Recuperarea memoriei este un exerciţiu obligatoriu, care mai poate aduna într-o imensă ladă de zestre o moştenire inestimabilă, folclorul, oglinda sufletului unui popor în devenirea sa, cu timp şi fără de timp, căci folclorul a ilustrat mereu ritmurile sincronizării cu mersul vremilor.
Câmpia nu seamănă în regăsirea ei cu dealul, fără a se rupe de acesta, ba chiar creând armonia mioritică vale/deal, în care şi-a revărsat preaplinul său sufletesc un întreg spaţiu geografic şi spiritual. „Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai/ Iată vin în cale,/ Se cobor la vale..." - iată argumentul suprem al acestei legături indisolubile, care reface traseul unei întregi istorii.
Folclorul este purtător de identitate, el face diferenţa specifică în concertul popoarelor. Notele personale care înscriu spaţiul românesc sunt mărturia bogăţiei şi diversităţii unui sentiment care adună între malurile sale toată vibraţia sufletească a unui neam întreg.
Unitatea în diversitate a „devenirii întru fiinţă" (cum ar spune C. Noica) e dată şi de numărul impresionant de variante, nu ale unei teme doar, ci chiar ale unui singur motiv, dacă invocăm doar cele peste 1.500 de variante ale „Mioriţei", cea care, ca mit fundamental al unei literaturi, este şi marcă de identitate a poporului român.
Preocuparea pentru culegerea folclorului are în Vasile Alecsandri (Poesii. Cântece poporale. Balade, 1852) un mare deschizător de drumuri. De-a lungul anilor însă, marea bibliotecă a „sentimentului românesc al fiinţei" (C. Noica) a adunat pagini memorabile, într-o cuprinzătoare radiografie a sinelui profund.
Nu ştiu să existe o culegere amplă a folclorului Câmpiei Transilvane. Au existat însă, de-a lungul timpului, mai multe culegeri, mai mult sau mai puţin riguros întocmite, rodul unor împătimiţi de folclor, conştienţi de valoarea acestuia.
Folcloristul T. Podariu poate fi numit un vrednic culegător care, în 1929, în Editura Asociaţiunii ASTRA, a publicat volumul Flori de pe Câmpie. Poezii populare, poate cel mai amplu demers de acest fel din toată istoria Câmpiei Transilvane, căruia îi urmează Ioan Velcherean, cu La mândruţa pe câmpie, (1972), Pavel Tornea, cu Du-te dor, cu dorurile (1974), Flori din Bichiş (1975), Peste Mureş, peste tău, (1978) Vasile Pop, cu Pe Mureş şi pe Câmpie (1979), Biro Iosif, cu Folclor literar-muzical din Gâmbuţ, culegeri ale căror texte au fost selectate şi adnotate de Vasile Conţiu, care avea să încheie seria cercetărilor din secolul trecut, cu volumele Peste Pod, la Stupătură, culegere de folclor literar-muzical din comuna Râciu (1992), După Deal, Răsare Luna… culegere de folclor poetic-muzical din judeţul Mureş - (1993) şi culegerea de colinde - Florile Dalbe, Flori de Măr (1996).
Multe dintre monografiile apărute în ultimii 25 de ani au secţiuni dedicate folclorului unor localităţi sau comune, contribuţii importante la o necesară antologie a folclorului mureşean.
Profesorul Ioan Torpan, din Reghin, a sporit şi el patrimoniul culegerilor de folclor mureşean în acest secol XXI, cu patru lucrări, Folclor de pe Valea Mureşului, Ed. Nico, 2008 (560 p.), Pe Mureş şi pe Gurghiu (248 p.), în colaborare cu Ilie Frandăş, Mureş, Mureş, apa ta... (248 p.), coautor prof. Mihai Covrig, şi Du-te dor, cu dorurile, Editura Nico, 2014, în colaborare cu prof. Delia Torpan.
Dinuca Burian este cea care ne demonstreză că încă nu trebuie depuse armele, că încă mai e ceva de recuperat, de adus în actualitate, din „graiul Câmpiei"...
Culegerea de faţă adună, cred, ultimele mărturii ale unei civilizaţii arhaice din Câmpia Transilvană, din arealul sărmă-şean, aşa cum se regăseşte ea tezaurizată în folclor - în ceea ce se circumscrie „tradiţiilor şi obiceiurilor populare" ale locului.
Nicolae Băciuţ
N.re. Cartea va fi lansată sâmbătă, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Ziua Limbii", la Biblioteca Orăşenească „Liviu Rusu" din Sărmaşu.
De la lume adunate şi iarăşi la lume date…
De la lume adunate şi iarăşi la lume date… aşa am putea rezuma ceea ce se desfăşoară în paginile următoare. Avem fiecare un bagaj al nostru de amintiri, ţinute mult prea mult sub lespezile timpului. Am adunat, unii mai mult, alţii mai puţin o serie de comori, pe care le-am personalizat prin capacitatea noastră de a transforma generalul în particular. Sunt oameni care ţin bine ascunse în scrinul sufletului, amintiri, probabil transmise din generaţie în generaţie. Alţii sunt autorii unor astfel de bogăţii. Şi uite aşa, din dorinţa ca ceea ce ştiu bătrânii noştri să afle şi ceilalţi, autorul acestei culegeri, Dinuca Burian, nu face altceva decât să adune de la oameni şi să le ofere mai departe, făcând nemuritoare o serie de creaţii populare, unele cu autori cunoscuţi, altele învăţate de la alţii.
Cu ceva timp în urmă, cunoşteam, în Sărmăşel Gară, un om deoebit nu numai prin zecile de poezii pe care le recită ci şi prin faptul că experienţa de viaţă a făcut să ofere un model de existenţă: Emilia Boia. La prima noastră întâlnire, am fost „avertizat" că o să îmi povestească câte în lună şi în stele, poezii ce veneau din alte timpuri şi a căror tâlc aveam să îl descopăr după mai multe ascultări. Despre un Constantin ce sparge graniţele fizice şi cele dintre cele două lumi, despre eroi pe care azi îi privim oarecum cu un soi de resemnare, despre obiceiuri şi descântece la cunună. Sunt convins că ştie mult mai mult decât ne-a spus. Cu ochii ei mici şi rotunzi încearcă parcă să îşi protejeze averea din suflet… să nu lase chiar totul pradă zilei de azi. Ca ea multe alte mătuşi şi oameni ai Câmpiei, unii dintre ei salutându-ne dintr-o stea de acolo de sus, au lăsat un soi de moştenire celor de acum o serie de texte, unele având chiar o valoare deosebită. Ţin minte că oricât de mult aş fi stat şi aş fi înregistrat, parcă tot nu era de ajuns! Mai era o poezie, pe care să mi-o spună să rămână acolo, înregistrată, să nu se piardă. Sunt convins că acest sentiment a stârnit în sufletul Dinucăi Burian dorinţa de a lua caietele pe care erau scrise şi a le cuprinde într-o carte, scrisă în graiul câmpenilor, oameni ce vorbesc mai puţin, mai rar, dar fac mai multe.
Asistăm azi la o adevărată industrie de făcut texte, unele dintre ele doar nişte rime bine potrivite fără conţinut şi substanţă. Nu mai cântă nimeni despre război, cătane, despre fetele cuminţi de pe uliţă, despre scrisorile însângerate de pe front. Nu se mai potrivesc cu lumea în care trăim. Ei bine, despre acestea şi multe altele e vorba în culegerea de faţă, fără a se erija într-o lucrare academică. Am fi mai săraci, mai lipsiţi de o anumită identitate fără aceste creaţii populare. Veţi descoperi aici o variantă a Baladei Mioriţa, un cântec al Anei, cântecul cununii şi scrisori din război, alături de multe chiuituri la nuntă, aşezate după persoana care a oferit materialul.
Loc de întâlnire a trei judeţe: Mureş, Bistriţa-Năsăud şi Cluj, localitatea Sărmaşu beneficiază de interferenţa culturală tradiţională a celor trei judeţe, chiar dacă vorbim în speţă de aceeaşi zonă: Câmpia Transilvană. Un fel de Cenuşăreasă, sfioasă, care nu emite pretenţii dar care are cu ce se fălii, fără a face caz de acest aspect. Şi cântecele sunt la fel ca şi oamenii: siguri pe ei şi mândri de ceea ce poate oferi această zonă, într-o panoplie tradiţională ce formează judeţul Mureş. Ca să îi cunoşti pe oameni, trebuie să le cunoşti obiceiurile, graiul, cutumele, iar lucrarea de faţă e doar un pas, pe lângă alte monografii care au apărut despre această localitate, din rândul căreia au plecat în lume mulţi oameni învăţaţi, semn că au primit o educaţie aleasă.
Vă invit să lecturaţi şi să re-lecturaţi anumite pasaje şi probabil dincolo de aparenta naivitate a versului popular veţi găsi şi alte înţelesuri, mult mai profunde, filosofii de viaţă, trăiri unice!
Mihai Teodor Naşca
Tradiţii şi obiceiuri populare
Îndeobşte este cunoscut faptul că cele trei „mituri" la români sunt naşterea, căsătoria şi moartea. Aceste momente importante din viaţa omului sunt, firesc, marcate printr-o serie de obiceiuri de tradiţii specifice locurilor noastre de obârşie. Neîndoios lucru, şi în aşezările situate în Câmpia Transilvaniei evenimentele acestea plăcute şi mai puţin fericite sunt aşezate la loc de cinste, aşezate aşa cum se cuvine în sufletele oamenilor. De pildă, Maria Coprean a reţinut câteva rugăciuni pe care le-a învăţat de la părinţi. Cele dintâi rugăciuni pe care le învăţau copiii în familie, evident, de la părinţi, de la bunici. Un singur exemplu: „O, dulce înger care zbori/ Şi priveghezi pe lângă mine,/ Tu, ce mă-ngâni ziua cu flori/ Noaptea cu cereşti lumine,/ Dulce taine îmi şopteşti/ Ca să fiu cuminte şi cu blândeţe,/ Şi ca un frate bun/ Să păzeşti a mele slabe tinereţe."
Ca etapă existenţială cu adânci semnificaţii, căsătoria este cea care face trecerea tinerilor în categoria „maturilor", a adulţilor. Căsătoria este însoţită de suite de obiceiuri la care îşi semnează prezenţa o mare parte a comunităţii satului. Căsătoria este însoţită de un bogat ritual. Înainte însă de căsătorie, spre pildă, târgul de joia de la Sărmaşu era un nimerit prilej pentru tineri să facă cunoştinţă unul cu altul, să se distreze, să lege prietenii. Având un caracter de iarmaroc, târgul tradiţional din ziua de 29 august, pe vremuri, era şi un loc unde se auzeau tot felul de strigături: „Adă, Doamne, târguţu,/ Să mă duc io cu drăguţu,/ Să mă poarte printre şetre/ În ciudă la alte fete!"
După căsătorie, sau chiar în aceeaşi zi, avea loc şi nunta, de obicei sâmbăta. Ospăţul putea dura şi duminica, el fiind condus de un staroste ales de miri. Nunta era împlinită prin prezenţa ceteraşilor, a „stegarului", a chemătorilor, a chiuitoarelor, prin joc popular, care ţinea până după miezul nopţii. A doua zi după nuntă, tinerii soţi îşi vizitau părinţii şi joia mergeau în târgul de la Sărmaşu; fosta mireasă purta conci, năframă şi era de-acum, îmbrăcată ca nevestele. Duminica, finii erau invitaţi la masă la nănaşi. Alte urări: de noroc, de sănătate, de urmaşi sănătoşi şi multă, multă veselie!
Tradiţii, obiceiuri, credinţe, practici existau şi de înmormântare. Trecerea la cele veşnice a cuiva era anunţată prin trasul clopotelor, două-trei zile la rând. La poarta casei se punea steag negru. Priveghiul era o manifestare de mângâiere a familiei decedatului, prin prezenţa rudeniilor, a vecinilor, alături de preotul satului şi a unui grup de femei, care cântau piese folclorice, de jale, asociate acestui eveniment de tristeţe: „Deschide, Doamne, ceriu/ Şi te uită-n astă casă/ Cât îi de friptă şi arsă/ Că de sus până-n podele/ Tătă-i plină de durere/ Şi spun blidele din cui/ Că găzdoaia casei nu-i/ Şi spun şoşii de la poartă/ Că găzdoaia căşi-i moartă."
Tradiţiile populare, obiceiurile sunt completate de cele de peste an. Le punctăm pe cele mai semnificative: Crăciunul şi colindele sale. Ce frumoasă este poezia colindelor şi în satele aparţinătoare oraşului Sărmaşu de Câmpie. „Noi umblăm să colindăm/ La om bun ca să-l aflăm." Pregătirile de după Crăciun prevestesc parcă Anul Nou: steaua, turca şi pluguşorul, iar apoi, după Anul Nou, sorcova. Apoi, în ziua de Bobotează, marea sărbătoare a iernii şi a creştinilor, sătenii asistă la slujba din biserică, de unde se întorc acasă cu apă sfinţită. Urmează Sfântul Ioan, ultima sărbătoare din ciclul Crăciunului şi a Bobotezei. Pe nesimţite îşi face apariţia anotimpul reînvierii naturii - primăvara - anotimp dominat de marea sărbătoare a creştinilor, Sfintele Paşti, marea bucurie a renaşterii. Paştele sunt precedate de postul mare, prilej de curăţenie sufletească. În sâmbăta lui Lazăr, la Sărmaşu şi satele aparţinătoare, părintele paroh ţine o slujbă de pomenire a morţilor, la biserică ducându-se crengi de salcie, „mâţişori" cum li se spune. După ce crengile de salcie sunt sfinţite, le iau credincioşii şi le pun pe morminte ori le duc acasă să „orneze" icoanele. Se cântă pricesne. Redăm o priceasnă din satul Sărmăşel:
La Paşti
Să vină toţi credincioşii azi,/ Să vină toată lumea,/ Veniţi, Hristos a înviat,/ S-a săvârşit minunea!
Iisus Hristos cel răstignit/ Pus în mormânt de piatră/ A treia zi a înviat/ Minune-adevărată.
Femeile mironosiţe/ În zori de zi s-au dus/ Cu miruri multe ca să vadă/ Domnul unde e pus,/ Dar la mormânt când au ajuns/ O frică le-a cuprins,/ Un înger sta lângă mormânt,/ Iar el era deschis./ Mormântul întărit cu strajă/ Acuma era gol,/ Iar lângă el stătea un Înger/ În alb strălucitor./ Iar Îngerul le-a întrebat: / - Pe cine căutaţi?/ Mergeţi, vestiţi la toată lumea:/ Hristos a înviat! A înviat Iisus Hristos / Cu cinste şi mărire.
Înaintând spre vară, de Înălţarea Domnului (Ispasul), după slujba din biserică se merge cu prapori la monumentele eroilor, în toate satale aparţinătoare oraşului Sărmaşu.
Aici, preotul ţine o slujbă de pomenire în cinstea celor jertfiţi pentru neam şi ţară. Redăm mai jos câteva versuri dedicate eroilor, culese de la Florentina Chertes din Sărmăşel Sat: ,,Pentru tine, Ardeal iubit/ Multe vieţi s-au mai jertfit,/ Mulţi eroi şi-au dat viaţa/ Ca să-ţi schimbe ţie faţa.
Dragi ostaşi ce v-aţi jertfit/ Apărând pământul sfânt,/ Apărându-ne pe noi,/ Murind moarte de eroi.
Să vă fie somnul lin/ Cei căzuţi printre străini!
Tineretul ce-o să crească / Tot mai mult să vă cinstească!"
Urmează Sânzienele, Sfânta Marie Mare, apoi cea Mică. Toamna este marcată de sărbătoarea Sfântului Dumitru, când se spune că „se dezleagă iarna".
Iată-ne la finalul acestei descrieri de suflet printre tradiţii şi obiceiuri populare perpetuate ani şi ani la rând de sărmăşeni, în pacea şi liniştea lor strămoşească, pe pământuri care le-au fost şi le sunt leagăn al vieţii.
Comunităţile săteşti tradiţionale, din a căror evoluţie a rezultat oraşul Sărmaşu, au adus până în epoca contemporană o bogată zestre de cultură orală, de credinţe şi datini legate de timpul astronomic şi de momentele importante ale vieţii omului. Locuitorii satelor sărmăşene au preţuit şi transmis de la o generaţie la alta portul de sărbătoare, creaţia poetică orală, cântecul popular, frumuseţea şi virtuozitatea dansurilor locale.
Tradiţia folclorică este fundamentul pe care s-a ridicat în ultimul secol o bogată mişcare artistică populară, îndeosebi în cadrul organizatoric al căminelor culturale existente în satele comunei.
Suitele de jocuri din Câmpie, cântecele lirice şi folclorul, obiceiurie din Sărmaşu au fost semnalate şi fixate în mai multe culegeri de folclor din zonă, unele dintre ele tipărite (Vasile Pop, Vasile Conţiu ş.a.)
Tarafurile din Sărmaşu şi Balda nu numai că au tezaurizat şi transmis spre generaţiile tinere folclorul muzical local, dar s-au făcut cunoscute în manifestări de anvergură judeţeană sau naţională. O personalitate bine cunoscută în domeniu, violonist virtuoz, „primaş" de taraf, a fost regretatul Emanoil Varga-Moni din Sărmaşu, a cărui măiestrie caută să o perpetueze astăzi descendenţii săi.
Dinuca Burian
