Premieră în România. La Târgu-Mureş a fost lansată o maşină electrică alimentată de la panouri solare

Distribuie pe:

Maşina poartă numele de „Fomco Eco Friendly" şi este un Renault Twizy, excelent pentru traficul urban. Autoturismul, achiziţionat recent de Fomco Group, un promotor al folosirii energiei alternative, nepoluante, este încărcat, în premieră pentru România, cu energie furnizată de o mică staţie de panouri solare.

Fomco Eco Friendly este o maşină electrică, pe patru roţi, cu două locuri, ce oferă soluţii optime pentru mobilitate urbană. Automobilul construit de Renault are un design complet inovator, adresându-se în special celor care doresc să conducă o maşină atipică.

Fomco Eco Friendly  poate fi încărcat cu energie electrică de la reţea, dar compania mureşeană Fomco a dus şi mai departe originalitatea proiectului, folosind pentru încărcare un mic ansamblu de panouri solare. Specialiştii companiei au ales un sistem tehnologic OFF-grid, care permite înmagazinarea energiei solare captate de panouri în acumulatori special fabricaţi pentru aplicaţii solare. Astfel, sistemul fotovoltaic creat este capabil să asigure necesarul zilnic de energie pentru încărcarea unui automobil electric. Maşina alimentată de sistemul fotovoltaic poate fi încărcată şi pe timpul nopţii. O încărcare completă durează 5 ore şi asigură o autonomie de 100 de km.

Sistemul are următoarele componente:

- 24 panouri fotovoltaice polycristaline de 240W

- 1 regulator de încărcare MPPT (Maximum Power Point Tracking)

- 1 invertor de 4.5kW

- 8 acumulatoare de 6V

- Echipamente de protecţie şi monitorizare

Cu ajutorul invertorului, energia electrică stocată în acumulatori se transformă, de la curent continuu de 48V, la curent alternativ de 230V. Automobilul Twizy are încorporat un ştecher obişnuit pentru încărcare.

După o zi de vară însorită, staţia de încărcare este capabilă sa încarce automobilul Twizy de două ori. Pe timpul iernii (decembrie - februarie), conform estimărilor, producţia zilnică de energie electrică a panourilor va fi în jur de 5kWh/zi, necesarul fiind completat automat din reţeaua obişnuită de curet electric.

Funcţionarea sistemului poate fi monitorizată pe internet şi/sau de pe orice smartphone/tabletă cu sistem de operare android.

În concluzie, cu o investiţie de aproximativ 15.000 euro, posesorul maşinii electrice şi al staţiei de încărcare îşi poate asigura acasă „combustibil" ecologic pentru aproximativ 20 de ani.

Directorul Fomco Group, Nyulas Bernat, a motivat achiziţionarea autoturismului Renault Twizy şi folosirea staţiei de panouri solare pentru alimentarea acestuia: „Am vrut să dăm un semnal vizavi de folosirea energiei alternative. Avem experienţă în acest domeniu, al parcurilor fotovoltaice, ca urmare a mai multor investiţii efectuate de compania Fomco, aşa că am decis să mai facem un pas în direcţia utilizării energiilor nepoluante." Nyulas Bernat a mai spus că va face lobby pentru amenajarea la Târgu-Mureş, cu sprijinul municipalităţii, a unor staţii de încărcare cu panouri solare, pentru maşini electrice".

De altfel, sediul din Târgu-Mureş al companiei Fomco este alimentat aproape în întregime cu energie provenind de la panouri solare instalate pe acoperişul clădirii, pe o suprafaţă de 3000 de mp. Iluminatul interior este asigurat de corpuri electrice cu led.

Despre Renault Twizy

Cu dimensiuni compacte (2,34 m lungime şi 1,24 m lăţime, masă de 450 kg) Renault Twizy este o variantă ideală pentru mişcarea în traficul aglomerat, necesitând puţin spaţiu de parcare. Maşinile electrice au multe alte avantaje, cum ar fi: impozite mai mici, costuri reduse de asigurare, cheltuieli foarte mici cu piesele de schimb (uzura este mică). Calcule făcute de specialişti arată că la 100 de kilometri parcurşi în oraş, costurile consumului maşinii electrice reprezintă o treime din costurile unei maşini pe benzină sau motorină.

Fomco Eco Friendly a fost lansat joi, 20 august , la ora 11, la sediul Fomco Group, din Cristeşti, Str. Principală, Nr.801/E (lângă Registrul Auto Român), judeţul Mureş, în prezenţa oficialităţilor locale şi a presei.

Lasă un comentariu