Taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante, recuperate pe cale administrativă!

Distribuie pe:

Astăzi, 3 septembrie 2015, intră în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 40/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 655, din 31 august a.c., privind recuperarea integrală (nu doar diferenţa) pe cale administrativă (fără a mai fi nevoie de acţiune în instanţă) a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule (plătită în perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2008), a taxei de poluare pentru autovehicule (plătită în perioada 1 iulie 2008 - 12 ianuarie 2012) sau a taxei pentru emisii poluante (plătită în perioada 13 ianuarie 2012 - 14 martie 2013).

Guvernul precizează într-un comunicat de presă că „persoanele aflate în această situaţie pot solicita restituirea taxei prin cerere adresată organului fiscal. Cererile se soluţionează în termen de 45 de zile de la înregistrare, prin decizie care se comunică persoanei interesate în maximum 10 zile de la emitere. Împotriva deciziei organului fiscal, precum şi în cazul în care cererea nu a fost soluţionată în termenul legal, persoana interesată poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei sau, după caz, de la împlinirea termenului în care decizia trebuia comunicată. Contestaţia se soluţionează în 45 de zile de la înregistrare. Dacă nici în acest termen solicitarea de restituire a taxei nu este soluţionată sau persoana interesată contestă în continuare decizia organului fiscal, persoana interesată poate face plângere la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă.

Sumele reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, precum şi dobânzile datorate contribuabilului, actualizate cu indicele preţurilor de consum publicat pe portalul Institutului Naţional de Statistică, se restituie integral con-form prevederilor legale în vigoare, respectiv pe parcursul a 5 ani calendaristici, prin plata în fiecare an a 20% din valoarea acestora.

Procedura de efectuare a plăţii va fi stabilită prin ordin al ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al ministrului Finanţelor Publice, iar restituirea sumelor se face de către organul fiscal competent, de la bugetul fondului pentru mediu sau bugetul de stat, după caz, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma, în contul bancar indicat de către solicitant prin cererea sa de restituire.

O altă prevedere se referă la instituirea obligaţiei de plată a timbrului de mediu cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, în situaţia autovehiculelor pentru care s-a emis decizie de restituire a taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".

Conform avocatnet, „restituirea taxei va putea fi cerută doar de proprietarii care au achitat taxa auto înainte de intrarea în vigoare a timbrului de mediu. Concret, este vorba de perioada 2007 - martie 2013, atunci când statul a aplicat, în mod succesiv, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Timbrul de mediu este în vigoare în prezent, astfel că persoanele care au plătit această taxă din martie 2013 şi până în prezent nu pot cere restituirea".

Lasă un comentariu