Un studiu german arată că PRUNELE combat o maladie care ucide milioane de oameni

Distribuie pe:

Un studiu recent al cercetătorilor de la Universitatea din Berlin a arătat că oamenii care consumă zilnic timp de 3 săptămâni cel puţin 6 prune proaspete sau uscate au mai puţine probleme medicale cu oasele, cu nivelul de colesterol LDL şi cu posibilitatea de a avea cancer de colon.

Prunele au şi proprietăţi diuretice, de stimulare a sistemului nervos, decongestive, hepatice, dezintoxicante şi laxative. Aceste fructe ameliorează stările inflamatorii ale ficatului şi splinei. De asemenea, prunele şi sucul proaspăt pregătit din ele contribuie la scăderea acidităţii sucului gastric, ceea ce le face să fie un mijloc de tratament auxiliar în gastrite, ulcer stomacal şi duodenal. Prunele îmbunătăţesc semnificativ starea bolnavilor de ateroscleroză, colecist, hipertensiune şi rinichi.

Resveratrolul care se găseşte şi în compoziţia prunelor închise la culoare, între indigo şi negru şi vişiniul cel mai închis, este un colorant polifenolic, considerat cel mai puternic antioxidant cunoscut până acum, de 4-5 ori mai puternic decât betacarotenul, de 50 de ori mai puternic decât vitamina E şi de 20 de ori mai puternic ca vitamina C.

Un pahar de suc de prune, înainte cu o jumătate de ora de mesele principale, ajută la întărirea sistemului imunitar, creşte rezistenţa organismului la infecţii, ceea ce este foarte bine ţinând cont de faptul că toamna e foarte aproape, şi este un tonic eficient pentru sistemul nervos.

Sucul de prune, ca şi fructul întreg, de altfel, este un laxativ natural, lucru pe care îl ştiu multe persoane cu probleme digestive şi care adesea apelează la aceasta băutură. Ca laxativ natural, sucul de prune contribuie la eliberarea toxinelor din organism, dar şi la eliminarea excesului de grăsimi. Ceea ce trebuie să ştii e că pentru a pierde din greutate trebuie să bei zilnic două pahare de suc de prune.

Pruna este şi un fruct care are puternice calităţi energizante. Acest lucru se datorează zaharurilor pe care le conţine şi care potenţează capacitatea energetică a organismului, intervenind şi stimulând sistemul muscular şi nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomandă mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetică de cinci ori mai mare decât cele proaspete.

Prunele ajută la digestie şi au un efect laxativ

Ele conţin apă, zaharuri, distribuite între glucoză, fructoză şi zaharoză; fibre alimentare (celuloză şi pectine); acizi organici, care favorizează eliminarea acidului uric; săruri minerale, în special potasiu; vitamine (B1, B2, B3, B6, C, E şi D); antociani (în coajă), substanţe antioxidante care conferă fructului culoarea specifică; tanini şi substanţe amare, în frunze şi scoarţa pomului. Prunele uscate au un conţinut caloric mai ridicat decât cele proaspete şi o concentraţie mai mare de vitamine şi săruri minerale.

Pentru că deja a început sezonul prunelor, trebuie să ştiţi că specialiştii recomandă o cură de opt-zece prune proaspete, dimineaţa, înainte de micul dejun, mai ales persoanelor care suferă de constipaţie.

Alte 10 beneficii ale consumului de PRUNE

Stimulează memoria - Ştiai că dacă mănânci cel puţin trei prune pe zi, antioxidanţii puternici din acestea te ajută să elimini celulele deteriorate care îţi afectează memoria?

Ideale la dietă - Prunele sunt sărace în calorii, ceea ce înseamnă că sunt benefice dietei tale. Fiecare prună conţine 30 de calorii, adică 1,5% din caloriile recomandate pentru fiecare zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii pe zi. Poţi să arzi caloriile din prune foarte uşor: înotând 4-5 minute elimini 30 de calorii.

Previn bolile de inimă - Prunele sunt foarte sărace în grăsimi, fiecare fruct conţine mai puţin de 0,2 grame. În plus, ele nu conţin grăsimi săturate, care pot creşte riscul atacului de cord prin creşterea colesterolului.

Sunt pline de carbohidraţi buni - Dacă dieta pe care o ţii interzice consumul de carbohidraţi, prunele pot fi printre puţinele fructe pe care le poţi consuma.

Atenţie însă! Prunele uscate au o concentraţie mare de carbohidraţi care stimulează pancreasul să secrete insulină, aşa că limitaţi-vă la a consuma prune proaspete, dacă nu vreţi să aveţi probleme cu glicemia şi un risc crescut de a face diabet.

Bogate în vitamina C - Prunele sunt o sursă bună de vitamina C, fiecare fruct conţine 7% din aportul recomandat zilnic. Vitamina C este un antioxidant, aşa că îţi poate apăra celulele de o posibilă degradare.Vitamina C ajută la producerea carnitinei, un produs sintetizat din aminoacizii lizina şi metionina care joacă un rol important în metabolismul celulelor vii, în descompunerea ţesutului adipos şi în transformarea lui în energie.

Te fereşte de cancer - O prună de dimensiuni medii conţine 113 mg de potasiu, mineral ce ţine sub control tensiunea arterială şi reduce riscul accidentelor vasculare cerebrale. Dacă acest lucru nu

v-a convins, pigmentul roşiatic-albăstrui al prunelor, numit antocianină, poate ajuta la prevenirea diverselor tipuri de cancer.

Benefice pentru oase - Prunele conţin şi vitamina A, iar un singur fruct conţine 8 % din aportul zilnic de vitamina, despre care este recunoscut faptul că promovează refacerea şi creşterea oaselor.

Pruna este şi un fruct care are puternice calităţi energizante.  Acest lucru se datorează zaharurilor pe care le conţine şi care potenţează capacitatea energetică a organismului, intervenind şi stimulând sistemul muscular şi nervos. Pentru cei care depun eforturi fizice mari, se recomandă mai ales folosirea fructelor uscate, deoarece au o valoare energetică de cinci ori mai mare decât cele proaspete.

Combat anemia - Mecanismul prin care prunele combat anemia şi previn reapariţia acesteia nu este legat de conţinutul ridicat de fier al acestor fructe, ci datorită acţiunii vitaminei C, care intervine în absorbţia fierului la nivelul organelor digestive, jucând astfel un rol indirect în prevenirea şi tratarea anemiei feriprive.

Tratează constipaţia - Numeroşi factori favorizează această problemă din ce în ce mai des întâlnită printre adulţi, precum: sedentarismul, alimentaţia săracă în fructe şi legume crude, consumul predominant de carne, lipsa sportului etc.

Consumul de prune ajută în prevenirea şi tratarea constipaţiei, o porţie de prune la 2-3 zile, de preferabil după-amiaza, fiind recomandată graţie conţinutului crescut de celuloză şi mucilagiu, care au acţiune benefică asupra intestinului, stimulând tranzitul intestinal şi conferind astfel un efect laxativ.

Prunele proaspete se folosesc şi în cosmetica pentru tenurile cu pori deschişi. Ele se zdrobesc şi se aşază pe faţa, realizând o mască astringentă, timp de 20 de minute, după care se spală cu apă călduţă.

Previn diabetul - Diabetul se caracterizează prin tulburări ale metabolismului glucozei şi variaţiile acesteia în sânge. Deşi au un conţinut moderat de glucide, prunele proaspete prezintă proprietăţi de reglare a glicemiei şi previn apariţia diabetului prin stimularea metabolismului glucid.

Atenţie! Prunele uscate nu sunt recomandate persoanelor care suferă deja de diabet zaharat pentru că au o concentraţie ridicată de glucide, dar în schimb se pare că prunele uscate ajută în cura de slăbire. De asemenea, consumul de prune este contraindicat în boală diareică acută sau cronică şi în caz de suferinţe renale, cum sunt pietrele la rinichi.

Când alegem şi consumăm PRUNE, este bine să ţinem seamă de următoarele idei şi recomandări

- Prunele trebuie să fie cărnoase, strălucitoare, fără ciuperci, relativ moi şi cu bruma albă pe ele.

- Perioada de prospeţime se prelungeşte prin păstrarea la frigider, în recipiente etanş, unde rezistă până la 6 luni.

- Prunele foarte uscate se înmoaie în apă fierbinte, câteva minute.

- Dacă se pun la copt, se ţin în apă sau suc înainte şi timpul de coacere va fi mai scurt.

- Amestec de fructe uscate: se taie prunele şi se amestecă cu alte fructe uscate şi nuci.

- La aluatul pentru copt - se reduce cantitatea de grăsime, dar se obţine un aluat mai moale prin înlocuirea unei cantităţi de grăsime cu aceeaşi cantitate de piure de prune.

- Peste clătite sau gogoşi se pot pune prune opărite sau înmuiate.

- Umpluturi: adăugaţi prune sau magiun de prune în prăjiturile sau plăcintele preferate!

Se recomandă să se consume foarte proaspete. Prunele se pot usca. Pentru efecte imediate în durerile de gât, dizolvaţi o lingură de jeleu de prune într-o cană de apă fierbinte în care aţi adăugat suc de lămâie şi puţină scorţişoară şi beţi acest amestec înainte de culcare.

 

Lasă un comentariu