Pe parcursul timpului, datorită numărului iniţial mic al ungurilor, care încercau să stăpânească teritorii tot mai întinse, a conflictelor militare şi a unui spor natural al populaţiei redus comparativ cu cel al celorlalte popoare din această parte a Europei, s-a ajuns la situaţia ca, şi în secolul al XIX-lea, maghiarii să nu fie aproape nicăieri majoritari, în ţinuturile dominate de ei, şi nici măcar în Ungaria. Din acest complex al inferiorităţii demografice se va naşte obsesia oamenilor politici şi a intelectualilor unguri de a maghiariza cu orice preţ pe locuitorii de altă rasă, limbă, religie şi cultură.
Sunt bine cunoscute, în lucrările de specialtate, metodele dure de maghiarizare forţată a naţionalităţilor din Ungaria în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), a sârbilor, a slovacilor, a cehilor, a ucrainenilor, a rutenilor, a germanilor, a evreilor etc. Cât priveşte Transilvania şi Banatul, ele au fost îndreptate preponderent contra românilor şi s-au concretizat în interdicţia de stabilire în oraşe, reducerea învăţământului în limba română la cel primar (şi acela nefinanţat de stat, ci doar confesional), maghiarizarea numelor, îngrădirea accesului la funcţii publice, cenzurarea strictă a cărţilor şi a publicaţiilor periodice etc.
Au existat, însă, şi procedee mai „fine", mai „civilizate", dar tot atât de nocive pentru destinul neamului românesc din Ardeal, care ar fi urmat să dispară cu totul, în câteva decenii, în marea masă a naţiunii maghiare unice. Între acestea se înscriu colonizările în zonele rurale şi atragerea locuitorilor români în centrele industriale, unde ar fi putut fi mult mai uşor deznaţionalizaţi. Despre cea de a doua găsim precizări extrem de evidente într-un memoriu elaborat la Cluj şi dat la iveală, în traducere, în publicaţia oficială a Târgu-Mureşului, „Oraşul. Foaie pentru interesele sociale şi financiare ale administraţiei urbane", Anul III, Nr. 5, din 1 Martie 1925, p. 1-3.
În preambulul acestui editorial nesemnat, se fac următoarele precizări: „În satisfacerea - întârziată prin forţă majoră - a promisiunei noastră făcută în No. 19 din 16 Sept. 1924 al acestei gazete, publicăm în extras Memoriul în chestiunea gazului metan, înaintat sub No. 3451 cons. guvernului maghiar de cătră Congegaţia oraşului Cluj în anul 1914. Acest elaborat s'a trimis tot atunci tuturor oraşelor şi judeţelor din Ungaria, cu rugarea din partea Clujului, ca el să fie sprijinit în această chestiune. Punctul de vedere al memoriului a fost reprezentat şi de guvernul maghiar, ca şi de cei mai buni economişti şi sociologi ai lor."
Memoriul se compune din două părţi: în cea dintâi se face o analiză sintetică a stării de atunci a economiei ardelene, aservită intereselor financiare străine, şi a consecinţelor sociale şi demografice ale acestui fapt. Cum nimic nu e nou sub soare, cititorii pot stabili regretabile analogii între situaţia de atunci şi cea de astăzi a economiei, nu numai transilvănene, ci şi a celei româneşti, în ansamblu. Reproducem pasajul esenţial din această secţiune a memoriului (facem menţiunea că fragmentele de text puse în evidenţă apar ca atare în original): „Comorile naturale şi materiile prime ale ţării noastre se exportează în cantităţi mari, ducând cu sine ocaziunea lucrului necesar pentru prelucrarea lor împing în streinătate şi sutele de mii de muncitori, cei mai importanţi factori ai producţiei naţionale. Scăderea lor reduce numărul căsătoriilor şi nemijlocit, - însă prin reducerea numărului naşterilor mijlocit, - se reduce şi puterea de apărare a ţării, având urmări şi pentru generaţia viitoare. Acestea sunt connsecinţele grave, ba chiar fatale ale realităţii triste, că în vreme ce nu suntem în stare să asigurăm lucru permanent muncitorilor noştri, pe de altă parte materialul produs la noi îl cumpărăm încărcat cu taxa de export şi import: adevăratele produse industriale fac numai 1/8 parte din exportul, iar 6/10 din importul nostru. Astfel, câştigul nostru naţional merge în străinătate. Din cauza aceasta nu este câştig la noi acasă, nu e bunăstare, nu e îngrămădire de avere; pentru aceasta cade pe singuraticul cetăţean al teritoriului nostru rar populat un venit, în proporţie mai mic, decât în alte ţări şi tot pentru aceasta sunt mai mici isvoarele de venit ale statului..." (p. 1)
Soluţia întrevăzută de autorii memoriului era reprezentată de o „politică industrială sistematică în Ardeal" prin care „s-ar putea crea o industrie mare şi înfloritoare, bazându-ne pe gazul metan" (p. 2) Într-adevăr, resursele de gaz metan din Ardeal erau considerabile pentru acea vreme, iar nivelul tehnologic al timpului; ar fi permis o exploatare eficientă a acestora, inclusiv în scopuri industriale.
Dar acest proiect de program economic ţintea cu mult mai departe: exploatarea gazului metan şi industrializarea ar fi fost mijloace eficiente de maghiarizare a celorlalte naţionalităţi, vizaţi fiind - în primul rând - românii, cei mai numeroşi locuitori ai provinciei şi cei mai refractari la procesul de deznaţionalizare.
(va urma)
Selecţia textului şi prezentarea,
prof. Alexandru Ciubîcă
