Festivalul de Cântec Popular Patriotic, la Oarba şi la Iernut

Distribuie pe:

Locuitori din satele Oarba de Mureş, Sfântul Gheorghe şi din oraşul Iernut, din alte aşezări mureşene şi de pe întregul cuprins al României, ba chiar şi români din diaspora, care nu au uitat că sunt urmaşi ai eroilor români din Al Doilea Război Mondial, militari activi din structuri ale Ministerului Apărării Naţionale, ale Ministerului Afacerilor Interne, militari în rezervă, preoţi slujitori ai Domnului Iisus Hristos, oficialităţi din administraţia judeţului Mureş, primari şi politicieni, senatori şi deputaţi din Parlamentul României, tineri din Organizaţia Noua Dreaptă, artişti amatori şi profesionişti din zone etno-folclorice din Moldova, Oltenia, Muntenia şi Ardeal, uniţi prin iubirea lor sinceră şi curată pentru patria română şi neamul românesc, s-au întâlnit la Oarba de Mureş sâmbătă, 15 august 2015, la chemarea domnului Ciprian Istrate, ca împreună să cinstească, prin rugăciuni şi imnuri de slavă, memoria celor 11.000 de militari români care s-au jertfit în luptele de la Oarba şi Iernut, în septembrie-octombrie 1944, pentru ca următoarele generaţii de români să poată trăi în libertate, pace şi unitate naţională.

La ora treisprezece a început ceremonialul militar şi religios de la Monumentul Eroilor. După momentul festiv de întâmpinare a oficialităţilor şi după prezentarea documentatei evocări a eroicelor lupte de la Oarba de Mureş, evocare datorată domnului maior Sergiu Colceriu, de la Brigada 6 Operaţii Speciale, moderator al întregului ceremonial, bardul mureşean al cântecului popular patriotic Ciprian Istrate a înălţat spre sufletele celor prezenţi şi spre cele patru zări ale sfântului pământ românesc Imnul Naţional ,,Deşteaptă-te, române!", ca o chemare şi un îndemn la neîncetată veghe asupra destinului naţiunii române, asupra primejdiei de război şi de atacuri teroriste care se apropie tot mai ameninţător de hotarele României şi ale Uniunii Europene.

La slujba de Te Deum şi de pomenire a eroilor, oficiată de părintele protopop Lucian Voşloban, împreună cu preoţii ortodocşi Ionuţ Buda, Silviu Feier, Mircea Mareş, Ilie Adrian Cucui şi cu preotul greco-catolic Vasile Iagăr, au luat parte direct, în nume propriu şi în numele comunităţilor pe care le reprezintă, senatorul Marius Paşcan, deputaţii Vasile Gliga şi Florin Urcan, Lucian Goga, prefectul judeţului Mureş, Ovidiu Dancu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, colonel Valentin Iacob, de la Brigada 6 Operaţii Speciale ,,Mihai Viteazul", locotenent colonel Tiberiu Filipaş, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Mureş, locotenent colonelul Vasile Dăscăliuc, de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Târgu-Mureş, alţi ofiţeri activi, maiorul (r.) Vasile Tohănean, profesorul Ştefan Someşan, inspector Şcolar general la I.Ş.J Mureş, primarii Ioan Nicoară (Iernut), Nicolae-Sorin Megheşan (Târnăveni), Ioan Mocean (Sărmaşu), Victor Prodan (Ungheni), Marian Palaghie (Ogra), Marinel Bonţ (Iclănzel), Vasile Cornea, fost primar al Iernutului, iniţiator al Taberei de sculptură din incinta sacră a Monumentului şi a Cimitirului Eroilor, precum şi văduve de veterani de război, cadre didactice, consilieri locali, delegaţi săteşti, prim-curatori parohiali, lideri politici şi ai unor instituţii descentralizate, octogenari care în 1944 au fost copii şi martori a tot ceea ce s-a petrecut atunci la Oarba de Mureş.

În liniştea izvorâtă din creştinescul sentiment de recunoştinţă, grupuri de militari activi însoţiţi de delegaţiile oficiale reprezentând Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean Mureş, Garnizoana Târgu-Mureş, Direcţia Judeţeană de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale Mureş, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, împreună cu celelalte structuri din judeţul Mureş ale Ministerului de Interne, Parlamentul României, Şcoala Gimnazială Iernut, Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi alte instituţii au depus la Monumentul Eroilor coroane din brad natural şi flori în culorile Drapelului Naţional al României.

Parada Gărzii de Onoare a Garnizoanei Târgu-Mureş a încheiat, într-o notă optimistă, ceremonialul militar şi religios de la Monumentul Eroilor.

Întâlnirea de la Oarba de Mureş, din 15 august 2015, a continuat cu Festivalul de Cântec Popular Patriotic ,,La Oarba şi la Iernut". Pe scena în aer liber, amenajată la poalele dealului Sângeorgiu, loc sfinţit de sângele celor 11.000 de eroi români şi al celor 20.000 de răniţi şi mutilaţi în timpul celor mai crâncene bătălii pentru eliberarea pământului românesc cotropit vremelnic de armate ale Germaniei hitleriste şi ale Ungariei horthyste. Onorându-şi rolul de gazdă, domnul Ioan Nicoară le-a urat bun venit oficialităţilor invitate, pelerinilor şi artiştilor veniţi să-i celebreze pe eroii români trecuţi în nemurire, a mulţumit organizatorilor care au pregătit buna desfăşurare a festivalului. Prefectul dr. Lucian Goga a declarat: ,,În această sfântă zi de Adormire a Maicii Domnului, vă felicit pe toate şi toţi cei care purtaţi prenumele şi numele de Maria, Mariana, Marilena, Marian. Vă îndemn să-i slăvim pe toţi cei 15.000 de eroi români care s-au jertfit pentru eliberarea judeţului Mureş, să cultivăm în sufletele copiilor şi nepoţilor noştri sentimentul de veşnică recunoştinţă faţă de eroii neamului şi faţă de întreaga Armată Română".

În mesajul Consiliului Judeţean Mureş, prezentat de vicepreşedintele Ovidiu Dancu s-a precizat: ,,Festivalul de la Oarba de Mureş este o dovadă că noi, mureşenii, nu ne uităm istoria şi că cinstim memoria celor care s-au jertfit pentru ca noi să ne putem bucura de libertate. Consiliul Judeţean Mureş vă oferă garanţia că Festivalul Cântecului Popular Patriotic ,,La Oarba şi la Iernut" va fi promovat în cadrul amplului proiect de candidatură a Municipiului Târgu-Mureş la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, alături de alte valori culturale din zonele Sighişoara, Sovata, Valea Mureşului şi Valea Gurghiului. Avem în proiect să preluăm Complexul Eroic Oarba de Mureş în administrarea Consiliului Judeţean, fapt ce va crea noi posibilităţi de îngrijire, reamenajare şi de includere a sa în trasee turistice de interes naţional şi european".

În deschiderea programului artistic, Ciprian Istrate a mărturisit, vădit emoţionat: ,,În această zi sfântă, ora exactă a cântecului popular patriotic românesc se dă aici, la Oarba de Mureş, unde fiecare centimetru pătrat de pământ a fost sfinţit cu sângele eroilor români pe care îi celebrăm astăzi. Este o zi mare, cum mare este şi sufletul interpreţilor care au venit să vă întărească cugetele şi să vă binedispună. Este o zi mare, cum mare este şi Drapelul Naţional desfăşurat aici de membrii organizaţiei ,,Noua Dreaptă". Aici şi acum reînvăţăm să ne cinstim înaintaşii, să respectăm valorile şi simbolurile noastre naţionale, Drapelul, Imnul, Limba română, cultura română, portul şi cântecul popular, cântecele care ne-au însoţit istoria".

Acompaniaţi de Orchestra ,,Plaiuri Transilvane", din Braşov şi în prezentarea oficiată de Ioan Cristian Ţăran şi Simina Cota, pe scena festivalului au evoluat, fiind răsplătiţi cu repetate şi îndelungi aplauze, soliştii de muzică populară şi patriotică Ciprian şi Mihaela Istrate, Sava Negrean Brudaşcu, Cristina Gheorghiu, Ionuţ Langa, Traian Stoiţă, Vasile Coca, Ovidiu Homorodean, Ghiorghiţă Nicolae, Cosmina Şeulean, Ovidiu Furnea, Cristian Ţăran, Roxana Iagăr, Rareş Măcinică, Marcel Părău, Dorina Oprea, Nelu Şopterean, Anghelina Timiş Lungu, Iulia Lungu, Maria Dan Golban, Marian Suciu, Valentina Teanc, ansamblurile folclorice din Daneş, Iernut, Cucerdea, Idicel Pădure, Ungheni, Ţopa şi Albeşti.

Copiii însoţiţi de părinţi şi tineri de vârsta liceului au fost interesaţi şi de expoziţiile de tehnică militară. Domnii căpitan Lazăr, plutonier adjutant Cândea, plutonier major Potor, de la Secţia de pompieri Târnăveni, structură a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş, au făcut demonstraţii practice de folosire a stingătoarelor de incendiu, a accesoriilor pentru descarcerare şi prim ajutor. Aglomeraţie mare a fost şi la expoziţia prezentată de Gruparea Mobilă de Jandarmi 0709 ,,Regele Ferdinand I", din Târgu-Mureş. Domnul căpitan Ciprian Căluşer şi ajutoarele sale au satisfăcut curiozitatea celor interesaţi de utilizarea materialelor ultramoderne de intervenţie AROP şi materialelor antitero. În spaţiul mai îndepărtat de scenă, au fost amenajate tarabe cu drapele, eşarfe şi cocarde tricolore, cu apă rece, sucuri, îngheţată, foarte căutate în acea zi caniculară. Terasele acoperite au fost refugiu pentru spectatorii care au căutat mai mult umbra decât berea, micii şi frigăruile.

Ceremonialul militar şi religios, bogatul program de muzică populară patriotică, prezenţa în număr mare a românilor la fiecare ediţie a Festivalului de la Oarba de Mureş au valoarea unui legământ ,,Eroi ai neamului românesc, nu v-am uitat şi nici nu vă vom uita atâta timp cât pe acest pământ românesc va vieţui neamul românesc!"

Lasă un comentariu