ROMÂNILOR NU LE ESTE TEAMĂ DE REFUGIAŢI!

Distribuie pe:

Dintr-un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), în perioada 28 - 31 august 2015, la comanda postului de televiziune Digi 24, reiese că 57% dintre români consideră mic sau foarte mic riscul ca România să fie expusă unei invazii a imigranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa, iar 70% au multă şi foarte multă încredere în capacitatea armatei de a gestiona o criză a imigranţilor.

În opinia românilor, principalele motive care au generat exodul imigranţilor din ţările de origine sunt războiul (51%) şi sărăcia (41%), în timp ce principalii responsabili pentru criza existentă sunt guvernele din ţările de origine (67%), gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS) - 54%, dar şi Statele Unite ale Americii - 36%, Uniunea Europeană - 29%, Rusia - 28% sau Israel - 24%.

Mai mult de o treime dintre participanţii la studiu (35%) evaluează România ca fiind foarte slab pregătită pentru a face faţă unei crize a imigranţilor, 38% o evaluează ca fiind destul de slab pregătită, în timp ce doar o cincime dintre români (21%) cred că ţara noastră este pregătită să facă faţă unei astfel de crize.

Dintre instituţiile care ar putea să gestioneze o criză a imigranţilor, respondenţii au creditat armata cu cea mai ridicată încredere (70%), urmată de jandarmeria (58%), serviciile de informaţii (51%), organizaţiile umanitare (50%), poliţia de frontieră (49%), Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (39%), autorităţile locale (27%), în timp ce Guvernul se află pe ultimul loc în ierarhia încrederii, cu doar 20%.

Opinia românilor despre primirea refugiaţilor în ţara noastră s-a dovedit a fi ezitantă. În timp ce 65% sunt de acord (total sau parţial) ca România să primească un anumit număr de imigranţi în calitate de membru al Uniunii Europene, întrebaţi despre posibilitatea ca refugiaţii să se mute chiar în localitatea lor, procentul celor care sunt de acord cu acest lucru scade la 46%, iar 42% sunt în total dezacord cu această ipoteză.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.482 de persoane de peste 18 ani, iar eroarea maximă tolerată este de plus-minus 2,6%.

 

Lasă un comentariu