„Filmul meu, «Doi bărbaţi pentru o moarte", este de o actualitate care mă sperie Şi pe mine" - Interviu acordat jurnalistului Miron Manega
Deşi pare neverosimil, regizorul care l-a făcut celebru, în cinematografie, pe marele actor Grigore Vasiliu Birlic împlineşte, pe 18 august 2015, 83 de ani. Numele lui este Gheorghe Naghi. În afară de „Două lozuri", „D-ale carnavalului", „Telegrame" şi „Bădăranii" (realizate împreună cu Aurel Miheleş şi Sică Alexandrescu), Gheorghe Naghi a mai realizat 20 de filme de lungmetraj şi peste 100 de scurtmetraje (ştiinţifice şi documentare) şi a obţinut 14 premii naţionale şi internaţionale.
Dar, dincolo de faptul curios că regizorul filmelor cu Birlic este în viaţă, mai este ceva care-l aduce pe Gheorghe Naghi în realitatea proximă a zilelor nostre: filmul „Doi bărbaţi pentru o moarte", realizat în 1969 şi interzis imediat după premieră. Filmul, pe un scenariu de Sütö András, pune în dezbatere problema conflictului interetnic, a cărui rezolvare, solidaritatea interetnică, este sancţionată de forţe exterioare.
Acţiunea se desfăşoară în timpul ocupaţiei germane, la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, în satul Ianca din judeţul Mureş, sat locuit de români şi secui. Este povestea tragică a unui triunghi amoros, în care doi bărbaţi, un român şi un secui, iubesc aceeaşi femeie. Personajul feminin, românca Marişca (Monica Ghiuţă), are un copil cu românul Costan (Ilarion Ciobanu), dar este căsătorită cu secuiul Demeter (Matei Alexandru). Cei doi bărbaţi, românul şi secuiul, se urăsc de moarte, dar nu din motive etnice, ci din gelozie. Ei sunt uniţi însă, paradoxal, de existenţa copilului biologic al lui Costan, crescut de Demeter.
În noaptea de dinaintea sosirii nemţilor în sat, Demeter arborează tricolorul românesc pe turla bisericii. Un soldat neamţ se duce să-l dea jos şi cineva îl împuşcă. Comandantul trupei de ocupaţie începe să facă cercetări pentru a-l găsi pe cel care a arborat drapelul şi a-l executa exemplar dar, când află că acesta este Demeter, este pus în încurcătură. Ar fi fost nestrategic să se ştie că un secui a arborat steagul românesc, căci nemţii aveau interes ca populaţiile cucerite să fie dezbinate, nu solidare. În cele din urmă îi spune că îl iartă, cu condiţia să deununţe un român în locul lui, şi anume pe Pavel Costan. Demeter refuză dar, între timp, Costan se duce să recunoască fapta lui Demeter ca fiind a sa. Nemţii sunt total derutaţi de această nouă întorsătură a lucrurilor şi, în final, îi împuşcă pe amândoi!
„Doi bărbaţi pentru o moarte" este un film de o tulburătoare actualitate, deşi au trecut 46 de ani de la premieră şi aproape toţi actorii din distribuţie au murit. Au rămas în viaţă Monica Ghiuţă şi regizorul Gheorghe Naghi. Acesta are o mare durere în suflet pentru soarta celui mai iubit film al său, care a rulat cu succes aproape în toate colţurile lumii (până şi în celebra închisoare Guantanamo din Cuba), obţinând nenumărate premii. Numai în România nu a fost „reabilitat", ceea ce-l nedumereşte profund pe regizor: „Sunt mâhnit de soarta acestui film, mai actual ca niciodată. România este pe punctul de a se rupe şi nimeni nu mai ascultă de glasul raţiunii, nimeni nu încearcă să înveţe din nenorocirile trecute. Filmul meu, „Doi bărbaţi pentru o moarte" este un strigăt de deznădejde, dar şi un semnal de alarmă. Va trebui oare să vină tăvălugul istoriei peste noi, ca să ne descoperim omenia profundă care ne-a salvat de atâtea ori şi ne-a ajutat să convieţuim?
Ce-i desparte pe secui de români, în afară de interesele unor ticăloşi din mijlocul lor sau din afara lor? Ce le-au făcut românii secuilor şi ungurilor de sunt aşa îndârjiţi să renunţe la această convieţuire seculară? Cine zgândăre primitivismul dezbinator din oameni şi de ce o face? Filmul meu, interzis în 1969, imediat după premieră, pune pe tapet toate aceste întrebări şi încearcă să le dea un răspuns. Într-un moment crucial, în care sentinţa de condamnare la moarte este rostită, oamenii, indiferent de etnie, se solidarizează instinctiv pentru a-şi salva fiinţa comunitară. Va trebui oare să parcurgem aceeaşi tragedie, ca să fim din nou oameni, nu duşmani fără pricină?..
Filmul „Doi bărbaţi pentru o moarte" este de o actualitate care mă sperie şi pe mine. N-am vrut, Doamne fereşte, să fac vreo profeţie, dar uite că, fără voia mea, am făcut-o.
Şi nu înţeleg de ce, cu foarte rare excepţii, televiziunile evită difuzarea acestui film care a rulat aproape în toată lumea, cu excepţia României, deşi aici e vorba de o realitate a României, transformată în tragedie. Poate că glasul meu, care sunt român (deşi mă cheamă Naghi) nu este atât de convingător pentru unguri şi secui. Dar poate că Sütö András, scenaristul filmului, este mai credibil. Ce folos însă, dacă filmul rămâne, în fapt, interzis în România? Interzis în ţara în care acum, mai ales acum, este nevoie de mesajul lui... Păcat".
Filmul „Doi bărbaţi pentru o moarte" este o temă de gândire pentru români şi secui, dar şi o pledoarie avant la lettre împotriva a ceea ce se întâmplă acum în aşa-zisul Ţinut Secuiesc, împotriva urii interetnice inoculată, picătură cu picătură, în conştiinţa populaţiei secuieşti din această zonă. Cei care inflamează spiritele vor plăti, probabil, într-o bună zi. Dar, până atunci, cei care plătesc sunt miile de „Costan" şi „Demeter" din zonele locuite de români şi maghiari/secui. Dar nu din cauza solidarităţii, ca personajele din film, ci din cauza urii.
***
Filmul va fi difuzat în data de 2 octombrie a.c., în cadrul ediţiei a IX-a a „Punţilor de lumină", în sala „Tonitza" a Hotelului „Continental" din Târgu-Mureş.
