Întoarcerea lui Ioan Alexandru, Antologie de Nicolae Băciuț (Târgu-Mureș, Editura Vatra veche, 2015), pune problema reîntoarcerii poetului la poezie. O carte de suflet în care Nicolae Băciuț, poet și el, redactor de reviste, scriitor cunoscut, realizează un portret al poetului în vremuri aride. Antologia readuce în memoria cititorului și a iubitorului de literatură viața poetului, cărțile sale, cuvintele puse în poeme și-n dialogurile purtate cu oamenii vremii sale.
Ioan Alexandru a fost uitat pe nedrept de o parte a criticii literare preocupate cu un ritual narcisist pretins original. Opera sa este un argument pentru perenitate. Poet creștin, îndrăzneț, călător în labirintul luminii și al lumii, a lăsat un semn puternic privind legătura omului cu Dumnezeu în logica frumosului… Poetul a fost dedicat, constant în creația sa, poezia sa rodul unei revelații particulare. Poetul nu poate fi confundat cu nimeni, este unic prin operă, viață, suferință.
Antologia ne prezintă întâlnirile scriitorilor contemporani cu Ioan Alexandru, vremea în care a trăit, impactul produs de imnele sale asupra cititorului pasionat. Sunt reținute câteva teme preferate ale poetului: iubirea deschisă, lauda lui Dumnezeu, legătura cu pământul pe care s-a născut, semnele pe care poezia le pune între paginile eternității, lumina care mângâie oamenii, iluminarea necesară, poetul și pustia față în față, jertfa martirilor pentru credința creștină, trăirile artistului autentic în epoca modernă afectată de iluzia eternității pusă în mintea oamenilor de curentul postmodernist.
Cartea ne prezintă o scurtă fișă biobibliografică, datele sunt necesare, viața unui poet are impact în vremea vremii sale.
Nicolae Băciuț reține: „Prin Ioan Alexandru, imnul a fost reînscris în circuitul de valori ale artei și credinței noastre. Imnul, spune Ioan Alexandru, într-un interviu realizat de Constantin Coroiu (Dialoguri literare, Junimea, 1976): «nu te lasă pe drum, nu te lasă suspendat, se face punte pentru a-ți putea continua călătoria»" (p.9).
Ana Blandiana reface scena unei întâlniri magice, într-o chilie, cu poetul: „Scena se petrece în partea cu fereastra, Alexandru stă pe fotoliu și citește de pe o foaie A4 acoperită cu poeme scrise mărunt, în timp ce noi îl ascultăm înghesuiți în celălalt fotoliu. Scrisul este aproape ilizibil din cauza creionului decolorat și a hârtiei proaste și mototolite (ne-a spus că a înghesuit totul pe o foaie pentru că a fost singura hârtie pe care o avea), dar poeziile erau neobișnuite, nu semănau cu nimic, păreau să trăiască în sine, ardente, încrâncenate, explozive. Cred că pe acea coală ministerială (cum se numea pe atunci hârtia albă A4) se afla aproape tot volumul Infernul discutabil" (p.11).
Ioan Alexandru a fost un cărturar român discret și important, cultivat, preocupat de marile fapte ale oamenilor în istorie, cunoscător al limbilor vechi (ebraica și greaca), cu acces direct la textele sacre, a reușit să prindă fiorul unic al revelației autentice, netrucate de teologi sau literați la modă. A avut curajul să ducă semnele creștine în piața publică, în parlament, în locuri mai puțin obișnuite, să-i confrunte pe oameni cu Dumnezeu, direct, simplu, energic.
Răspunzând unei întrebări puse de Nicolae Băciuț în anul 1982, Ioan Alexandru definește imnul ca un semn al unei spiritualități profunde: „A scrie imne înseamnă a te înscrie într-o tradiție multă vreme ignorată. Acum se manifestă un interes aparte pentru cultura bizantină, pentru cultura Răsăritului, pentru felul răsăritean de a gândi. Acum, la universități din diverse locuri se descoperă dimensiuni noi ale acestei spiritualități. A te ocupa la noi de imne este un lucru firesc. Aici e spațiul convingerii că omul ține de eternitate. Pentru noi există credința că spiritul e veșnic" (p.21).
Pentru a arăta calea unui poet autentic, vom reda din cuvintele poetului așa cum apar ele în dialogul purtat cu reporterul Nicolae Băciuț, tot în anul 1982: „Sunt fericit că m-am născut la țară, într-un sat, în Transilvania. Contactul cu cosmosul, cu stelele, cu pământul, cu iarba și în plus o copilărie în toată splendoarea ei - toate acestea într-un sat intact, în toată frumusețea lui. Momentele fundamentale ale formării mele ar fi întâlnirea cu satul, cultura universală și valorile naționale"(p.25).
Titlurile cărților sale sunt exemplare, redau esența poeziei: Cum să vă spun, Viața, deocamdată, Infernul discutabil, Vămile Pustiei, Poeme, Imnele Bucuriei, Imnele Transilvaniei, „Imnele Moldovei, Imnele Țării Românești… Toate vestesc o luptă cu arta experimentală și distanțarea de „arta urâtului" practicată în ultimii ani în România, un fel de revoltă injustă a scriitorilor cu lumea, cu Dumnezeu, cu oamenii, o revoltă fără ieșire pe ușa de serviciu a istoriei. Citind poezia lui Ioan Alexandru, redescoperi candoarea începutului de lume, pământul ca o vibrație inițială, ca răspuns la cuvin-tele Creatorului, starea de imn, unică și irepetabilă, legătura cu marii artiști: Eminescu, Enescu, Blaga, Brâncuși…
Iată un răspuns dat poeților de astăzi: „Numai cel pătruns de focul sacru al limbii și al iubirii de neam. Numai un mare poet convins că, în scrierea cu sine, dragostea înseamnă și «stingere de sine», în 1973 și-a ales ca temă a tezei de doctorat: Patria la Pindar și la Eminescu" (p.30, Lazăr Lădariu).
Putem concluziona cu versurile poetului: „N-a mai rămas din toate câte sunt/ Decât iubirea devenind Cuvânt..." (Imnul întoarcerii) (p. 73). Iubirea dinamizează istoria și noi devenim mai aproape de arhetipul ce îl avem ca tipar întru dumnezeire.
Câteva date: Ioan Alexandru (n. Ion Șandor), născut la 25 decembrie 1941, la Topa Mică, județul Cluj - d. 16 septembrie 2000, Bonn, Germania… E mult, e puțin? Timpul rămâne cu sinele său și ne redă poezia din cele create…
Din anul 1969, Ioan Alexandru a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, a susținut seminarii de poezie comparată și cursuri - de limba și civilizație ebraică veche la Universitatea din București și de spiritualitate bizantină la Institutul de arte plastice „Nicolae Grigorescu", dovedind că un scriitor poate dinamiza lumea prin Logos…
Antologia lui Nicolae Băciuț face parte din Colecția „Marea Unire - 100", un eveniment important pentru istoria românilor, când imnele devin rugă și pământul radiază eternitate cu iarba care apare victorioasă oriunde în țară.
În carte sunt anexe, fotografii, poetul are o aură greu de egalat, mai ales prin franchețea viziunii sale, una corectă: „Singurii poeți care au rămas sunt poeții creștini, spunea Ioan Alexandru, în 1991, (într-o conferință publică susținută la Brăila, la primul Festival Național de Poezie Creștină „La început a fost Cuvântul"), pentru că au obiect! Poezia modernă nu mai are obiect. Nemaivestind Învierea lui Christos, ce să mai vestești, ce să mai spui? (p.9)"
