Raportul dintre individ şi societate

Distribuie pe:

Indivizii nu există fără societate şi nici societatea fără indivizi. Societatea (colectivitatea) se compune din indivizi şi trăieşte prin ei, fără însă ca viaţa societăţii să se identifice cu viaţa fiecărui individ în parte, multiplicată sau adunată la infinit. Căci societatea nu este o abstracţie goală sau o simplă sumă de indivizi. Ea este o realizare vie, cu viaţă, scop, activitate, drepturi şi datorii proprii. Indivizii, la rândul lor, şi ei îşi au valoarea lor proprie, dar ei se nasc, trăiesc şi-şi împlinesc misiunea lor numai în societate şi numai datorită ei. Viaţa individuală pulsează prin viaţa colectivităţii. Aici se realizează binele individual. Astfel, deşi individ şi colectivitate sunt două realităţi deosebite, totuşi sunt nedespărţite. Desigur, societatea supravieţuieşte indivizilor în singularitatea lor, dar ea nu este independentă de indivizii care o compun la un moment dat. Binele comun să dea maximum de bine individual, şi acest lucru este mereu în creştere. De aceea, raportul dintre individ şi colectivitate are să fie de întrepătrundere, fără a jertfi societatea individului şi fără a robi individul societăţii. Binele individual trebuie să se armonizeze cu binele comun. Desigur, binele comun ca un scop de valoare independentă nu-i egal cu suma binelui fiecărui individ aparţinând unei colectivităţi. În măsura perfecţionării sale, individul devine un membru tot mai util pentru colectivitate, evident, când individul este conştient de demnitatea şi de datoriile sale faţă de societatea care-l ocroteşte. Repetăm: raportul dintre individ şi colectivitate trebuie să fie un raport de întrepătrundere, binele individual armonizându-se cu binele colectiv.

Lasă un comentariu