În popor se spune: „Ai carte, ai parte…" Dar când ai parte de…sărăcie în anii de şcoală? Ne spune raportul „Toţi copiii la şcoală până în 2015", privind abandonul şcolar, lansat, nu demult, de Ministerul Educaţiei Naţionale şi UNICEF România. Potrivit acestuia, copiii din mediul rural (băieţii, mai ales), cei proveniţi din familii sărace, cei proveniţi din etnia romă sau cu cerinţe educaţionale speciale sunt cei mai mulţi dintre cei care abandonează şcoala.
Conform raportului citat, aproximativ 20% dintre copiii de vârstă şcolară nu mergeau la grădiniţă. În anul 2013, 65.000 de copii, adică 8% dintre copiii de vârsta învăţământului primar (7-10 ani) nu frecventează şcoala, în timp ce 5% din numărul total al copiilor de vârsta învăţământului gimnazial (11-14 ani) erau în aceeaşi situaţie. Cel mai ridicat procent al copiilor de vârsta învăţământului primar care nu frecventează şcoala în funcţie de vârstă este (la vârsta) de 7 ani.
Până acum, numeroase studii naţionale au evidenţiat consecinţele sărăciei şi sărăciei extreme asupra participării la educaţie şi a abandonului şcolar. Se relevă că, deşi învăţământul obligatoriu este gratuit, costurile implicite ale vieţii şcolare sunt invocate foarte des ca reprezentând cele mai importante bariere pentru participarea şcolară. Greutăţile cu care se confruntă copiii ce provin din familii sărace sunt legate de hrana insuficientă de care au parte acasă, lipsa asistenţei medicale adecvate când sunt bolnavi şi neglijarea/lipsa sprijinului emoţional din partea părinţilor.
Deşi fostul ministru al Educaţiei, Remus Pricopie a declarat, la un moment dat, că Ministerul Educaţiei lucrează la o nouă strategie privind reducerea abandonului şcolar; că va încerca cel puţin o raportare lunară privind absenţele pentru fiecare şcoală, până când nu se va eradica (sau, cel puţin, ameliora) sărăcia în rândul familiilor copiilor de vârsta şcolară, şi nu numai, dragostea de învăţătură va avea, în continuare, mult de suferit. Altfel spus, şi sărăcia „trece" prin ghiozdan!
