În viaţa fiecărui credincios Crucea are o mare însemnătate în drumul spre mântuire, aşezată de Hristos pe umerii noştri şi purtată cu bună ştiinţă, de bună voie, cu răbdare şi bucurie. „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde; iar cine îşi va pierde sufletul pentru Mine îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?".
Sfânta Cruce este ,,elementul'' pe care Domnul s-a jertfit, devenind ,,Altarul'' de jertfă al lui Hristos, cruce prin care fiecare dintre noi ne aflăm mângâierea şi mântuirea. Prin Sfânta Cruce s-a săvârşit jertfa pentru noi, căci acolo prin suferinţă Hristos şi-a asumat păcatele noastre şi le-a ispăşit, iar când ne însemnăm cu semnul crucii recunoaştem roadele jertfei lui Hristos.
În vechime crucea era un element de tortură, de batjocură, pe ea găsindu-şi sfârşitul cei mai de temut răufăcători ,,…căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn…'' (Deut.21,23). Era pedeapsa supremă, moartea pe cruce, săvârşită in mod înfricoşător, cel răstignit, în agonie şi chinuri, trecea în viaţa cealaltă. Crucea era ocolită de tot omul şi blestemată. După ce Domnul Hristos şi-a dat sfârşitul ca om, Crucea devine pentru fiecare credincios atât altarul de jertfă cât şi cale de mântuire. Crucea devine sfântă ca Altar de jertfă după cuvintele Apostolului Pavel: ,,El a intrat odată pentru totdeauna în Sfânta Sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, şi a dobândit o veşnică răscumpărare!" (Evrei 9,12). Cu atât mai mult noi creştinii cinstim semnul crucii şi ne însemnăm cu el, fiind semnul biruinţei morţii şi al învierii, ca şi cum am spune prin semnul crucii ,,sunt creştin'', semnificând totodată identitatea noastră. Când privim semnul crucii vedem că se intersectează o verticală cu o orizontală, un simbol al vieţii noastre. Linia verticală, ce se înalţă de la pământ la cer, ducându-ne cu gândul la infinit, iar linia orizontală, setea omului de a cunoaşte această lume, pentru că nimic nu se poate cucerii pe planul mântuirii fără jertfă, fără piedici, fără luptă.
Sfânta Cruce, ne spune Sfânta Tradiţie, a fost descoperită pe Muntele Golgota la porunca împărătesei Elena, mama lui Constantin cel Mare, care a dat edictul de libertate al credinţei creştine. Pănă la Constantin creştinii erau prigoniţi pentru credinţa lor şi omorâţi în diferite forme, fie prin înecare, fie prin tăiere, fie daţi animalelor sălbatice spre mâncare, fie li se dădeau foc în grădinile împăraţilor, fiind înfăşuraţi în smoală ca să lumineze noaptea şi fel şi fel de chinuri, devenind astfel martiri ai credinţei noastre.
Istoricul Eusebiu de Cezareea ne istoriseşte cum lui Constantin, în plină zi, în drumul spre Roma, i s-a arătat semnul crucii deasupra soarelui cu inscripţia ,,prin acest semn vei birui'' în lupta cu Maxenţiu, care s-a proclamat împărat la Roma, de aceea a însemnat piepturile soldaţilor cu semnul crucii, iar biruinţa în război a fost de partea sa.
Noaptea în vis i s-a arătat chiar Domnul Hristos cu semnul pe care la văzut pe cer.
Ştim că împăratul roman Adrian a dat poruncă ca pe mormântul Domnului să se construiască un templu păgân în anul 119. Acest templu a fost distrus, din porunca împăratului Constantin pentru a se afla Crucea şi Mormântul Domnului. După ce s-au făcut săpăturile pe Dealul Golgotei s-au aflat trei cruci. Pentru a găsi Crucea pe care Hristos a fost răstignit s-a adus o femeie bolnavă care s-a atins de cruce, şi în acel moment s-a vindecat, semn că aceea este Crucea pe care Domnul a fost răstignit. In acel loc s-a înălţat o biserică, Biserica Invierii, care la anul 335 a fost sfinţită de Episcopul Macarie, al Ierusalimului. A doua zi, 14 septembrie, s-a înălţat Sfânta Cruce în văzul credincioşilor, de atunci datând sărbătoarea Înălţarea Sfintei Cruci.
Semnul crucii, prin însemnarea noastră pe frunte, la piept şi pe umeri. În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, este chemarea ajutorului lui Dumnezeu ca să ne ocrotească şi să ne mântuiască şi să primim în acelaşi timp şi puterea Sfântului Duh. Când punem cele trei degete unite pe frunte cerem ca Dumnezeu să ne lumineze şi să ne dea harul credinţei, la piept să ne dea Dumnezeu sănătate trupului şi inimă bună, iar apoi pe umeri să ne dea Dumnezeu putere să ne câştigăm pâinea noastră ceea de toate zilele, după cum rostim în Rugăciunea Domnească, să ne câştigăm toate cele de trebuinţă acestei vieţi, astfel ne simţim mintea, inima, braţele, sub ocrotirea Divină.
Mărturisirea semnului Sfintei Cruci este mărturisirea noastră, a credinţei noastre în moarte şi înviere, de aceea se cade ca acest semn să-l facem cu toată luarea aminte, în rugăciune, la biserică, acasă şi în tot locul. ,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu". (1 Cor.1,18)
In una dintre cântările noastre din timpul slujbei zicem aşa: ,,Crucii Tale ne închinăm Hristoase şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim", iar noi într-un gând aşa ne rugăm: ,,Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta dă-o noua acum şi în vecii vecilor, Amin".
