Sau, mai bine zis, a unui inepuizabil El Dorado şi imens talcioc şi bâlci aducătoare de chilipiruri pentru strănii de ţară, de limbă şi de neam. Metehne provocatoare ale sărăcie şi disperării printre români. În consecinţă, vă propun, spre lecturare şi luare aminte, câteva ciudăţenii ale neeconomiei de piaţă româneşti, auzite de urechile mele blegi şi văzute de ochii mei ageri.
Spre mirarea criticilor grămătici de la oraş, voi înlocui, pe leptopul meu de oier cocoţat cu turma sus în vârf de munte, punctuaţia semnelor întrebării cu cele ale mirării. De pildă, ca acesta! Şi încep prin a vă întreb dacă ştiţi că atunci când cumpărăm în suprermarketuri mărunţişurile care ne fură ochii şi valoroşii noştri lei, „crescuţi" de bancherul Mugur Isărescu, aceştia ajung în portofelele chinezilor; cei pentru benzină şi gaze, în ale arabilor, ruşilor şi austriecilor; pentru calculatoare, în ale chinezilor din Hong Kong şi în ale indienilor din Delhi şi Calcutta; pentru fructele şi legumele de tot felul, culese de făloasa diasporă românească, în ale turcilor, spaniolilor, italienilor şi egiptenilor; pentru autoturiseme, în ale japonezilor, americanilor, coreenilor şi nemţilor; pentru electronice, în ale chinezilor taiwanezi; iar pentru bombardiere şi avioane supersonice de vânătoare, ca şi pentru tancuri, crucişătoare, rachete, radare, mitraliere, pistoale, gloanţe, măşti de gaze şi tunuri sofisticate, la iankei, lorzi şi burjui.
Pentru a fi siguri, cât de cât, că moneda naţională rămâne în ţară şi nu ajunge, convertită în aur şi în valute forte, în băncile şi visteriile atâtor neamuri, nu avem de ales decât să cumpărăm numai produse cu siguranţă româneşti, cum ar fi: din târgurile şi iarmaroacele ţărăneşti, porcul şi viţelul gras, raţa şi găsca îndopată, împreună cu ouăle lor, mielul cu mama lui oaia şi brânza din putina ciobanului de la stâna mea şi a altora ca mine; strugurii de toamnă pentru must şi vin direct din podgoriile Jidveiului şi Cotnariului; din livezile de pe dealurile transilvane, merele şi perele pentru iarnă, ca şi prunele bistriţene pentru găluştele cu pesmet, pentru magiunul-silvois, ţuică şi palincă. De îmbrăcat şi încălţat, ce să mai spun! Din ceea ce am fost, cândva, una dintre marile ţări exportatoare ale lumii, România a devenit piaţa de vechituri a Europei, cu prăvălioare greu şi rău mirositoare a transpiraţie străină, a rapăn zăcut, a igrasie, moli, ploşniţe, purici, naftalină, pudră, ruj, unsori, cremă şi ceară pentru ghete!
Las la urma-urmelor câteva nevinovate, dar greu de îndeplinit, sfaturi: Vă rog, din suflet, faceţi cumva şi scăpaţi de prostul obicei al lucrului deopotrivă încetinit, nechibzuit, costisitor şi prost făcut! Urmaţi îndemnul electoral al nepreşedintelui actual: „România lucrului bine făcut!". Chiar dacă domniile lor, prezidenţiabile nu fac aproape nimic! Ba, nu, greşesc: şăd şi stau, precum eu cu bărbia-n bâtă! Numai că ei cugetă, cheltuiesc şi călătoresc! Până una-alta „gloata" să facă bine să înceteze a se mai răţoii la demnitari, şi nici să nu-i mai judece atât de aspru pe violatori şi pe hoţii de ţară şi trădătorii de neam! Fi-ţi blânzi cu ei, că-şi iau lumea în cap şi „Românica" noastră scumpă şi dragă rămâne nu numai orfană, dar şi mult mai goală de golănia şi avariţia lor!
P.S: Îşi pune semnătura pe aceste gânduri scrise un biet fost licean mărginean şi sibian, fără bacalaureat. Stăpân al unei stâne având în strungă 1.000 de oi, dotată cu apă rece de izvor de munte, cu bibliotecă cu cărţi citite şi recitite, cu aparat de radio, televizor, calculator, tabletă telefonică şi abonament anual la un ziar atât de independent, încât este manipulat puţin-bine de tot!
