„Giganţii au fost primii locuitori ai pământului şi n-au venit de nicăieri în Dacia! Ei sunt aici de la începuturi. Românii de când sunt ei, au stat tot pe aceste locuri, ei sunt aici de la începutul lumii iar sămânţa noastră este de la urieşi!" (Istoricul Nicolae Densuşianu)
Prin anii '80, istoricul Viorica Crişan (acum director al secţiei de Arheologie a Muzeului din Cluj-Napoca), se afla la Muzeul din Miercurea Ciuc, încercând să pună „cap la cap" studiile de până atunci despre dacii din estul Transilvaniei: „Aşa a fost destinul meu, pentru că, iniţial, eu nu am vrut să lucrez acolo, ştiam că este o zonă dificilă. La început, mi s-a sugerat să învăţ limba maghiară. Apoi mi s-a dat un traducător, ca să înţeleg ce se discuta la şedinţe, şi ca să mă deprind cu limba. Mi-a fost imposibil. Din păcate, nu am fost în stare să am nicio apropiere de limba maghiară. Conducerea Muzeului a înţeles asta şi m-a lăsat liberă, să merg pe teren şi să cercetez. Aşa au început cei cinci ani în care am bătut la pas Harghita şi Covasna şi am luat fiecare loc cu vestigii la studiu. A fost şansa mea. În '90, după Revoluţie, am devenit brusc «invizibilă» pentru colegii mei. Nu cred că există pedeapsă mai mare. Nu mi se răspundea la salut, nu era auzită părerea mea, brusc nu mai existam. Presa locală m-a umilit atunci când am îndrăznit să pun într-o expoziţie un «murus dacicus», împodobit cu arme dacice. În cele din urmă, mi s-a sugerat că cel mai bine ar fi să ne întoarcem toţi de unde am venit. În mod ciudat, am observat că orice perioadă istorică, de la paleolitic la modern, îi interesa, însă cea dacică devenise tabu. Din păcate, acest lucru s-a confirmat mai târziu, când autorităţile au permis intrarea unui buldozer peste vestigiile uneia dintre cetăţile de la Jigodin… pentru a amplasa o antenă telefonică".
Doamna Viorica Crişan s-a întors la Cluj-Napoca, însă un an mai târziu şi-a reluat cercetările în Harghita şi Covasna: „Când am început să pun cap la cap diferitele studii arheologice, un prim şoc a fost numărul mare al descoperirilor. Strict pe estul Transilvaniei sunt 34 de cetăţi dacice! În toată Transilvania, cu siguranţă, sunt mai multe, însă nu au fost studiate siturile (…) Unele dintre cetăţi sunt de mici dimensiuni, dar sunt destul de dese. Erau, probabil, reşedinţele aristocraţilor sau conducătorilor zonei, asemănătoare ca suprafaţă şi poziţionare cu cetatea de la Piatra Roşie, din Munţii Orăştiei. La Jigodin, de exemplu, sunt trei cetăţi: două pe malul Oltului şi o a treia, practic un platou fortificat. La Jigodin s-a găsit o cantitate mare de zgură de fier. Deci, în interiorul cetăţii, erau ateliere care produceau sau reparau unelte şi arme". Există însă şi construcţii impresionante prin structură, masive: la Covasna, Biborţeni, Valea Seacă, Ghindari, Zetea, sau incredibilul sistem de valuri şi şanţuri de la Porumbenii Mari. Toate cetăţile au şi aşezări civile în apropiere. Practic, oriunde ai merge, pe depresiunea Ciucului sau în zona Târgului Secuiesc, în orice localitate există unul, două sau trei puncte ale vechilor aşezări dacice. „Sunt foarte multe. O primă cetate este la Sântdominic, în apropiere de Bălan, unde se pare că s-au făcut exploatări de cupru încă din Antichitate. Apoi mai este una la Racu, şi încă una mai sus, în munte, peste ruinele căreia s-a ridicat o cetate medievală. Tot acolo e Cetatea de la Ciceu, care dă în drumul dintre Miercurea Ciuc şi Vlăhiţa. Este în munte, aşezată pe o stâncă, extraordinar de frumoasă. Sunt şi ruine medievale acolo, dar… pe fundaţia unei vechi cetăţi dacice. Pe urmă este cea de la Mihăileni, pe drumul spre Moldova, prin pasul Ghimeş. Peste Olt de Jigodin este o altă cetate, la Leliceni. Jos mai este o cetate, la Tuşnad. La Racoş sunt alte trei cetăţi. Acolo e un munte extraordinar. N-ai cum să nu îl sesizezi, mergând către Sighişoara. Sus, pe acest munte conic, cu platou tăiat, cel mai înalt din zonă, s-au găsit plinte în formă circulară, ce pot duce cu gândul la un templu. Şi, tot aşa, e plin peste tot. Sunt cetăţi pe ambele părţi ale depresiunii, în zonele de munte".
„În anii 1940-1950, la Argedava, judeţul Giurgiu, unde s-a stabilit că a fost prima cetate de scaun a lui Burebista, înainte de a unifica toate triburile dacilor, arheologii au descoperit nu mai puţin de 80 de schelete uriaşe, de umanoizi de 4-5 metri înălţime. În partea de sud a Munteniei, în Giurgiu şi Teleorman, există mai multe legende despre uriaşi. Cea mai populară este legenda lui Novac, care s-ar fi luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor! Legende despre uriaşi întâlnim şi în Munţii Buzăului, la Scăieni. Aici, în cel mai vechi sat din zona Boziorului, au fost descoperite schelete umanoide care măsurau peste 2,4 metri! Ceea ce a frapat în mod deosebit era dimensiunea craniilor, care erau cât «dovlecii de prăsilă»! Schelete de uriaşi au mai fost descoperite la Polovragi, la Cetăţeni (2005), sub mănăstirea Negru Vodă, personaj despre care se spune că avea el însuşi o statură impunătoare şi că îşi ţinea consfătuirile cu căpitanii pe «scaunele» domneşti săpate în stâncă la Scăieni. Şi în Pantelimon - Lebada, în octombrie 1989, au fost scoase din pământ 20 de schelete de uriaşi, dar în niciunul dintre cazuri cercetările nu au fost continuate, pentru a ascunde publicului aceste adevăruri...
În vechime, cu mult înainte ca localitatea să fie atestată, se spune că zona Boziorului era locuită de uriaşi sau «tartari». Legenda spune că aceştia ar fi construit două subterane sub nişte stânci enorme şi că tot ei ar fi sculptat Stâlpii Tainiţei, de pe muntele cu acelaşi nume, zonă în care nu poate ajunge picior de om în zilele noastre! De asemenea, pe muntele Tainiţa există un loc unde, în stâncă, sunt săpate «scaune» domneşti a căror origine este inexplicabilă pentru localnici, deoarece se află, de asemenea, la înălţimi foarte mari şi în zone inaccesibile! Legenda tartarilor este susţinută şi de marele istoric Herodot, care amintea despre ei ca despre un trib nobil şi glorios. Numiţi şi „teutari" sau „titani", aceştia erau, relata Homer, „favoriţii zeilor", deoarece „întreceau pe toţi oamenii în înălţime, forţă şi frumuseţe"..
Patria Giganţilor era, potrivit anticilor eleni, tot pe teritoriul Daciei, lângă Oceanos Potamos, unde se născuseră şi fraţii lor, Titanii. «Cei mai vechi şi cei mai glorioşi dintre pelasgi, au fost Titanii». Ei sunt numiţi de autorii vechi «genus antiquum Terrae» şi «Terrae filii». Patria Titanilor a fost, după toate tradiţiile istorice, în părţile de nord ale Thraciei. Giganţii formau prin excelenţă un popor de munte, trăind în pădurile Carpaţilor, având mai multe cetăţi fortificate. Descendenţi ai Titanilor erau consideraţi şi Hyperboreenii, care locuiau în nordul Dunării de Jos!
În cursul lunii februarie 2012, o echipă de geologi româno-canadiană, urmarind rămăşiţele filonului de aur la una dintre galeriile săpate de agatârşi în urmă cu 5.500 de ani la Roşia Montană, au făcut, din întâmplare, o descoperire care ar putea răsturna toată istoria omenirii. Ei au descoperit, la baza galeriei, capătul rectangular al unei lespezi aurii ce nu părea a fi o rocă naturală. După prelevarea unei mostre, din rezultatele analizei de laborator, a reieşit că era vorba într-adevăr de o piatră compozită, obţinută din amestecul a 15% praf de granit, 30% wolfram şi 55% pulbere de aur de 50 de karate, după o tehnologie imposibil de reprodus în condiţiile ştiinţei actuale.
În anul 1976, la Roşia Montană, într-o galerie veche de pe vremea agatârşilor, arheologii au scos la iveală din stâncă un schelet uriaş, cam de 10 metri lungime. Timp de trei luni, săpăturile în jurul lespezii s-au derulat în secret, rezultatul fiind decopertarea integrală a lespezii. Nu a durat foarte mult, deoarece deasupra lespezii se descoperise, cu 36 de ani în urmă, scheletul uriaşului dac hiperborean, aflat acum la Moscova, iar parte din munca de săpat al rocii şi decopertare o făcuseră arheologii de atunci. Măsurătorile au scos la iveală faptul că lespedea, perfect şlefuită, avea o lungime de 12 metri, o lăţime de 6 metri, şi o înălţime de 3 metri, cântărind cu aproximaţie 1.700 de tone, cu 100 de tone mai mult decât a fost estimată «piatra femeii însărcinate», respectiv lespedea descoperită la Baalbek, numai aurul conţinut în ea reprezentând circa 900 de tone, de aproape trei sute de ori mai mult decât s-ar fi putut obţine prin reciclarea integrală, timp de 20 de ani, a haldelor de steril depozitat de milenii la Roşia Montană, în urma exploatărilor aurifere, şi de 150 de ori mai mult decât tot aurul extras de la suprafaţă şi din toate galeriile de agatârşi pentru daci, apoi de romani, apoi de austro-ungari, şi de romani la un loc!!!! Zona a fost imediat închisă cu gard de sârmă ghimpată şi pusă sub pază militarizată, iar săpăturile preliminare pentru forarea unui puţ cu diametrul de 12 metri, care să ajungă până la lespede, au demarat la începutul lunii mai 2012.
La sfârşitul lunii iunie, pe data de 23 ale lunii, lespedea a fost scoasă la suprafaţă, segmentată în 80 de calupuri egale, încărcată în containere şi transportată, de urgenţă, noaptea, sub escortă militară, către o destinaţie necunoscută. Totuşi, există unele informaţii, din surse demne de încredere, din care rezultă că fragmentele containerizate au fost predate Combinatului Siderurgic SIDEX Galaţi, şi că au fost deja topite şi transformate în lingouri de aur şi wolfram, dar locul secret unde se află ele depozitate acum încă nu se cunoaşte.
La ridicarea lespezii s-a putut observa un puţ cu diametrul de 4 metri, în interiorul căruia cobora o scară elicoidală ale cărei trepte erau săpate în pereţii puţului, de parcă fuseseră tăiate cu laserul. Din interiorul puţului emana o lumină lăptoasa, violacee. Câţiva lucrători, geologi şi arheologi care au fost martori la ridicarea lespezii, şi-au revenit după o vreme din uimire, însă paleolingvistul s-a precipitat ca un apucat pe scări în jos, şi nimeni nu a mai avut curajul să coboare şi să verifice ce se afla în puţ, iar a doua zi a fost deja prea târziu. Am aşteptat cu toţii ca paleolingvistul să apară, dar el nu s-a mai ridicat la suprafaţă.
Peste noapte, SRI-ul şi Armata au acoperit cu scânduri intrarea în puţul care ducea spre interiorul muntelui, şi-apoi au turnat ciment şi au sigilat-o. A doua zi au fost închise gura puţului exterior, precum şi intrarea în galeria săpată în vremuri imemoriale de către agatârşi. Tot a doua zi, eu, dimpreună cu toţi martorii care au asistat la prelevarea lespezii, a descoperirii puţului din adâncul minei, precum şi cei care au participat la ştergerea urmelor, am fost puşi să semnăm documente care garantau păstrarea Secretului de Stat, şi-apoi am plecat cu toţii, speriaţi, înapoi, pe la casele noastre, care-ncotro."
Deocamdată, atât!
(Surse: danlupu.net , „200 de aşezări, 34 de cetăţi şi peste 30 de tezaure dacice în «Ţinutul Secuiesc»…"; Esential NewsNetwork, „Uriaşii, strămoşii Dacilor, Descoperirea din Bucegi şi Moştenirea Străbunilor")
