Aşa s-au născut, la românii de viţă veche, pricesnele, doinele şi cântecele de leagăn, de dor şi jale…

• Din istovitoarea suferinţă şi din prea multa trudă a ţăranului ieşit în câmp cu plugul la arat şi cu coasa la cosit, cu oile şi vitele la păscut, şi la mulsul laptelui dulceag; cu mersul în pădure şi în munte, cu căruţa trasă de cai, la căratul fânului şi al lemnelor; la culesul ciupercilor, fragilor şi murelor; pe cărare, sus în munte, cu ulciorul la izvor; cu dragostea şi ascultarea părinţilor şi bunicilor; cu drumeţia pe uliţa mare a satului, povestind, despre una despre alta, cu babele şi moşnegii care îţi ies în cale; cu iubirea şi stima pentru viii şi morţii neamului tău şi ai altor neamuri bune şi cuminţi trăitoare în pace între Carpaţi, Dunăre şi Mare;

• Din strădania, priceperea şi migala cu care ţăranca româncă toarce caierul de fuior prins în furcă, după care, în nopţile lungi ale iernii, năvădeşte firele, ţeste, brodează şi îşi înfrumuseţează ia, cătrinţa, năframa, şi eşarfa tricoloră de la brâu, cu cusătura şi împletitura măiastră a firului de borangic;

• Din neînchipuita şi întristătoarea brutalitate a poruncilor Casei Imperiale Habsburgice de la Viena, de a le interzice românilor ardeleni credinţa străbună, obligându-i, prin minciună şi înşelătorie, să treacă cu sufletul, cu inima şi cu pasul, din tinda bisericilor ortodoxe române la catolicismul uniaţilor Vaticanului de la Roma;

• Din suferinţele neînchipuit de multe şi de dureroase ale lui Horea şi Iancu, precum şi ale moţilor şi ale celorlalţi români ardeleni care le-au urmat îndemnurile de a lupta pentru credinţa din bătrâni, pentru dreptatea socială şi pentru netăgăduitul adevăr istoric al dăinuirii noastre creştineşti multimilenare pe aceste sfinte şi roditoare pământuri natale;

• Din teama faţă de nemilosul şi păgânul general austriac de cavalerie Bukow (Adolf von Nikolaus, n. 7 ian.1712 - d. 18 mai 1764), din ale cărui porunci armatele imperiale au dărâmat mândrele şi cuminţile biserici şi mănăstiri, azvârlind împotriva lor ghiulele trase de tunurile înrobirii şi şovinismului feudal;

• Din iscusinţa şi perseverenţa cu care înaintaşii noştri, întru credinţă, limbă şi neam, şi-au mutat ruga, din bisericile distruse, în sfintele icoane ascunse sub pernele plânse ale paturilor odihnitoare ale vieţii şi morţii lor şi ale urmaşilor-urmaşilor lor;

• Din bunătatea şi dragostea vrednicilor mame care au picurat, în urechile şi în sufletele pruncilor lor, odată cu alăptatul şi cu fredonatul, în dulcele grai românesc, pricesnele şi cântecele de leagăn, de dor şi de multă jale, învăţându-şi copiii, nepoţii şi strănepoţii ce înseamnă iubirea şi preamărirea chipului blând al Maicii Domnului cu Pruncul în braţe!

 

Lasă un comentariu