Motto: „Dacă aş putea, domnule, aş scrie pe ziduri, mare, să vadă tot ţăranul: «Români, nu vă mai alegeţi conducători care nu-şi iubesc ţara!»" (Petre Ţuţea)
În 2013, viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, a propus ca o stradă din municipiul de pe Bega să poarte numele filosofului Petre Ţuţea. „Iniţiativa a fost contestată imediat, atât de patru profesori de la Universitatea de Vest, Robert Reisz, Claudiu Mesaros, Constantin Pârvulescu şi Ciprian Pânzariu, care susţineau că Ţuţea ar fi fost «membru al nomenclaturii legionare», cât şi de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România «Elie Wiesel», conform căruia, printr-o astfel de decizie, «s-ar cultiva memoria unei personalităţi simbol a extremei drepte interbelice, cunoscute pentru convingerile sale antidemocratice». Invitat la o emisiune la Realitatea TV, şi întrebat de ce fel de crime se face vinovat filosoful român, directorul de penibilă notorietate al Institutului, Alexandru Florian, a „motivat" că „nu trebuie să fi făcut ceva, Ţuţea a susţinut, prin idei, Mişcarea Legionară (…) Un nume de stradă înseamnă cult al acelei persoane".
Rezistând presiunilor, municipiul Timişoara, în decembrie 2014, consilierii locali au aprobat această denumire pentru „o stradă nouă situată între strada «Eugeniu de Savoya» şi strada «Proclamaţia de la Timişoara», perpendiculară pe acestea, între imobilele cu numerele poştale 5 şi 7 de pe strada «Proclamaţia de la Timişoara»".
Iată că mai există români cu demnitate! Respect, Timişoara! Să vedem, însă, motivele reale pentru care îl urăsc pe filosoful român gras stipendiaţii, de către Guvernul României, „democraţii" de la Institutul „E.Wiesel"! Care ar fi „ideile" prin care acesta sprijinea Mişcarea Legionară????
În 1935, Petre Ţuţea şi alţi patru autori scriau „Manifestul Revoluţiei Naţionale". Textul este o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern. Ţuţea şi ceilalţi co-autori afirmă că România modernă este o creaţie a intereselor economice occidentale şi a naţionalismului românesc. Aceştia fac o aprigă critică situaţiei statului român modern, pe care-l numesc „o colonie". În volum sunt criticate liberalismul, bolşevismul, dar şi conservatorismul.
Iată prefaţa acestui volum: Petre Ţuţea: „Rostul nostru"
„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.Banul occidental şi-a descoperit aici, la gurile Dunării, interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct - prin personal superior străin şi slugi indigene - imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului roman, cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoie de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) - odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare, cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării: Războiul din 1877 (Independenţa), Campania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară), Războiul din 1916 (Întregirea).
Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei. În ei vorbeau şi lucrau energia şi tenacitatea unui neam al cărui act de naştere e Columna lui Traian, despre a cărui copilărie prodigioasă - o mie de ani - nu ştim nimic, şi a cărui vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.
Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale, şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român - lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran - şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândite în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e, în zilele noastre, obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?
Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlneşte un Ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte, din vorbă în vorbă, durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile Ovreiului, scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: «De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum!». Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest - cam o căruţă ţărănească -, vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: «Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma!».
Într-un stat care, politiceşte, e vassal, şi-şi varsă sângele la comanda altora, care, etnic, e o cloacă internaţională, şi economiceşte o colonie, care îşi trimite - prin decalaj, concesii, dobânzi - peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.
Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu pentru că nu e statul naţional al Românilor, ci statul-sucursală, la gurile Dunării, al burgheziei apusene. (s.n.) Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative, şi după modelul furnizat de ea - statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii. De aceea nu e tragere de inimă în Ţara Românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi - în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu. Pentru că, cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolenţei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor. Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale Capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei, şi unde le trebuie lor. Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ei - ca să ne sugă mai bine.
Naţiunea română stă de-o parte: de-o parte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, de-o parte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea e în rezistenţă pasivă. De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură, şi nicio treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie, şi nici vie. De aceea suntem ţara lui «A - da, bine-bine, lasă-lasă!».
Una dintre ursitoare - naţionalismul român - a fost înşelată: în loc de sfat propriu, s-a trezit cu tejghea străină.
Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat, fără zăbavă, şi, în locul - pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună - trebuie să se înalţe adevăratul Stat al Românilor, un stat naţional, în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un Stat al Românilor în România Mare.
Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuie demascaţi şi naţiunea dezlănţuită. Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguială, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda."
