Poate credem că suntem generoşi faţă de ceilalţi, dar, atunci când ne displace faptul că ei nu şi-au exprimat recunoştinţa, sau că nu ne-au făcut şi ei daruri, trebuie să punem sub semnul întrebării propriile noastre motive. Am dat noi oare în mod necondiţionat, sau am dat pentru a obţine ceva în schimb? Ne-am simţit bine dăruind, sau am simţit că facem un sacrificiu?
Era odată o casă îndepărtată unde trăia o bătrânică. Ea trăia într-un sat îndepărtat, aproape închisă în căsuţa ei. Stătea în camăruţa ei şi torcea cu furca şi caierul de in în brâu. Şi trăgea şi răsucea firele lungi şi subţiri de in cât era ziua de lungă. Doar copiii din sat ce mai veneau şi se uitau pe gemuleţ la ce lucrează bătrânica.
Într-una din zile, unul dintre nepoţi s-a întors din ţări îndepărtate, la căsuţa în care adormea cândva legănat de poveştile bunicii şi de scârţâitul caierului. Şi ce se gândi el: „Cred că a venit timpul să îmi ajut scumpa mea bunicuţă." A început să facă mici modificări prin odaia în care abia, abia intra lumina zilei. A schimbat uşile, a schimbat geamurile, până chiar şi soba cea veche a bunicii, unde asculta trosnitul lemnelor seara. Aşa azi, aşa şi mâine, şi încet-încet, căsuţa bunicii se transformă, devenind un loc de care nepotul bunicii era foarte mândru.
- Ei bunico, ce zici? Ce căsuţă frumoasă ai acum!
- Da, dragul bunicii, dar mie îmi plăcea mai mult vechea fereastră şi vechea uşă.
- Dar de ce bunico?, întreabă nepotul nelămurit.
- Păi vezi… eu prin această fereastră am privit lumea toată viaţa mea, am văzut oameni care trec pe stradă, am văzut tinerii care se iubeau şi bătrânii care îşi aşteptau pe pridvor nepoţii. Am văzut bucuria cu care un tată îşi îmbrăţişează copilul întors de departe, precum şi lacrimile de mamă când acesta a plecat de acasă în găsirea unui rost în viaţă. Prin acea uşă am primit în viaţa mea singura mea iubire, şi tot prin acea uşa m-a şi părăsit. Dragul bunicii, când vei învăţa că nu contează în viaţă ce dai omului, ci mai ales cum dai celui care este lângă tine, vei putea să iubeşti aşa cum te iubesc şi eu.
Tânărul, stătu liniştit, iar lacrimile începuseră să-i curgă şiroaie pe obraz.
- Ţine minte dragul meu, nu contează cât de mult dăruim, ci câtă iubire punem în dăruire! Cunoaştem şi noi mulţi oameni care, de departe par ceva, iar de aproape nimic.
