RHEMA - „mamă şi tată" pentru 13 copii şi tineri bolnavi de SIDA

Distribuie pe:

În categoria organizaţiilor non-guvernamentale care îşi desfăşoară activitatea în parteneriat cu Serviciul Public de Asistenţă Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Târgu-Mureş, bucurându-se de subvenţiile acordate de legislaţia în vigoare, Fundaţia Creştină RHEMA ocupă un loc aparte, având în vedere situaţia socială şi medicală extrem de dificilă a beneficiarilor: este vorba de 13 copii şi tineri infectaţi cu virusul HIV/SIDA şi abandonaţi de familie, cărora, prin intermediul fundaţiei conduse de dna Ungur Ibolya, şi cu sprijinul primăriei, li se oferă cazare, trei mese pe zi şi gustări între mese, asistenţă medicală, psihoterapie, terapie educaţională, în paralel cu eforturile de încadrare a lor în comunitate, învăţământ de masă sau special (în situaţia copiilor cu poli-handicap). Casa de tip familial „Iona", în care asistaţii se află în plasament, dispune de personal de specialitate, format din asistent social, psiholog şi personal administrativ. „Organizarea unor activităţi recreative, expoziţii cu lucrări realizate în atelierele fundaţiei, dezvoltarea abilităţilor de lucru în domeniul tâmplăriei uşoare, confecţionarea de rame, felicitări, obiecte de artizanat, lucru de mână, practică în bucătărie etc. reflectă implicarea şi preocuparea celor de la RHEMA în efortul de a alina suferinţele acestor copii, mult prea crunt loviţi de soartă", ne-au declarat surse din cadrul conducerii SPAS.

Lasă un comentariu