspăimântă când vede cuiele în picioarele Celui ce a venit să sfinţească pământul plin de ticăloşie, leşină când mâinile Mântuitorului sunt străpunse de cuie, mâini care au uns ochii orbilor şi au văzut, au ridicat pe mulţi din patul suferinţei şi pe morţi i-a înviat. Ce batjocură mai putea avea loc decât aceea ca o mamă să-şi vadă pe propriul Fiu pedepsit ca un ucigaş prin răstignire, deşi era nevinovat, iar pe cap să-i fie pusă o coroană de spini, când El a venit să salveze lumea! Inima Sfintei Fecioare este distrusă, urechile ei auziseră hulă şi cuvinte murdare, simţise nerecunoştinţa, ocolise cete de răufăcători şi auzise cum cămaşa lui Hristos, cusută de mâna ei, fusese prin sorţi luată de soldaţii romani.

O parte a vieţii pământeşti a Sfintei Fecioare este reprezentată de bucuria legată de Învierea Mântuitorului, pe care L-a văzut preaslăvit, Înălţarea, la care a fost martoră şi la Cincizecime (Rusalii), când, Sfinţii Apostoli au primit harul Sfântului Duh, luând fiinţă şi Biserica văzută. După plecarea Apostolilor la propovăduirea Evangheliei, Sfânta Fecioară a rămas în casa rudeniei sale Ioan Evanghelistul. Avea peste 80 de ani şi văzuse dărâmarea Ierusalimului profeţită de Mântuitorul. Din cauza vieţii zbuciumate şi a durerilor nenumărate îşi înţelege sfârşitul. Acelaşi înger Gavriil, care îi adusese vestea naşterii Mântuitorului, anunţă şi sfârşitul ei pământesc pentru a-şi primi plata pe măsura faptelor ei şi a vieţii cu adevărat cereşti.

Vestea adormirii sale a pătruns în inimile credincioşilor din Ierusalim şi din împrejurimi. Ierusalimul era iarăşi în fierbere, mulţime de credincioşi şi curioşi alergau să vadă corpul neînsufleţit al Maicii Domnului. Petru şi ceilalţi apostoli ridică sicriul şi într-o procesiune impresionantă duc trupul neînsufleţit în mormântul din Ghetsimani, unde ceruse Sfânta Fecioară. Aşa s-a săvârşit din viaţă Sfânta Fecioară Maria.

Adormirea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an la data de 15 august, este una dintre cele mai mari sărbători creştine. Praznicul Adormirii Maicii Domnului este, pe lângă cinstirea deosebită adusă Maicii Preacurate, şi o răscolire a sufletelor credincioşilor care sunt legate de moşi şi strămoşi, de nădejdea mântuirii adusă de Sfânta Fecioară, care a fost rug nears pentru Moise, Scară între cer şi pământ pentru Iacov, Uşă încuiată, Suprema înţelepciune pământească, Roua cerului pentru Ghedeon, Mamă după trup a Mântuitorului, mirarea îngerilor, Împărăteasa cerului, mângâierea Apostolilor, protectoarea văduvelor şi orfanilor, însoţitoarea celor nedreptăţiţi, salvarea celor deznădăjduiţi şi Maica noastră a tuturor creştinilor, Potirul pământesc în care a sălăşluit Mântuitorul Iisus Hristos şi din care îndrăznim şi noi să primim trupul şi sângele Domnului. 

Lasă un comentariu