Combaterea coropişniţei în grădina de lângă casă

Distribuie pe:

Coropişniţa este unul din cei mai periculoşi dăunători în grădina de lângă casă. Pentru combaterea ei există trei metode: combaterea mecanică, chimică şi biologică.

Combaterea mecanică prin lucrări de arături, cu grapa cu discuri sau cultivatorul, lucrări care distrug o parte din adulţi şi larve.

În combaterea chimică se folosesc produse de protecţia plantelor omologate în România şi UE, procurate de la agenţi comerciali autorizaţi în comercializarea pesticidelor. Poate fi folosit COROCID Forte, sub formă de momeli, 5 kilograme/ha sau MESUROL 52B. Momelile sunt formate din ulei vegetal 5 la sută în amestec cu boabe de cereale sfărâmate.

Cea mai ieftină şi la îndemână metodă este Combaterea biologică pe terenurile puternic infestate. Toamna, din loc în loc, se sapă gropi cu adâncimea de 50/50 cm care se umplu cu gunoi de grajd, de cabaline. În aceste gropi vor fi atrase un număr mare de insecte când vremea se răceşte, iar cel târziu în luna februarie gropile se desfac. O altă metodă cu capcane bio constă din amplasarea primăvara pe terenul infestat morcovi sau cartofi tăiaţi mărunt, hrană de care sunt atrase insectele. Se mai pot pune în pământ, din loc în loc, borcane cu bere, o atracţie puternică pentru acest dăunător. De reţinut că la reducerea populaţiilor de coropişniţe, un rol important îl au cârtiţele şi păsările cerului.

Lasă un comentariu