Cum şi de ce mor poeţii, se întreaba retoric (bănuiesc, doar ca să se afle în treabă) compozitorul-regizor de sunet Vasile Botnariu (să-mi fie cu iertare, dar eu, unul, n-am auzit de el, încă), în al său volum de versuri „Oameni de sticlă". Şi conchide frumos, dar şi trist de adevărat: „Unii mor în nebunie,/Alţii mor în veşnicie"… • Un soţ din cale-afară de trist şi de disperat îşi pune două întrebări şi tot el se grăbeşte să-şi răspundă: 1. Este, oare, posibil ca prostia să fie motivul adevărat al divorţului? Da, e posibil, dar, de cele mai multe ori, prostia este motivul căsătoriei; 2. Să fie adevărat că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii? Nu toate. Numai cele văduve. • De când cu presa de scandaluri şi de moravuri uşoare, băutura, fumatul şi celelalte droguri şi vicii au rămas în urma ziarelor, revistelor şi televiziunilor în a prosti lumea. Ca urmare, bine ar fi să procedaţi precum cu astâmpărarea surdo-muţilor certăreţi în miez de noapte: stingeţi lumina! Adică: nu le mai citiţi scrierile şi nu le mai priviţi ecranele! • Mereu posomorâtul poet, George Bacovia (1881-1957, pseudonimul lui G. Vasiliu), recunoştea, cândva, cum că ar exista un paradox naţional. Acela că noi, românii, trăim într-o ţară tristă, plină de umor. Mă întreb, şi te întreb şi pe tine, cititorule: Dacă ar fi fost contemporan cu vremurile de acum, cum ar fi spus acest poet mai trist decât o mănăstire părăsită? Sunt sigur că în mai multe feluri, însă, din care n-ar fi lipsit expresii precum: ţara hoţilor, a ticăloşilor, a politicienilor mincinoşi şi hrăpăreţi, a oamenilor disperaţi de sărăcie, de boli şi nedreptăţi, a pesimiştilor, certăreţilor, cozilor de topor, laşilor şi… românilor proşti de buni şi de fraieri faţă de toate aceste metehne. • Un neprieten, rău şi maliţios din cale-afară, mă roagă să vă întreb cam aşa: „Dacă înaintaşii noştri, daci şi romani, au fost atât de viteji, de harnici, cinstiţi şi drepţi, precum spun vechile hrisoave, ca şi imaginile sculptate pe Columna lui Traian de la Roma, cum de noi, cei de ieri şi cei de azi, am ajuns ceea ce suntem, sau ne consideră unii că suntem: laşi, puturoşi, hoţi, incorecţi şi nepatrioţi?" • Scriitorul-gazetar american Mark Twain (1835-1910) ne spune, într-una dintre lucrările sale literare, că Varanasi este nu numai cel mai bătrân oraş din toate câte sunt, ci mult mai vechi decât istoria şi tradiţia popoarelor lumii. De asemenea, că cele 2.000 de temple ale sale îl acreditează drept capitala culturală a Indiei. Numai că între timp, mai marii „deştepţi ai lumii" (academicienii enciclopedişti) au fost de altă părere, spunând că ar fi existat un oraş şi mai vechi, aşezat în Delta Nilului, şi că în trecutul îndepărtat acesta ar fi purtat numele grecesc de Craodilopolis.
• Bătrânii noştri nostalgici se întreabă cu mirare: „Unde sunt ciupercuţele din lemn, de altădată, cu care femeia româncă, harnică şi îndemânatică, cârpea ciorapii rupţi la degete şi la călcâie, cu aţa în ac şi cu degetarul în deget?!" • Dacă suedezul-evreu Alfred Nobel (1801-1872) a inventat dinamita, iar bogaţii săi urmaşi prestigiosul premiu internaţional care
să-i poarte numele, poetul german, originar tot din familia lui Avram, o spune pe una dreaptă şi cinstită: „Nefiindu-le permise alte meşteşuguri, evreii lumii au devenit, fără voia lor, cei mai avuţi negustori şi bancheri. Au fost obligaţi să devină bogaţi, iar mai apoi au fost urâţi pentru bogăţia lor". • Câteva adevăruri spuse de nişte minţi luminate: 1. „Cărţile arse nu dau cultură", spunea un scriitor-filosof oarecare. (Eu cred că totuşi dau ceva: fum înecăcios şi incultură!); 2. „De Paşti, şi în Rai se face curăţenie mare"; 3.„Copiii sunt crucile pe care părinţii se răstignesc de bună voie"; 4.„Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o tăcem"; 5.„La ce bun să trăieşti, dacă, atunci când vei muri nu laşi nimic bun în urma ta?".
