Centrul Creştin Social Medical de Zi Sighişoara - etalon pentru filantropia ortodoxiei româneşti

Distribuie pe:

La Sighişoara, cu binecuvântarea şi permanenta purtare de grijă a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, sub auspiciul Bisericii Ortodoxe Române, prin implicarea directă a Protopopiatului Ortodox Român Sighişoara, condus de Părintele Ovidiu Dan, în colaborare cu Fundaţia Elveţiană „Pro Sighişoara", având ca preşedintă pe doamna Viviane Schwitzer, Consiliul Judeţean Mureş şi Primăria Sighişoara, printr-o generoasă finanţare PHARE, s-au terminat lucrările de amenajare a Centrului Creştin Social Medical de Zi Sighişoara, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice aflate în dificultate. Centrul de Zi este localizat în Municipiul Sighişoara pe strada Târnavei, nr. 45. Clădirea este deosebit de generoasă, fiind iniţial o Secţie de Pediatrie pentru copii cu dizabilităţi, aparţinătoare Spitalului Municipal din Sighişoara. Consiliul Local al Municipiului a donat această clădire Bisericii Ortodoxe Române, care s-a angajat să o amenajeze şi să o doteze cu cele necesare funcţionării în cadrul ei, a nobilei misiuni de îngrijire a oamenilor vârstnici, nevoiaşi din Sighişoara şi împrejurimi.

Contextul economic dificil al vremurilor în care ne desfăşurăm activitatea, impune imperios existenţa unei astfel de instituţii de ajutorare a celor vârstnici, indiferent de naţionalitate şi religie (lacrimile oamenilor nevoiaşi sunt la fel de fierbinţi pentru toţi).

Centrul Creştin Social Medical de Zi are în componenţa sa următoarele dependinţe: un living generos, în care vârstnicii petrec majoritatea timpului, desfăşurând o diversitate de activităţi conform vârstei şi nevoilor lor; livingul are şi un Sfânt Altar, la care preotul capelan, părintele Florin Avram săvârşeşte Sfânta Liturghie, precum şi un întreg program liturgic care conferă bucurie neţărmurită sufletelor asistaţilor, însetate după Dumnezeu; o sală de mese, unde servesc masa (micul dejun şi amiaza) decent, zilnic 40 de persoane din cele peste 100 de persone care beneficiază de serviciile centrului; o bucătărie ultramodernă, dotată cu aparatură performantă în care se găteşte zilnic hrană proaspătă, trei feluri de mâncare, pentru aproximativ o sută de persoane; spălătoria, care igienizează hainele beneficiarilor, precum şi lenjeria pentru acasă şi mai nou, lenjeria pentru noua instituţie de Urgenţă care oferă regim ambulatoriu la douăzeci de persoane, oameni ai străzii; două băi, una deserveşte personalul angajat, iar cealaltă pe asistaţii care au atâta nevoie de igienizare, baia deserveşte şi alte persoane din exteriorul Centrului, având un parteneriat în acest sens cu Spitalul Municipal, care-şi începe actul medical prin igienizarea pacienţilor în cadrul Centrului; la etaj se află un cabinet de kinetoterapie, care de asemenea are parteneriate cu Spitalul Municipal şi Clinica de Chirurgie din Târgu-Mureş, de-a lungul anilor, sute de persoane beneficiiind de tratamente de recuperare, redându-li-se sănătatea iniţială; cabinet de proteze auditive pus în slujba asistaţilor, cât şi a tuturor vârstnicilor din exterior care solicită consultaţii şi ajutor de specialitate; cinci garsoniere cu diferite destinaţii, precum şi băile aferente, pentru beneficiarii cronici, aflaţi în fază terminală.

Centrul de Zi oferă servicii la peste o sută de persoane: igienizare (Sighişoara nu are o baie publică) şi de aceea persoanele nevoiaşe beneficiază de acest serviciu, care include: spălat, tuns, bărbierit, tratament de deparazitare, igienizarea şi schimbarea lenjeriei; asistenţa religioasă (programul zilnic cuprinde rugăciunea de dimineaţă, serviciile religioase-Acatistele Sfinţilor, Paraclise, consiliere duhovnicească); consiliere psiho-socială - psihologul şi asistenţii sociali, cu multă răbdare şi dăruire încearcă să-i ajute să depăşească problemele dificile prin care trec; asistenţa medicală gratuită - Centrul are în cadrul său un cabinet medical deservit de un medic şi un asistent medical, ajutaţi sistematic de un mare număr de medici voluntari, care îşi oferă cu dăruire serviciile, un cabinet de kinetoterapie, unde vin la recuperare locomotorie, zilnic aproximativ 20 de persoane; tot în cadrul serviciilor de asistenţă s-a dezvoltat o reţea de servicii de asistenţă socială şi medicală la domiciliu - igienizarea locuinţei şi a persoanelor imobilizate la pat, mici cumpărături, achitarea facturilor, consultaţii medicale; hrana zilnică pentru cei 40 de asistaţi în cadrul Centrului şi pentru încă 66 de persoane la domiciliu. Hrana, constă din 3 feluri de mâncare zilnic, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Mai nou, pentru completarea serviciilor oferite sub auspiciul Asociaţiei Filantropia Ortodoxă, alături de Centrul de Zi s-a construit şi amenajat un Centru Social de Urgenţă, cu hramul „Sfântul Irineu", care oferă servicii de cazare pentru 20 de persoane, oameni ai străzii.

În ansamblu, este o lucrare sfântă care face cinste deosebită Sfintei noastre Biserici şi tuturor creştinilor indiferent de confesiune, pe care, prin porunca lui Dumnezeu, avem obligaţia expresă de a-i sluji oferindu-le cele necesare unui trai decent la bătrâneţe. Impactul lucrării este deosebit de puternic, fiind şi un liant între cetăţenii oraşului, care, cu multă dragoste şi mărinimie oferă ajutor în alimente, haine şi bani, având certitudinea că ele ajung acolo unde trebuie. Lucrarea fiind de amploare, s-a încercat sensibilizarea localităţilor din jurul Sighişoarei şi în acest context toate parohiile arondate protopopiatului Sighişoara au sprijinit această lucrare minunată, cu tare multă dăruire. Preoţii şi credincioşii sunt conştienţi că Centrul de Zi este al tuturor şi a-l sprijini, este un titlu de nobleţe. Scopul proiectului este reducerea sărăciei, a excluderii şi marginalizării sociale a oamenilor nevoiaşi, realizarea unui ambient social pentru aceste persoane, care să inducă siguranţa şi confortul, contribuind direct la creşterea gradului de incluziune socială. Implementarea acestui proiect filantropic contribuie la reducerea morbidităţii şi mortalităţii în rândurile populaţiei, astfel se vor economisi o serie de cheltuieli de spitalizare pentru persoanele care vor fi preluate în centru şi care altfel ar fi trebuit spitalizate. Proiectul contribuie şi la educarea comunităţii în spiritul evitării excluderii sociale a persoanelor aflate în dificultate şi se urmăreşte permanent nivelul pregătirii şi experienţei în domeniul asistenţei sociale a personalului angajat pentru implementarea proiectului.

Amfitrionul, organizatorul şi principalul coordonator al acestor lucrări filantropice, care se desfăşoară zilnic, de peste 11 ani, este Părintele dr. Ovidiu Dan, Protopopul Sighişoarei, care, pe lângă slujirea pastorală pe care o realizează în chip dumnezeiesc, iată, desfăşoară o activitate filantropică dusă la desăvârşire, conduce instituţii filantropice bisericeşti la standarde cum greu se pot găsi în ţară.

Lasă un comentariu