Statisticile ne spun că România este una dintre puţinele ţări în care, şi dacă munceşti, sărăceşti. Evident, cu excepţiile de rigoare.
Fapt este că măsurile de austeritate au avut, pe termen lung, efecte economice şi sociale incomensurabile. Cea mai gravă este, fără îndoială - apreciază analiştii economici - demotivarea muncii. Reducerea salariilor în sectorul public a coborât nivelul general al salariilor în economie. Guvernul Ponta încearcă acum să majoreze salariile. Cum şi, mai ales, cu cât, vom vedea. Statisticile, însă, nu mint, precum politicienii. Şi ne spun, printre altele, că salariul mediu net tinde să se întoarcă la nivelul puterii de cumpărare din 1990! Iar salariul minim net este ca putere de cumpărare la nivelul din 1970! De unde, întrebarea: cum să duci înainte o ţară, în anul 2015, cu motivaţia muncii de acum 40 de ani sau chiar 25 de ani? Cunoaşteţi zicala: „Timpul trece, leafa vine, noi cu drag muncim!". Era în socialism!
Or, capitalismul a învins în competiţia istorică tocmai eliberând fizic forţa de muncă. Dar, în afara demotivării muncii, nu mai puţin gravă distorsiune socială este deprecierea serviciilor sociale colective, parte componentă a nivelului de trai. Nu numai nivelul actului de sănătate şi de educaţie scade, dar şi motivaţia celor care îl asigură coboară în chip obiectiv. Fapt este că atunci când salariatul român tinde să devină un fel de sclav, el nu poate, în mod obiectiv, ca orice sclav, să fie productiv!
