Românii trăiesc sub „Zodia Trandafirului" un sentiment de deznădejde tot mai apăsător, de la an la an. Fenomenul a luat o amploare de masă prin „Caritasul" lui Stoica de la Cluj-Napoca, una dintre cele mai mari farse financiare din ultimii 50 de ani. Speriaţi de regulile jocului capitalist, mii de românii şi-au depus averile în acel joc blestemat, amăgitor. Puţini oameni de rând au beneficiat de noroc, în schimb, un segment subţire din cei care au furat „revoluţia" au reuşit să se căpătuiască, aşa că au devenit peste ani oameni de afaceri prosperi. Poate un sociolog, un istoric, un colectiv interdisciplinar, un candidat la doctorat vor reuşi să descopere enigmele „Fenomenului Caritas". Subsemnatul, în calitate de publicist, pot semnala doar faptul că, printre cauzele care au generat o aşa avalanşă de jucători, se pot enumera: speranţa românului trezit în libertate într-un câştig nemuncit; a doua cauză o reprezenta deznădejdea unor oameni care până în decembrie 1989 aveau asigurat un loc de muncă sigur, şi, dintr-o dată, au ajuns disponibilizaţi, şomeri, în pensii anticipate sau de boală, ajutoare sociale. Petre Roman, Ion Iliescu şi trupa lor de politicieni fesenişti trandafirii au declanşat distrugerea României, prin lichidarea industriei şi distrugerea sectorului agricol cooperatist şi de stat. Într-un timp relativ scurt economia României s-a transformat dintr-un exportator recunoscut pe plan internaţional, într-un importator de hârtie igienică, cuie şi alimente... Aşa că poporul român se află într-o stare de deznădejde. Potrivit Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, această stare sufletească extrem de apăsătoare este specifică omului care nu mai are nicio nădejde în rezolvarea sau îndreptarea unei situaţii. Astăzi fenomenul îl putem întâlni sub alt aspect la unii dintre pelerinii care aşteaptă ore întregi la rând să ajungă la Mormântul Sfântului Ardealului - Arsenie Boca. Mii şi mii de credincioşi poposesc zilnic la Mănăstirea Prislop cu un ghiveci de flori în mână, fericiţi când ajung să-l aşeze lângă crucea părintelui. Am fost de patru ori la Prislop, prima dată soţia şi fiica mea purtau pantaloni, şi, cum am intrat pe poarta mănăstirii, o maică s-a repezit după noi, reproşându-le că nu au voie să intre aşa îmbrăcate. Astăzi, printre miile de pelerini, printre care şi politicieni, oameni de afaceri, tineri şi vârstnici, întâlneşti şi multe tinere care poartă pantaloni fără să fie alungate. Ultima dată am fost împreună cu un prieten, inginer agronom, credincios care se roagă mai mult acasă, decât prin biserică. Uimit de oferta mare de flori pe parcursul drumului până la mănăstire, omul s-a grăbit să caute locul unde sunt depozitate ghivecele cu flori. La un moment dat a venit la mine şi mi-a şoptit: „Mă, aici miroase a puţină afacere…" Atunci, surprins, nu i-am răspuns. Abia ulterior, când ne-am întâlnit i-am spus: „Ştii, domnule inginer, acolo toţi oamenii plătesc un preţ al nădejdii. Probabil că o parte din acest preţ ajunge şi în buzunarul comercianţilor de flori, important că omul plecă de acolo uşurat, plin de speranţă."
Speranţa sau nădejdea creştină pe care o are cineva în anumite împliniri viitoare este o virtute care presupune dorul şi aşteptarea cu încredere a împlinirii tuturor bunătăţilor făgăduite de Dumnezeu omului care face voia Lui. Potrivit învăţăturii Bisericii Naţionale a Românilor, nădejdea este încredinţarea pe care o are cineva că rugăciunile şi milostenia îi vor fi ascultate. „Nădejdea este o încredere adevărată în Dumnezeu, dată în inima omului prin insuflare şi iluminare de la Dumnezeu, ca să nu deznădăjduiască vreodată de harul Lui Dumnezeu, atât pentru iertarea păcatelor, cât şi pentru oricare cerere, când se cere un lucru bun, fie dintre lucrurile vremelnice, fie din cele veşnice" (Mărturisirea de credinţă a Bisericii Ortodoxe, partea a II-a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1981, p.109.)
Mântuitorul Hristos ne-a făgăduit ajutor în necazuri, fiindcă „Dumnezeu este scăparea şi puterea noastră, ajutor întru necazurile ce ne împresoară" (Ps.45, 1). Iisus ne-a făgăduit că ne va asculta rugăciunile: „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face" (Ioan 14, 14) şi „Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da."
Cei care merg în pelerinaj la Prislop au în primul rând credinţă în ajutorul lui Dumnezeu, că Sfântul Ardealului poate mijloci pe lângă Maica Domnului şi pe lângă Iisus Hristos pentru iertarea păcatelor şi ajutor. Mijlocul cel mai potrivit pentru întărirea şi împrospătarea nădejdii este rugăciunea stăruitoare (Iacov 5,13 şi Iuda 20). Rezolvarea vremelnicelor noastre necazuri nu poate veni cu ajutorul fenomenelor de tip Caritas, ci prin credinţă şi nădejde în Dumnezeu, Iisus Hristos, Maica Domnului şi Sfinţii Părinţi.
