„Păpărugă, rugă, ia ieşi de ne udă/C-o găleată d-apă, păstă lumea toată/Ploaie, Doamne, ploaie, locul să să moaie/Mugurel de-argint, varsă-l pră pământ/Ploiţă curată, ce-i din cer lăsată/Cucuruzâle cât grădinile"
Săptămâna trecută, când urmăream la tv o rubrică meteo, m-am trezit murmurând acest cântec al trupei Phoenix. Prezentatorul anunţa că vestul ţării va mai fi încercat „şi mâine", de călduri dogoritoare. Toată ţara a avut parte de zile şi nopţi tropicale, dar ca intensitate a caniculei, şi, mai ales ca durată, Banatul a fost „fruncea". I-au ţinut hangul Sătmarul şi Mehedinţiul. Au avut de suferit şi oamenii, şi animalele, şi plantele, şi legumele, şi fructele, întreaga natură. Cântam pronunţând bănăţeneşte, ca în „original", aşa cum am auzit în urmă cu peste 30 de ani, pe discul „Cei ce ne-au dat nume". În speranţa că prezentatorul de la meteo nu este infailibil (e şi el om, se mai înşală!) în previziunile sale, încercam să alung prin acest cântec-invocaţie, ca o adiere răcoroasă, căldura, seceta.
Această săptămână a debutat promiţător! S-a răcorit în toată ţara. Valul de aer primenitor are în el acel ceva care miroase a toamnă! La rubricile tv, animaţia meteo cu harta României ne arată că spre mijlocul săptămânii plouă, tună şi fulgeră în toată ţara! Titlul celebrului roman al lui Louis Bromfield poate fi considerat drept cea mai potrivită sintagmă a începutului de săptămână: „Vin ploile"! În sfârşit, vin ploile! Chiar dacă sunt şi ei oameni, şi pot greşi, meteorologii nu s-au înşelat! Au venit ploile! Cât vor ţine? Vor fi indeajuns de bogate şi de curate, încât să mai ajute cumva recoltele compromise? Câte recolte au rămas necompromise, câte au fost secătuite, distruse? După căldura şi seceta îndelungate, meteorologii anunţă temperaturi de toamnă târzie (noiembrie), posibile inundaţii. Vin ploile! Au venit! Când pleacă?
Nişte „intreprinzători" s-au gândit să nu stea cu mâinile în sân şi dau o mână, de ajutor fermierilor! Ca inundaţiile, viiturile, să nu „fure" recoltele, câte au mai rămas, sunt furate de aceşti oameni săritori, spre indignarea şi paguba fermierilor. Ca la noi, la nimenea!
„Bate vântu' frunza-n vie/Unde eşti copilărie?" Cum spuneam şi cum simţeam, şi cum simţiţi şi domniile voastre, în aer miroase a toamnă! Deocamdată, discret, chiar dacă toamna are o gamă largă de arome, de parfumuri, care mai de care, unele mai suave, altele mai pregnante. Acum, că s-a mai răcorit un pic, gospodinele s-au încumetat să facă bulionul! Dinspre bucătăriile apartamentelor de la blocurile de pe bulevard se revarsă mirosul îmbietor şi inconfundabil al roşiilor fierte. Din colecţia vară-toamnă a parfumurilor de ...inspiraţie gastro, aroma sucului de roşii este una din preferatele mele! Sunt mare consumator! Mirosul roşiilor fierte, procesat de „raţiunile" sufletului, mă teleportează direct în copilărie! Da, chiar aşa! Simţul mirosului are memorie olfactivă, dar şi afectivă!
Îmi amintesc şi azi întregul „proces tehnologic" al producerii minunatului suc! Nu mă dezlipeam de lângă mama, de la datul roşiilor prin acea sită-semicerc, până la înfundatul sticlelor cu dopuri de plută care se „sigilau" cu smoală. Tata făcea focul în curte şi punea pe pirostrii, deasupra focului, un ceaun mare, de 30 l. Câteodată, veneau să o ajute pe mama la umplut sticlele, vecinele, tanti Sevastiţa, tanti Dumitriţa, tanti Coca, tanti Ana. Îmi plăcea de ele că se respectau când se adunau faţă la faţă mai multe, să se ajute una pe alta (şi să mai pună ţara la cale): madam Dicu (altfel, Dicoaia) madam Oprescu (Opreasca), madam Firănescu (Firăneasca), madam Karpel (Kărpeloaia), madam Drăgan (Drăganca), de ziceai că veneau aci, să se-ntâlnească la fiert roşii, direct de la vreun pension franţuzesc.
Din vorbă-n vorbă, mai poveşti din tinereţe, mai o reţetă de gogoşari, zacuscă, mai scăpa câte una câte o vorbă buruienoasă. Madamele se puneau pe râs sănătos! Una mai continua aţâţând discuţiile cu altă glumă mai deocheată, alta mai aţâţa focul, lua un vreasc şi-l arunca sub tuci, alta mai aprindea o treanţă, să mai alunge ţânţarii. Pe mine mă alungau din vorbe fără să aprindă vreo treanţă: mai du-te mă băiete la copiii tăi şi te mai joacă, nu sta aci la curu' nostru, să auzi toate elea! Sigur, toate aceste detalii le ţin minte pentru că sunt într-un fel, „la pachet" cu cele mai dragi amintiri, cele cu părinţii mei.
Îmi plac mult panseurile despre copilărie ale lui Erich Kastner, autorul cărţii „Emil şi detectivii", una dintre cărţile preferate ale copilăriei mele, de care mi s-a făcut dor! Şi de carte şi de copilărie! Iată-le: „Devine învechit tot ce uităm. Ceea ce nu putem uita parcă s-a întâmplat ieri. Unitatea de măsură nu e timpul, ci valoarea." Şi „Cei mai mulţi oameni se dezbracă de copilărie ca de o pălărie veche. O uită ca pe un număr de telefon care nu mai există. Pe vremuri au fost copii, apoi au devenit adulţi, dar ce sunt ei acum? Numai cel ce devine adult, rămânând copil, este om!"
Mirosul ca mireasmă, nu ca miasmă! Aşadar, să revenim la „colecţia" de arome legume-fructe! Acum, legumele, fructele, bine crescute, pârguite, coapte de surata vară, atâtea câte au mai rămas, după ce tot vara le-a „pedepsit" crunt anul acesta, aşteaptă să-şi ocupe locurile în cămările curate, aerisite ale toamnei, gospodină desăvârşită, (uneori) frumoasă) şi (uneori) bogată!
Din păcate, tradiţionalele cămări româneşti...gem de fructe şi legume străine! Desigur, n-au dispărut definitiv de pe piaţa agroalimentară produsele 100% româneşti, dar au rămas puţine, „de sămânţă" (şi aceea, nerodită!) doar cât să dea...gust adevărat tonelor de cireşe din Africa de Sud, căpşune din Spania, mere din Polonia, struguri din Italia, praz din Egipt, usturoi din China, fasole din Etiopia. No comment!
„Foaie verde foi de praz/Neică, dacă eşti viteaz/ Fă grădină cu pârleaz". Demult nu mai văzură românii foaie verde de praz românesc, ca-n cântecul lui Zavaidoc. Păi, ce, îl luăm de-a gata, de la turci, de la egipteni, că e mai ieftin! Cât despre grădină cu pârleaz...! Nu merită fără praz!
Poate, cine ştie, oltenii şi-or aduce aminte de prazul lor...rentabil, de-l făcu pe nea Mărin miliardar! Cum, care praz? Ete ăla de-l purta nea Mărin când în paporniţă, când în servieta diplomat!
„Bate vântu' cânepa/Prin ograda lui badea/ Cum o bate aşa pică/Şi fetele o ridică". O sălăjeancă de toată isprava, doamna Leontina Prodan a avut iniţiativa de a sărbători anul acesta, în 6 august, în comuna Gâlgăul Almaşului de lângă Jibou, „Ziua cânepii"! Doamna nu se lasă, şi mai cultivă şi azi cânepă! Sub atenta supraveghere a autorităţilor antidrog.
